ANALIZĂ. Pro şi contra mutării ambasadei României la Ierusalim. Implicaţii şi calcule geopolitice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Guvernului Dăncilă de a începe procedura de mutare a ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim e contestată de Klaus Iohannis, care subliniază că ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional. De asemenea, şi specialiştii consultaţi de „Adevărul“ consideră că ideea mutării ar fi una bună, dar nu prin metodele folosite de coaliţia PSD-ALDE, ci prin negocieri şi consultări între preşedinte şi partenerii externi.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi seară că Guvernul a adoptat un memorandum prin care începe procedura de mutare a ambasadei României din Israel la Ierusalim. Informaţia a fost confirmată vineri şi de prim-ministrul Viorica Dăncilă, cea care în parte a zilei nu a discutat cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu toate că acesta a încercat să vorbească cu liderul de la Palatul Victoria pe acest subiect. Ulterior, Dăncilă a stat de vorbă cu Iohannis, dar nu a vrut să dea presei detalii despre dialogul cu şeful statului.

Prin decizia luată România ar putea deveni a patra ţară care îşi mută ambasada la Ierusalim, după Statele Unite, Guatemala şi Honduras. De altfel, în urmă cu două luni, la votul dat în cadrul Adunării Generale a ONU privind condamnarea deciziei preşedintelui SUA Donald Trump de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului, România s-a abţinut. Mai mult, UE nu e de acord cu ideea recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelulului.

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că liderul PSD Liviu Dragnea nu l-a consultat înainte de a anunţa relocarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. „Preşedintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. Administraţia Prezidenţială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia“, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale de vineri dimineaţă. 

De altfel, potrivit Constituţiei, şeful statului este titularul politicii externe. „Preşedintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României şi ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituţionale, reiterează faptul că poziţia constantă a ţării noastre în ceea ce priveşte Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Preşedintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste şi de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea «soluţiei celor două state», Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, ca unică variantă viabilă şi capabilă să garanteze îndeplinirea aspiraţiilor părţilor. Preşedintele României reafirmă faptul că poziţia ţării noastre faţă de statutul oraşului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU şi Adunării Generale ONU în materie“, mai arată comunicatul de la Palatul Cotroceni.

În timp ce unii lideri israelieni au salutat anunţul făcut de Liviu Dragnea, palestinienii cer României să nu-şi mute ambasada. Premierul palestinian Rami Hamdallah i-a transmis reprezentantului României la Ramallah că Autoritatea Palestiniană cere României să nu-şi mute ambasada la Ierusalim, informează site-ul publicaţiei The Jewish Press, citat de Mediafax.

Lipsa de înţelegere a implicaţiilor mutării ambasadei

 „Adevărul“ a  vorbit cu mai mulţi specialişti în politică internaţională pentru a traduce decizia luată de Guvern şi pusă sub semnul întrebării de mai mulţi actori politici. În primul rând, una dintre problemele ridicate de specialişti este graba luării unei asemenea decizii care necesită multă precauţie. „Dacă ar fi fost făcute consultărl prealabile, aşezate,  cu partenerii noştri, inclusiv la cei din Orientul Mijlociu, atunci s-ar fi putut ajunge la o decizie care să respecte legile şi Constituţia. Mai mult, ar fi putut să fie o decizie în beneficiul României. Din modul cum s-a procedat am văzut aici o lipsă de înţelegere a sensibilităţii majore şi a unghiului de abordare a temei. Şi americanii au procedat altfel, dacă ne uităm la modul cum s-au raportat ei la Israel. Acolo ei au recunoscut mai întâi Ierusalimul drept capitală a statului Israel. La noi, Guvernul a abordat tema din perspectivă inversă“, a declarat fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Şi Iulia Fota consideră că modul cum a acţionat Guvernul este greşit şi că nu avem nimic de câştigat din modul cum a decis să abordeze tema coaliţia PSD-ALDE. „Ce să câştigăm, pentru că în toată bâlba asta politică noi pierdem. Politica extenă şi politica de securitate într-o ţară serioasă nu se transformă în subiecte de politică internă şi lupte între tabere. De ce? Pentru că orice decizie luată dintr-o parte ar putea fi contestată de ceilalţi, iar asta va duce la semne de întrebare ale partenerilor din străinătate“, a precizat Fota pentru „Adevărul“.  La rândul său, Diaconescu a punctat că Liviu Dragnea s-a înşelat când a afirmat că decizia mutării ambasadei ar însemna o relaţie şi mai bună nu doar cu Israelul, ci şi cu SUA:  „Nu ne ajută cu nimic în relaţia cu Statele Unite. În relaţiile internaţionale e un principiu între parteneri, acela de a respecta reciproc interesele şi deciziile. Ce arată România acum e o decizie luată neprofesionist şi nu e clar la ce interese se raportează această decizie parţială“.

Preşedintele, responsabil de politica externă

De asemenea, specialiştii în politică externă atrag atenţia că decizia privind mutarea ambasadei trebuia să vină de la preşedinte, nu de la prim-ministru sau alt actor politic. România, prin această încălcare a prerogativelor constituţionale ale preşedintelui, pierde din credibilitate. Mutarea ambasadei la Ierusalim trebuie făcută după ce stă la masă toată lumea. Tema aceasta poate fi generată doar de preşedinte, pentru că ea nu are valoare nici dacă e comunicată la nivel de premier. E o temă din care România trebuie să iasă în câştig ca ţară. Aşa e în politica externă. Negociezi şi cu cel care câştigă şi cu cei care pierd, pentru ca pierderea să fie acceptabilă. Iar când e vorba de mutarea ambasadei la Ierusalim ar trebui consultat şi sistemul de securitate naţională pentru că o asemenea decizie duce la riscuri suplimentare“, a mai declarat Iulian Fota.

Faptul că o asemenea decizie ţine de Iohannis a fost subliniat şi de Diaconescu. „Titularul unei asemenea decizii este preşedintele, aşa spune Constituţia. Dar acum, cel mai important e ca avem o atitidine lipsită de consistenţă şi arătăm că suntem un stat nepregătit să participe la un dialog internaţional“, a completat fostul lider al diplomaţiei de la Bucureşti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite