„Cum e normal, ne vom prezenta şi vom vota împotriva noului guvern“, a comentat Antonescu. Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia, Antonescu a răspuns negativ, subliniind că orice atac pe acest subiect nu are nicio şansă.
„"Din punctul meu de vedere, cred că niciun fel de interpretare a Constituţiei nu interzice completarea cu schimbarea componenţei politice a Guvernului printr-un vot în Parlament. Deci, din punctul meu de vedere, în niciun fel interpretată Constituţia nu-l obligă pe Victor Ponta să demisioneze. Am afirmat, ceea ce menţin, că ar fi fost normal, democratic, legitim ca Victor Ponta să predea mandatul şi să încerce formarea unui alt cabinet, dar asta nu înseamnă că este constrâns de Constituţie", a mai spus Antonescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, laProTV, că nu-l va mai desemna niciodată premier pe Victor Ponta, dar că acesta ar trebui să revină la Cotroceni pentru un nou mandat în fruntea Executivului. Şeful statului a argumentat această „redesemnare“ prin faptul că, în urma cooptării maghiarilor la guvernare, premierul va guverna cu un mandat din partea unei noi majorităţi din Parlament, formată din USD şi UDMR. Anticipând un refuz din partea lui Victor Ponta, Băsescu a dat de înţeles că ia în calcul sesizarea la Curtea Constituţională a României (CCR) a hotărârii de învestire.
Citeşte şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Antonescu a fost fair play.I-a spus lui Ponta sa-si faca majoritatea si sa vina in Parlament.Unde e si normal sa voteze impotriva pt. ca sunt in opozitie. Era greu pt. Ponta sa-l puna pe Iohannis premier?Dar um maghiar a putut sa puna...Ce o sa se intoarca impotriva lui Ponta magaria asta cu maghiarii.Acum nici nu-si da seama.Cind va pierde alegerile pe cine va arunca vina?Pe tata socru ?