Anchetarea abdicării Regelui Mihai. Schimbă Justiţia Istoria României?

Condamnarea comunismului în Parlamentul de la Bucureşti, pe 18 decembrie 2006, a rămas un simplu gest politic al preşedintelui de atunci care şi-a asigurat, cu acest prilej, sprijinul necondiţionat al intelectualităţii de dreapta. După12 ani, asistăm la două acţiuni prin care i se cere Justiţiei să intervină în elucidarea unor fapte istorice şi în stabilirea unor vinovăţii la rândul lor istorice, dacă ele se confirmă.

Prima, dosarul Revoluţiei. Cei care au ajuns să preia puterea după fuga lui Ceauşescu sunt acuzaţi de fapte grave în calitatea lor asimilată cu cea a unor miniştri din ziua de azi. În baza acestei logici i s-a cerut preşedintelui Iohannis să aprobe începerea urmăririi penale, conform legii răspunderii ministeriale, pentru fapte săvârşite în exerciţiul mandatului. După aproape 30 de ani, Justiţiei i se cere, nu numai să stabilească dacă sunt vinovăţii pentru ceea ce s-a întâmplat în România după 22 decembrie 1989, ci să pună o concluzie într-un dosar istoric. În funcţie de soluţiile la care se va ajunge, deciziile instanţei nu vor avea efect numai în privinţa persoanelor acuzate, ele vor fi invocate ca argument în dezbaterea istorică, vor deveni documente cu valoare de izvoare istorice cu toate consecinţele care decurg de aici.

A doua acţiune înaintată Justiţiei, vizează abdicarea Regelui Mihai, dat şi toate acţiunile care au dus, din 6 martie 1945, la schimbarea ordinii constituţionale.

Sesizarea a venit din partea  Mişcării pentru Regat şi Coroană care a cerut „să se efectueze cercetările necesare pentru stabilirea împrejurărilor concrete, pentru stabilirea făptuitorilor, a vinovăţiei, a răspunderii penale şi civile, după caz, şi a înlăturării consecinţelor decurgând din actele criminale care, după 06 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituţionale a ţării la data de 30 Decembrie 1947, determinând aservirea ţării unei puteri străine ostile şi Armatei URSS de ocupaţie, sub care s-a instaurat dictatura comunistă în România”. DIICOT a confirmat începerea urmăririi penale „in rem”, potrivit săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.397 şi 438 din Codul Penal.

Dacă în primul dosar, cel al Revoluţiei, este vorba despre acuzaţii aduse unor persoane care pot răspunde în faţa Justiţiei, în dosarul abdicării Regelui Mihai nimeni nu mai poate da socoteală. Majestatea Sa, cât timp a trăit, nu a apelat la o asemenea cale de atac în Justiţie, deşi ar fi avut toate motivele să o facă, fiind prima persoană „vătămată” în acest caz.

Dar sesizarea nu vizează doar stabilirea vinovaţilor în răsturnarea ordinii constituţionale a Regatului României, ci şi înlăturarea consecinţelor care au decurs din aceste acte. Consecinţele fiind transformarea ţării într-o republică comunistă subordonată unei puteri străine, URSS.

Poate Justiţia înlătura aceste consecinţe? Cei 50 de ani de comunism nu au cum să fie anulaţi din istoria ţării. Dar dacă se ajunge la o soluţie şi aceea este de condamnare a loviturii de stat care a răsturnat ordinea constituţională şi a înlocuit o democraţie cu un o dictatură criminală? Sigur, Istoria a pronunţat o astfel de condamnare. Stalin a impus regimul comunist acolo unde Armata Roşie a pus piciorul.În România, Partidul Comunist, o formaţiune marginală, o agentură a Moscovei, a pus mâna pe putere în mod brutal şi total ilegitim. Dar care care pot fi consecinţele juridice ale unei asemenea condamnări în instanţă? Şi cele politice?

Avem Constituţia din 1991. Dar din păcate, societatea românească nu a fost niciodată întrebată  ce îşi doreşte în privinţa formei de guvernământ. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, problema ar fi fost rezolvată şi oricum şansele în favoarea republicii ar fi fost covârşitoare. Dar nu a existat un referendum. În Istorie, timpul nu le rezolvă pe toate. Ba chiar le complică.