Politică

articolul anterior articolul urmator

Ambasada Suediei, mesaj ironic la adresa lui Liviu Dragnea: „Cinci conspiratori şi o încercare de asasinare la operă”

33
22 Aug 2018 19:46:54
Autor: Maria Tufan
Liderul PSD Liviu Dragnea este ironizat de Ambasada Suediei. Foto: Inquam.
Liderul PSD Liviu Dragnea este ironizat de Ambasada Suediei. Foto: Inquam.

Ambasada Suediei la Bucureşti a postat miercuri, pe pagina sa de Facebook, povestea regelui suedez Gustav al III-lea, care a fost victima unei tentative de asasinare la un bal mascat în 1792. Mesajul instituţiei diplomatice vine la scurt timp după ce liderul PSD Liviu Dragnea a revenit asupra declaraţiilor de marţi seara, potrivit cărora patru indivizi străini ar fi încercat să îl omoare în luna aprilie.

„Cinci conspiratori şi o încercare de asasinare la Operă”, este propoziţia prin care Ambasada Suediei la Bucureşti îşi începe ultima postare de pe pagina sa de Facebook, făcând astfel aluzie la declaraţiile preşedintelui PSD Liviu Dragnea potrivit cărora patru bărbaţi străini ar fi avut misiunea să-l asasineze în luna aprilie. 

„Cinci conspiratori şi o încercare de asasinare la operă. Da, s-a întâmplat pe 16 martie 1792 la un bal mascat organizat la Opera Regală din Stockholm de regele suedez Gustav al III-lea. La scurt timp după ce şi-a făcut apariţia la bal, Gustav al III-lea a fost înconjurat de cinci membri ai aristocraţiei şi împuşcat, rănile provocându-i moartea câteva zile mai târziu”, se arată în postarea instituţiei diplomatice. 

Mesajul Ambasadei Suediei vine la scurt timp după ce Liviu Dragnea a prezentat mai multe detalii referitoare la încercarea de asasinare survenită asupra sa. 

„Într-o seara, în aprilie, lucrurile au mers mai departe. Eram într-un spaţiu public, erau patru indivizi, erau îmbrăcaţi în haine închise la culoare. Eram într-un restaurant, destul de zgomotos, dar s-au oprit la câţiva metri de mine, unul a făcut un semn de genul ăsta, cu degetul la gât, şi au răspuns la telefon, au închis telefonul s-au întors şi au dispărut de acolo”, a declarat şeful PSD la Antena 3.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

33 Comentarii

Alfa Omega
22.08.2018, 20:03:46

Daca maine spune ca l-a lovit o drona in cap atunci poate il voi crede !

+5 (9 voturi)
Orm
22.08.2018, 21:10:38

Cel mai probabil din interior... incercand sa iasa si carand singurul neuron ramas sanatos in capul lui.

+8 (12 voturi)
Adrian Dinu
22.08.2018, 21:33:52

Ambasada Suediei mai bine ar fi preocupata de masinile incendiate de migranti in Malmo!!!

-16 (24 voturi)
Mihai Giurgiuveanu
22.08.2018, 23:07:12

De alea se ocupa guvernul! Nu e condus de o Dancila...

+10 (14 voturi)
Vlad Ţepeş
22.08.2018, 21:54:48

Tragi comedie,praf in ochi.De ce sa vorbim lucruri importante cand putem inventa tentative de asesinat?Dragnea a depasit de mult in prostie si aberatii multi ex lideri pesedisti,domnul Ponta e mic copil,tipul asta nu are limite...

+10 (16 voturi)

Vezi toate comentariile (33)

Modifică Setările