Antonescu: Cel mai grav lucru care s-a întâmplat astăzi în România este că PSD-UDMR a votat împotriva intabulării terenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu reclamă faptul că deputaţii PSD au votat împotriva proiectului de lege privind intabularea gratuită a terenurilor, susţinut inclusiv de comisarul european Dacian Cioloş.

„Cel mai grav lucru care s-a întâmplat astăzi în România nu este nici tot tărăboiul în jurul operaţiunilor DNA, nu sunt nici lucrurile legate de decizii administrative, ci faptul că în Camera Deputaţilor astăzi noua majoritate parlamentară PSD-UDMR a votat împotriva proiectului de lege iniţiat şi susţinut de PNL privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, blocând astfel pentru circa 4 milioane de români şansa de a-şi intabula gratuit aceste terenuri“, a declarat Antonescu.

Preşedintele PNL a explicat că social-democraţii s-au opus acestui proiect încă de pe vremea USL, ceea ce a iscat o dispută între partenerii de guvernare.

„Acest proiect de lege iniţiat de liberali a trecut prin Senat încă de pe vremea când încă exista USL şi atunci a fost unul dintre primele momente tensioante în interiorul coaliţiei. De pe atunci, şi premierul, şi o parte din conducerea PSD şi-au exprimat nemulţumirea. Din păcate, astăzi PSD, susţinut decisiv de către UDMR, şi-a reluat planul de boicotare a acestei legi şi cu numai patru voturi a reuşit să respingă acest proiect atât de important pentru milioane de proprietari din România“, a mai spus Antonescu, precizând faptul că Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură, a susţinut acest proiect.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că parlamentarii liberali vor pregăti textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta şi a adăugat că se vor găsi patru parlamentari din afara PNL, care să semneze documentul.

Citeşte şi:

PNL nu mai are numărul de parlamentari necesar iniţierii unei moţiuni de cenzură

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali în cazul în care Executivul nu ia măsurile de reducere a CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit, până pe 1 mai, astfel încât să se aplice din iulie.

Radu Stroe a fost exclus din Partidul Naţional Liberal

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis astăzi excluderea din formaţiune a fostului ministru de Interne, Radu Stroe, după ce acesta a declarat că nu ştie dacă îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.

PNL începe prigoana celor care regretă guvernarea

CONFLICT Conducerea liberală se pregăteşte să-l excludă pe Radu Stroe din partid, după ce fostul ministru de Interne a declarat că nu ştie dacă îl va vota pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale



 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite