Ambasadorului României în SUA, George Maior, s-a întâlnit cu Lucian Bute înaintea partidei acestuia pentru titlul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
maior si bute foto ambasada romaniei in sua

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, s-a întâlnit, miercuri, cu pugilistul român Lucian Bute, care va lupta pentru titlul mondial la categoria super-mijlocie, versiunea WBC, împotriva boxerului suedez Badou Jack, în cadrul unei gale care va avea loc în Washington DC pe 30 aprilie.

Ambasadorul George Cristian Maior i-a dăruit sportivului român un drapel al ţării noastre şi l-a asigurat de susţinerea comunităţii româneşti din SUA, care este pregătită să asiste la o evoluţie pe măsura talentului, profesionalismului şi demnităţii pe care Lucian Bute le-a demonstrat pe parcursul carierei.

În mesajul înmânat cu ocazia întrevederii, şeful misiunii diplomatice a României în SUA i-a urat succes boxerului român şi a subliniat că a urmărit şi a trăit cu multă pasiune meciurile pe care acesta le-a disputat până acum. 

“La bine şi la greu, caracterul dumneavoastră deosebit, puterea de a merge mai departe, mândria de a purta steagul României, au fost şi rămân o inspiraţie pentru toţi românii din întreaga lume”, a afirmat ambasadorul român.

Lucian Bute a avut în cariera sa 32 de victorii, dintre care 25 obţinute înainte de limită, şi 3 înfrângeri. Dacă va reuşi victoria pe data de 30 aprilie, Bute va fi singurul român care a deţinut centuri mondiale în două versiuni. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite