Aniversarea unui visător printre contabilii de voturi

Crin Antonescu se apropie de o aniversare frumoasă, a vârstei maturităţii depline, umane şi politice, într-un moment în care bătălia politică pe care a declanşat-o o dată cu asumarea conducerii Partidului Naţional Liberal trece printr-o încercare decisivă.

Într-un mod simplist, proiectul USL a fost asociat cu anti-băsismul. Cei care uzurpează azi simbolistica USL marşează exclusiv în această direcţie din cauza lipsei unui proiect pentru România. Problema lor, după ce cad zilnic testul guvernării, e că nu pot spune nimic credibil despre ceea ce va urma din prima zi post-Băsescu. Dar USL, aşa cum a fost iniţiată în primul rând de Crin Antonescu, a însemnat, pentru el şi pentru PNL, mult mai mult decât perspectiva unei răsturnări de regim: a fost proiectul unei relansări naţionale, al unei schimbări de paradigmă şi al reaşezării valorilor într-o societate bulversată.

Când a fost ales preşedinte al PNL, în 2009, Crin Antonescu şi-a îndreptat primul gând spre cei resemnaţi că nu mai au nicio şansă în România, către cei care şi-au pierdut încrederea în politică şi politicieni, către cei mulţi, care au ajuns să se simtă singuri şi abandonaţi în propria lor ţară. A fost fidel acestui crez şi de aici a pornit valul de speranţă care a dus la victoria categorică din alegerile parlamentare din 2012 a Uniunii Social-Liberale. Crin Antonescu a fost, în cadrul USL, catalizatorul acestei mobilizări populare şi, apoi, în mod nedrept, cel care a decontat politic despărţirea PNL de o guvernare ajunsă în contradicţie cu valorile USL.

Am avut şansa să-i fiu alături în construirea acestui proiect, care rămâne singurul program viabil de reconstrucţie şi modernizare naţională în viaţa politică românească după 1989. Acest proiect a fost şi este credibil pentru că a fost lansat de un om cu viziunea şi capacitatea de dăruire a lui Crin Antonescu. Am fost martorul unor momente de cumpănă, în care Crin Antonescu a avut de ales între interesul naţional şi ambiţia personală şi niciodată nu a ezitat în opţiunea sa fermă de a se raporta strict şi responsabil la soarta ţării.

În această bătălie pentru dreptul la viaţă liberă şi decentă al românilor la ei acasă, Klaus Iohannis a fost unul din cei pe care Crin Antonescu i-a considerat indispensabili în efortul de a face posibilă o Românie a oamenilor normali, nu a aroganţei incompetenţilor; o Românie a democraţiei funcţionale, nu de faţadă; o Românie care să se apuce de muncă, pentru că sunt atâtea de construit, nu să se irosească narcotizată de dezinformare şi propagandă. Simbol al performanţei administrative, validat prin reuşitele cu rezonanţă europeană de la Sibiu, Klaus Iohannis reprezintă garanţia că România poate reuşi prin ea însăşi.

Acea „majoritate tăcută, cuviincioasă, cu bun simţ, cu bun gust şi cu Dumnezeu”, căreia Crin Antonescu i-a deschis un orizont de speranţă, se va exprima mai răspicat, la alegerile prezidenţiale din noiembrie, când efortului pro-european şi pro-democratic i se va alătura cel care a găsit puterea, în toţi aceşti ani, să fie fidel crezului propriu de a rămâne un om viu printre manechinele politicii. Locul unui visător printre contabilii de voturi, cum sincer s-a prezentat românilor, este alături de cei care ţin, înainte de orice, la dreptul lor de a visa o altfel de viaţă, într-o Românie renăscută.

La Mulţi Ani, Crin!