Crin Antonescu, la întrunirea Organizaţiei Femeilor Liberale: „Deseori regret că nu sunt femeie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a mulţumit ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, pentru preluarea portofoliului şi a afirmat că europarlamentarii români de sex feminin se bucură de mai mult respect, „în cercurile europene“, decât orice alt politician român. „Deseori regret că nu sunt femeie“, a mai spus el.

„Ramona Mănescu, soţia lui Rareş Mănescu, Adina Vălean, soţia mea, Renate Weber sau Norica Nicolai sunt respectate în cercurile europene mai mult decât e respectat orice alt politician român, inclusiv eu sau Rareş Mănescu“, a afirmat Antonescu.

Prezent la întrunirea de vineri a Organizaţiei Femeilor Liberale, Antonescu a salutat preluarea portofoliului Transporturilor de către Ramona Mănescu, afirmând că aceasta a intervenit „într-un moment extrem de important“.

„Îi mulţumesc pentru curaj, pricepere, solidaritate“, a adăugat el.

„Am văzut puţine femei trădând. Nu am văzut nicio femeie renunţând pentru că nu a obţinut ce îşi dorea. Rar am văzut colege de-ale noastre dând vina pe ceilalţi, rar am văzut colege spunând că nu mai e nimic de făcut.“, a susţinut liderul liberal. „Deseori regret că nu sunt femeie“, a mai spus Antonescu, exprimându-şi regretul că nu s-a născut femeie.

„Nu sunt deloc feminist, detest feminismul, pentru că îmi pare că riscă să desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egală splendoare dumnezeiască şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul. Deseori, deseori, sunt invidios pe dumneavoastră sau regret că nu sunt femeie“, a arătat liderul liberal.

La întrunire, preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL, Lucia Varga, a subliniat că femeile din partid vor strânge voturi ca nişte „albinuţe“ pentru campania prezidenţială a lui Crin Antonescu şi, dacă va fi necesar, vor şi „înţepa“.

După alegerile europarlamentare, „a doua campanie, extrem de importantă, va fi campania pentru prezidenţiale, unde, ca nişte albinuţe, vom culege voturi pentru preşedintele Crin Antonescu“, a declarat Varga.

 

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite