Antonie Solomon intră în PRO România. Fostul primar al Craiovei, condamnat în 2013 la trei ani de închisoare pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonie Solomon. FOTO facebook Antonie Solomon
Antonie Solomon. FOTO facebook Antonie Solomon

Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei în perioada 2004-2008, a anunţat joi că s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, Pro România. În 2013, Solomon a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, iar în 2014 a fost eliberat condiţionat.

„Se pare ca, la noi, un lucru secret se afla cel mai repede.  Astazi, 13 iunie, m-am hotarat sa ma inscriu in Partidul ProRomania. Toata viata 13 mi-a purtat noroc: pe 13 martie am cunoscut-o pe sotia mea, pe 13 iulie s-a nascut baiatul meu, am depus juramantul la ora 13 ca viceprimar, la masina am avut numarul 13. Sper din toata inima sa imi poarte noroc si ziua si hotararea de azi si sa construim o filiala puternica a acestui partid. 

Eu consider ca va fi un partid PRO Craiova. Ii astept pe toti cei care cred in mine sa ne apucam de treaba!“, a fost mesajul publicat de Antonie Solomon, pe pagina sa de Facebook.

Solomon a fost primar al Craiovei din partea PSD în perioada 2004-2008, iar din partea PDL în perioada 2008. În septembrie 2013, fostul primar al Craioveia fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie, potrivit unei decizii a instanţei supreme. Antonie Solomon era acuzat că a primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, actionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii in Craiova.

Solomon a fost eliberat condiţionat în decembrie 2014. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite