Politică

articolul anterior articolul urmator

Angajament şi răspundere în politicile sociale: proiectele pentru anul 2018

2
19 Feb 2018 18:46:21
Mara Calista

Cu siguranţă, cei mai mulţi dintre dumneavoastră sunt, în aceste zile, cu ochii aţintiţi pe două chestiuni cu caracter puternic influenţator: fluturaşul de salariu şi avalanşa de ştiri din spaţiul public, strict legate de acesta.

Nu voi intra în detaliile politice ale chestiunii, există numeroase alte surse care au tratat şi tratează subiectul respectiv în toate aspectele sale, însă având contextul propice, este momentul în care trebuie să prezint o serie de proiecte pentru care voi lupta să fie definitivate în stadiul legislativ, coerent şi asumat.

Concret

Este vorba despre trei proiecte mari, din domeniul social, ce vor avea un impact real şi benefic asupra societăţii:

  • Reglementarea (prin ancorare economică) a salariului minim;
  • Accesibilizarea (concretă) şi incluziunea în piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi;
  • Construcţia de creşe şi grădiniţe în sediile instituţiilor publice.

Să le luăm pe rând, în câteva cuvinte.

Reglementarea salariului minim

Este proiectul cel mai avansat, din punct de vedere al întâlnirilor, feedback-ului, înglobării tuturor simulărilor adaptate pieţei muncii autohtone. Concret, salariul minim nu se va mai stabili politic, ci va fi stabilit printr-o formulă matematică. De ce? Întrucât matematica nu este interpretativă politic. Discutăm despre o formulă matematică, transparentă, stabilită în funcţie de mai mulţi indici macroeconomici şi de numărul înregistrat al angajaţilor în România. Fără aceste elemente, nimeni nu va mai putea creşte sau scădea salariul după ureche, electoral, doar pentru a ţine o serie de oameni captivi într-o buclă a fericirii amare – creştem salarii, dar de fapt viaţa e mai scumpă. În prezent suntem în faza în care aşteptăm şi punctul de vedere al instituţiilor europene şi a FMI, după care vom purcede către conturarea iniţiativei legislative.

Accesibilizarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi

Partea interesantă, referitor la acest capitol, este că proiectul de lege există deja. Aducem o îmbunătăţire corectivă necesară: instituţiile care nu bifează un caiet concret de sarcini vor fi amendate. Cu alte cuvinte, doresc o accesibilizare reală, nu doar pe hârtie: de la infrastructura oraşelor (mijloace de transport în comun, semnale acustice în intersecţii sau zone periculoase, rampe şi borduri prietenoase etc.) până la accesibilizarea tuturor instituţiilor publice (lifturi, toalete etc.). Există foarte multe cazuri de persoane cu dizabilităţi ce sunt perfect capabile să se înscrie în câmpul muncii, să performeze, însă nu reuşesc din cauza lipsei de infrastructură capabilă să le ofere această şansă. În traducere liberă, statul nu are decât de câştigat pentru că va crea locuri noi de muncă şi va înscrie numeroase persoane în câmpul producţiei şi relevanţei sociale.

În prezent se lucrează la proiect, iar după ce va fi definitivat, vom trimite sesizările de accesibilizare tuturor instituţiilor implicate, le vom acorda un timp de 2 ani de zile pentru a-şi remedia neajunsurile şi unde este cazul vom interveni coercitiv.

Construcţia de creşe şi grădiniţe în instituţiile publice

Proiectul meu de suflet, de altfel. Instituţiile publice vor oferi un spaţiu adecvat mămicilor unde îşi vor putea lăsa copiii în timpul orelor de lucru. Practic, împuşcăm doi iepuri dintr-un foc: proaspetele mămici se pot întoarce înapoi în câmpul muncii în timp util (există foarte multe cazuri de lipsă de readaptare la momentul întoarcerii la birou), iar copiii beneficiază de îngrijire corespunzătoare aproape de mamele (creând în acelaşi timp noi locuri de muncă). Important este că la nivel european şi nu numai, aceasta este o practică întâlnită destul de des, folosită atât în domeniul public, cât şi în cel privat. Există companii în mediul privat care au avut aceeaşi iniţiativă şi deja dă rezultate.

În prezent, proiectul este încă în fază incipientă. Am identificat cadrul legislativ necesar a fi modificat şi am colectat datele din instituţiile publice cu privire la estimarea numărului de copii sub 6 ani, care ar putea beneficia de aceste servicii. Urmează în perioada următoare discuţiile consultative cu ONG-urile de profil, dar şi cu alte entităţi publice şi private, care îşi vor manifesta interesul de a face parte din acest proiect.

În concluzie, anul 2018 va fi unul plin de provocări. Ca deputat, îmi doresc o serie de soluţii proactive, care să îi ajute concret pe cei pe care îi reprezint în Parlamentul României, indiferent că este vorba de centru sau provincie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Vanatorul/d.c.
19.02.2018, 20:05:27

Ei, da..! Pesedist, liberal, nu conteaza deloc, atata timp cat suntem din judetul in care se vorbeste cea mai ”sturlubatică” limba romana, carevasazicatelea, prin urmare si-asa deci, din judetul Teleorman..! Asa, de-un ..paregzampl (eu sunt moldovean din orasul Iasi si mostenesc legal si ereditar privilegiul de a avea liber la ”franțuzisme”, asta inca de pe timpul cand stapana peste limba romana era coana Chirița Bârzoi), m-am benoclat cam prin toate dictionarele si,culmea culmilor (aici e mana agenturilor straine), din toate dictionarele pagina cu termenul ”influențător” era rupta, facuta disparută..! Asa ca, in timpul lecturarii restului gargaristicii propagandistico-pioneresti (cu ”Reglementarea (prin ancorare economică) a salariului minim”, ”Accesibilizarea (concretă) şi incluziunea în piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi” si ”Construcţia de creşe şi grădiniţe în sediile instituţiilor publice”), m-am aflat intr-o stare intr-atat de depresiva, incat am cautat vreo 2 ore un jungher rugint, in ideea ca daca nu-mi iese din prima sepuku, macar sa am sansa sa merlesc de la un tetanos , ceva..! Iar dupa ce dau in tetanos, chiar ca nu mai citesc nimic..! De bucurie, iau un avion pana in San Francisco, ma duc pe podul Golden Gate, imi leg pc-ul de gat, ma arunc si-mi traiesc tot restul vietii holbându-ma numai pe YouTube la videoclipuri gen Just for Laughs. Aleluia..!

Iulian Arion
20.02.2018, 07:14:22

In UK salariul minim este discutat in camera comunelor in fiecare luna octombrie. Conform ILO-O (int'l. Labour Org.), organism al natiunilor unite, salariul minim are functia de a asigura traiul zilnic pentru salariat si familia sa. Asa este definit in Conventia Salariului Minim, la care Romania a aderat in 1957, 1971 sii prin anii 90, adica ori de cate ori aceasta conventie a fost modificata. Tragedia romaneasca este ca prin diverse legi ale salarizarii unice, toate celelalte salarii bugetare sunt legate de acest salariu minim. De exemplu parlamentarii au 12-15 salarii minime lunar. Este aberant. Niciun sistem public nu poate cresterea simultana a tuturor salariilor. De asemenea alocatiile de hrana din puscarii, spitale si armata. Acestea din urma trebuie corelate cu tipul alimentatiei si costul acesteia, nicidecum cu salariul minim. Alocatia de hrana a bolnavului sau a militarului nu sunt venituri salariale! Coeficientul sau raportul dintre salariul minim pe economie si maxim bugetar trebuie adus la 1:8 ca in Norvegia si tarile nordice! In prezent este de 1:22 iar in cazul sefului ASF, BNR trece de 1:40! Niciun salariu (inclusiv veniturile cumulate) nu trebuie sa-l depaseasca pe cel al presedintelui, sefului statutului.

Modifică Setările