Apelul românilor din HarCov pentru votarea, marţi, a legii anti-extremism maghiar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forumul românilor din Harghita, Covasna şi Mureş a făcut un apel public către toţi parlamentarii să voteze marţi legea pentru interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist. După tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, dar şi în ultimii ani, în ceea ce priveşte activităţile extremiste maghiare în Transilvania, este momentul să punem capăt definitiv unor asemenea evoluţii periculoase pentru statul român.

"În decursul anilor, Forumul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş a formulat numeroase semnale referitoare la pericolul prezentat de manifestările organizaţiilor de tip extremist care au avut loc pe teritoriul judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş, reprezentând grave ameninţări la liniştea şi ordinea publică şi la înveninarea climatului de convieţuire interetnică normală.

Solicităm tuturor parlamentarilor să adopte propunerea legislativă pentru interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist iniţiată de deputatul PSD Bogdan Diaconu.

De fiecare dată forurile îndrituite au promis că vor întreprinde măsuri ferme de lichidare a unor asemenea manifestări, dar până în prezent nu s-a întreprins nimic concret. De aceea având în vedere recrudescenţa acestor manifestări pe teritoriul României şi prezenţa unor organizaţii de tip extremist din alte ţări solicităm tuturor parlamentarilor să adopte propunerea legislativă pentru interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist iniţiată de deputatul PSD Bogdan Diaconu.

Apelul nostru adresat membrilor Parlamentului României are în vedere şi contextul internaţional actual, cât şi consecinţele grave ale lipsei cadrului legal necesar sancţionării tuturor organizaţiilor de tip extremist care promovează mesaje anti-statale şi anti-constituţionale atentând grav la suveranitatea şi siguranţa naţională".

Biroul de presă al FCRCHM

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite