Politică

articolul anterior articolul urmator

Analiză. Revenirea lui Dragnea în politică. Ce şanse are partidul fostului lider PSD

37
21 Sep 2021 06:49:11
Autor: Radu Eremia, Andreea Ghiorghe
Liviu Dragnea revine, pas cu pas, în politică. FOTO Shutterstock
Liviu Dragnea revine, pas cu pas, în politică. FOTO Shutterstock

Liviu Dragnea a anunţat că şi-a creat partid, pornind astfel pe drumul altor foşti şefi ai PSD. Chiar din numele formaţiunii, Alianţa pentru Patrie, reiese că va avea un mesaj naţionalist şi urmăreşte să rupă din electoratul social-democrat.

Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD în perioada octombrie 2015 – mai 2019, a revenit în spaţiul public prin intermediul unui interviu la televiziunea Realitatea PLUS, unde a lansat numeroase atacuri la adresa lui Klaus Iohannis şi a PSD, a susţinut ideea implicării anumitor şefi de servicii de informaţii în politica românească, însă a vorbit şi de partidul pe care îl va susţine astfel încât să crească şi fie o alternativă la formaţiunea condusă de Marcel Ciolacu.

„Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, a declarat Dragnea, care nu a dat date concrete despre Alianţa pentru Patrie, formaţiune de a cărei înfiinţare s-a ocupat Codrin Ştefănescu (fost secretar general adjunct al PSD). Prin mesajele sale, Liviu Dragnea a lăsat de înţeles că va fi promovat un discurs privind importanţa economiei româneşti, a firmelor autohtone, a valorilor creştine şi a autonomiei liderilor politici. Aşadar, mesaje cu tentă naţionalistă. Mai mult, fostul lider social-democrat a condamnat jocurile de culise ale aşa-zisului „stat paralel”. De altfel, despre fostul său partid, Dragnea a afirmat tranşant: „PSD este predat total lui Iohannis de actuala conducere”. 

Eşecurile PSRO şi Pro România

Nu ar fi pentru prima dată când un fost preşedinte al PSD îşi face partid sau sprijină o altă formaţiune politică. De exemplu, Mircea Geoană a fondat Partidul Social Românesc (PSRO), formaţiunea care la singurele alegeri la care a participat, localele din 2016, a obţinut aproximativ 90.000 de voturi la nivel naţional. La parlamentare nici nu s-a mai înscris în cursă. Un al doilea exemplu este Pro România, formaţiune condusă de Victor Ponta. Pro România a reuşit să obţină un scor bun, adică să câştige două mandate de europarlamentar, în mai 2019, când alături de Ponta erau mai mulţi lideri din PSD, printre care Mihai Tudose şi Ion Mocioalcă. Odată cu plecarea acestora, Pro România nu a reuşit să facă pragul parlamentar de 5% şi a ratat legislativul. De altfel, şi reacţia PSD a fost rezervată, fiind atrasă atenţia că au mai plecat şi alţi foşti preşedinţi, iar acum în Parlament nu se mai regăsesc nici ei, nici partidele lor.

Spre deosebire de Geoană şi Ponta, Dragnea se confruntă şi cu problema efectelor condamnării sale. Timp de trei ani de la terminarea pedepsei sale, adică din toamna lui 2022, Dragnea nu are dreptul să candideze pentru o funcţie publică sau să fie numit într-o instituţie a statului, dar nici să ocupe o poziţie de conducere similară celei pe care o avea în momentul săvârşirii faptelor ce au dus la condamnarea sa (adică şef de organizaţie politică – PSD Teleorman).

Ce spun specialiştii

„Adevărul” a consultat mai mulţi specialişti privind relevanţa formaţiunii de care s-a lipit Liviu Dragnea, în condiţiile eşecurilor înregistrate în trecut de partidele lui Geoană şi Ponta. „Ca să faci un partid de succes este complicat. Sigur că, dintre cei care au încercat să facă partide, domnul Dragnea are experienţă politică infinit mai mare în administrare. Domnul Ponta avea un nume, fusese prim-ministru. Şi Dragnea are un nume pentru publicul său, însă este mult mai bun organizator de partid. Însă asta nu înseamnă că este foarte simplu să faci un partid în ziua de astăzi şi el să aibă şanse electorale”, a declarat sociologul Alfred Bulai.  

Politologul George Jiglău punctează faptul că electoratul căruia i se adresează Dragnea este unul major, nefiind doar o nişă, ci un întreg culoar, ceea ce înseamnă că are o şansă de a-şi atrage susţinători. „Noi avem o situaţie în care partide conservatoare sunt predominante. Electoratul conservator şi partidele în oglindă sunt preponderente. Avem PNL şi PSD. Avem UDMR, care e un partid conservator, iar AUR, la fel. Mesajul poate să prindă bine. E un cârlig electoral bun, dar depinde de agendă publică şi de capacitatea lui de organizare”.  

Dragnea are mai multă expertiză decât alţii din PSD care au încercat să facă partide.

Alfred Bulai, sociolog

Alfred Bulai susţine că Dragnea nu este într-o situaţie favorabilă, deoarece nu are ce să le ofere celor care ar veni în noul partid. „Nu ştiu câţi din PSD ar risca să treacă la partidul lui Dragnea. Numai cei care sunt certaţi cu Ciolacu şi nu vor prinde o listă de consilieri, de propuneri de primari sau parlamentari, doar ei ar putea să vină. În rest, e cam aiurea să ştii că poţi să fii primar şi să te duci la un partid care poate nu intră în Parlament. Cei care nu sunt în graţiile conducerii actuale a PSD ar putea să meargă”, a precizat sociologul. Pe de altă parte, Alfred Bulai consideră că Alianţa pentru Patrie nu are încă nu mesaj identitar concret şi subliniază că din electoratele naţionaliste ale PSD şi PNL a rupt deja, la ultimele alegeri, AUR.

În schimb, sociologul Mircea Kivu este sceptic privind Alianţa pentru Patrie. Kivu susţine că noua construcţie nu are nicio şansă să joace un rol semnificativ din punct de vedere politic şi electoral. „Nu cred că mai e loc. De fapt, nici nu cred că o să existe partidul ăsta”, a subliniat Kivu, referindu-se la perspectiva alegerilor din 2024.

Alternativă la AUR, nu la PSD

Concluzia sociologului Alfred Bulai este că noua formaţiune, dacă vrea să aibă succes, nu trebuie să caute să fie o alternativă la PSD, ci la AUR. „După mine, trebuie să fie o alternativă civilizată la AUR, nu la PSD. Adică, din punctul meu de vedere, dacă vrea să meargă pe fanta naţionalistă ar trebui să fie un partid care să fie mai frecventabil decât AUR pe zona naţionalistă. O împletitură între tematica de stânga şi cea naţională pe care o vrea. Asta înseamnă că trebuie să te poziţionezi tranşant în problemele mari. El nu s-a poziţionat nicicum până acum”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

37 Comentarii

R e l i g u l o u s ⩾ 16 fani@Vancouver.Canada
21.09.2021, 06:59:23

"Revenirea lui Dragnea în politică." http://asapteadimensiune.ro/images/Dragnea_24.jpg

+9 (11 voturi)
Ludwig
21.09.2021, 07:29:15

Revenirea lui Dady va musca din tortul PSD. E foarte bine! au mai fost asa si UNPR-ul generalilor Oprea si Ontanu ce tot din psd au muscat si au intrat in parlament. PPDD a lui dan diaconescu. Ponta cu pro romania va candida si el...

+13 (17 voturi)
muresan anna
21.09.2021, 07:35:30

Dragnea are inca sustinatori, si nu numai in PSD. O sa-i atraga din PSD pe cei care i-au ramas fideli, si pe naivii din alte partide care cred in discursul lui fals patriotic. Oricum va fi "deranj" pe scena politica si negresit circ!

+17 (17 voturi)
R e l i g u l o u s ⩾ 16 fani@Vancouver.Canada
21.09.2021, 07:06:58

"Alianţa pentru Patrie, ... va fi promovat un discurs privind importanţa economiei româneşti, a firmelor autohtone, a valorilor creştine" http://asapteadimensiune.ro/images/Dragnea_60.jpg

+8 (14 voturi)
dumitru lazar
21.09.2021, 07:26:42

Asta dupa porci , sprituri , barci si minore vine si ne spune ca este salvatorul tarii si mare patriot , iar pizdeii sint rai .

-9 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (37)

Modifică Setările