„Amendamente” la amendamentele lui Traian Băsescu

De când a plecat de la Palatul Cotroceni — căruia, preţ de două mandate, i-a fost „apropitar” —, d-lui Traian Băsescu parcă i-au înnebunit busolele. Pluteşte-n derivă. A pierdut nordul. Nu-şi află astâmpărul. E proteic. S-a metamorfozat într-un adevărat paradox pe două picioare.

Domnia sa luptă concomitent atât împotriva corupţiei, cât şi în favoarea corupţilor. Ca să nu mai vorbim de toate alea care, până mai ieri, erau mume şi care au devenit, aşa, nitam-nisam!, ciume (vezi DNA-ul, bunăoară).

Cum e posibil? Nu ştiu. Poate că dinapoia frunţii ex-prezidenţiale survin copleşitoare deplasări de conştiinţă, astfel încât domnia sa simte nevoia să demonstreze existenţa universurilor paralele. Cine ştie…! Sunt chestiuni care ţin, probabil, de mecanica cuantică…, de teoria relativităţii... Greu de pătruns. În orice caz, nu-i uşor să te afli, în acelaşi timp, de ambele părţi ale baricadei — e dificil de atins o atare performanţă chiar dacă, în loc de Traian, te-ai numi Napoleon. Greu, dom’e, cu pianul pe scări!

„La rugămintea străzii”, năstruşnica şi „inofensiva” Lege a graţierii (amendată mioritic de unii şi de alţii) s-a văzut purtată-ndărăt, de la Ana plenului la Caiafa Comisiei juridice. Totul pentru naţiune, fireşte. Interesul naţional, nenică, înainte de toate.

Unul dintre acei care au aplicat, precum mirul pe frunte, amendamente împricinatei legi a fost şi dl. Traian Băsescu. Astfel, operând cu sintagme ca „graţiere largă”, relansează conceptul de „moment zero” în societatea românească, deoarece, spune dumnealui, „România are nevoie să recupereze oameni de valoare”.

Rezon! Dar, până să ne „recuperăm” de prin puşcării „somităţile”, n-ar fi mai bine, oare, să le promovăm şi să le valorificăm pe cele autentice, aflate în libertate, umilite şi ignorate de impostorii care alcătuiesc clientela politică a fiecărui partid, indiferent de coloratură? Nu de alta, dar mă gândesc să nu ajungem să confirmăm ceea ce spunea cineva şi anume că n-ar fi indicat să cauţi prea insistent îngerul din om să nu cumva să dai de bestie. Dar cum dl. Băsescu (în ton, de altfel, cu marea majoritate a politicienilor) nu prea are apucături culturale (pardon de impresie!), iacătă-l deci în plin avânt de redescoperire şi redimensionare a valorilor naţionale.

Ăsta „combate” bine, domn’e, n-am spus eu!

Adicătele, cum vine vorba asta? Simplu. Corupţii sunt reinvestiţi, peste noapte, în funcţii de lupi moralişti şi lăsaţi să zburde pe imaşul mioritic — fireşte, bucurându-se în tihnă de ceea ce au furat de-a lungul vremii (cu atâta trudă!) şi „râzându-i” în nas poporului-victimă. Şi cum, vorba românului, unde merge o dată, merge şi de două ori, de ce n-ar fura în continuare? Graţieri sunt — şi, dacă se termină, mai aducem. Doar pentru asta există Parlament şi priorităţi naţionale; doar pentru asta s-a „inventat” precedentul Astfel, ceilalţi deţinuţi (găinarii, hoţii de biscuiţi, pungaşii, „bagabonţii” etc.), fiind mai puţini în celule, îşi vor putea ispăşi, cu drag,  pedeapsa — mai liniştiţi şi mai confortabil, aşa cum o cer mofturile cocoanei CEDO.

Acest straniu şi continuu ruliu/tangaj politico-atitudinal în care se angajează dl. Traian Băsescu nu-l face nici pe departe credibil. Nu sunt deloc în măsură să dau sfaturi — însă, pentru că şi eu am crezut cândva în „lupta” domniei sale împotriva corupţiei (ţinând cu dumnealui, cum se spune), îmi îngădui totuşi să-i sugerez două amendamente cu care ar putea să-şi amendeze amendamentele, pentru a o continua:

• Corupţilor graţiaţi să li se confişte integral averile. Şi pentru că, în astfel de cazuri, averile, după sfintele noastre datini, devin itinerante (transferându-se pe la rude, astfel încât te trezeşti cu un corupt sărac lipit pământului), legea să-şi facă mendrele şi în sânul rudelor de gradul II, III poate chiar şi IV — până unde va fi nevoie, la o adică, atât în linie dreaptă, cât şi colaterală.

Chestiile pe calapodul „mătuşa Tamara”, „unchiul Vanea” sau „ Moş Crăciun” nu mai ţin. Cu banii recuperaţi se vor putea construi şi şcoli, şi spitale, şi puşcării confortabile, după „normele” CEDO, pentru corupţii de mâine. Trebuie să privim şi înspre viitor. Nu cred că poporul s-ar ofusca, însă mă tem că, dacă lucrurile ar sta aşa, nu va mai dori nimeni să devină politician şi, de aici, nici „valorile” nu vor mai putea fi „descoperite”.

• Corupţii graţiaţi nu vor mai avea voie să deţină funcţii şi demnităţi publice.

Nu-i puţin lucru. Astfel vor putea dezvolta mai atent domeniile în care şi-au făcut remarcată incontestabila „valoare”. Multinaţionalele (un adevărat absorbant de „valori” instruite la facultăţile particulare româneşti şi de doctori analfabeţi — veritabili profesionişti, ce mai!), fiind mai tolerante, i-ar primi cu braţele deschise. Mai ales cele care doresc să se autodistrugă şi nu ştiu cum. Iată, le oferim „specialişti”! Astfel, poporul, atât de drag politicienilor, va dormi mai în siguranţă, ştiind că, pe viitor, are a se împiedica mai puţin de impostură şi de corupţie.

Aserţiunea rockefelleriană, aceea cu „pot justifica fiecare ban, dar nu mă întrebaţi cum am făcut primul milion!”, pentru politicienii români nu poate fi decât o dulce retorică. Mă tem că atât ei, cât şi rudele lor, la o adică, n-ar putea justifica nimic — începând cu primul şi terminând cu ultimul bănuţ. Dacă ar putea face asta, de ce-ar mai avea nevoie de politică? Pentru binele ţării? S-avem pardon! Dar cum pot face bine ţării lor nişte ignoranţi care se aşază la butoanele ei, fără să ştie nimic despre ele? Că, vorba cronicarului, se sparie gândul!

Prin urmare, numai în condiţiile aplicării unor amendamente de genul celor de mai sus dl. Băsescu ne-ar da de înţeles că a rămas un ex-preşedinte „jucător” şi că „bate-n ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran”. (Deşi nu cred că ar mai exista vreun vânt care, bătând în pânzele-i atât de compromise, l-ar mai putea propulsa în vreo funcţie-cheie a statului.)

Deh!, spusei şi eu o vorbă, aşa…, într-o doară.

…Pardon!... Scuzaţi!... Bonsoar!