Ambasadorul Germaniei în România, despre problema sezonierilor români: Mă simt ruşinat de deficienţele cu care ne-am confruntat. Am învătat multe lecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Germaniei în România Cord Meier Klodt - FOTO Eduard Enea
Ambasadorul Germaniei în România Cord Meier Klodt - FOTO Eduard Enea

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat vineri un eveniment pentru a marca lansarea oficială a preşedinţiei rotative a Germaniei a UE. La eveniment au participat ambasadorul Germaniei în România Cord Meier-Klodr şi ministru de Externe Bogdan Aurescu, care, în cadrul sesiunii de întrebări, au discutat şi despre problema sezonierilor români din Germania.

Ambasadorul Germaniei în România Cord Meier-Klodt şi ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu au participat vineri la un eveniment organizat de reprezentanţa Comisiei Europene în România cu ocazia lansării preşedinţiei rotative a Germaniei a UE.

În cadrul secţiunii de întrebări, ambasadorul Germaniei a vorbit despre situaţia muncitorilor sezonieri români, explicând că Berlinul nu a fost pregătit pentru această criză.

„Mă simt ruşinat de deficenţele cu care ne-am confruntat din cauza lipsei de pregătire pentru această situaţie de criză. Aş vrea să-mi exprim simatia pentru victimele române din Germania. De-a lungul anilor a fost o relaţie de încredere între lucrătorii sezonieri şi fermieri. Şe cunoşteau şi se sunau atunci când începea sezonul de muncă. Şi nu e un program guvernamental. Probabil că am subestimat situaţia la care se va ajunge. Începuse deja cu imaginile de la aeroportul din Cluj. În anii trecuţi, muncitorii veniseră cu autobuzul, la ore diferite. Aici nu a fost organizat într-un mod coordonat şi am avut o problemă”, a declarat ambasadorul Cord Meier-Klodt.

Acesta din urmă a amintit apoi despre vizita ministurlui Muncii Violeta Alexandru în Germania precum şi de discuţiile între cancelarul german şi premierul Ludovic Orban şi a explicat că unul dintre obiective a fost aducerea în atenţia întregii Uniuni Europene situaţia muncitorilor sezonieri.

„Muncitorii sezonieri nu sunt doar în Germania iar aceştia trebuie protejaţi atât din punct de vedere al sănătăţii, al securităţii, al condiţiilor de muncă, al salaiilor şi aşa mai departe. Dacă îmi este permis să spun, cu respect pentru victime, dacă un sistem ami bun iese din asta, va rezulta ceva bun în locul a ceva neplăcut”, a adăugat ambasadorul Cord Meier-Klodt.

De cealaltă parte, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a explicat că autorităţile române au căutat să discute cu toate părţile implicate în a rezolva problema sezonierilor din Germania.

„Aceasta este o responsabilitate comună pentru toate statele mebre şi instituţiile UE. Din această criză am învăţat multe lecţii. Am descoperit că există categorii vulnerabile de muncitori care au nevoie de protecţie atât la nivel naţional cât şi european. Am discutat despre această probleme cu autorităţile germane, ne-am intersectat cu fermele, cu sindicatele fermierilor, am discutat cu aproape toate autorităţile, guvernamentale, publice şi private în privinţa abordării acestei situaţii”, a explicat Bogdan Aurescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite