Argumente pentru sceptici: de ce votul pentru PAS şi puterea totală preşedintelui Maia Sandu

Duminică s-au împlinit 7 ani de la semnarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Un pas major, o bornă importantăcare a consemnat ancorarea Chişinăului faţă de comunitatea europeană şi faţăde Occident, ambele făcute prin intermediul României, vecinul său direct, prin frontiera de pe Prut care e şi cea cu Uniunea Europeană.

Nu a fost simplu, au fost ani complicaţi ai rivalităţilor Filat-Plahotniuc, ai epocii Plahotniuc şi apoi a pro-rusului ostentativ Dodon. Dar relaţia a supravieţuit, s-a întărit şi şi-a demonstrat relevanţa. 

Astăzi suntem în faţa unei alegeri cruciale şi la fel de importante, la 11 iulie. Şi mulţi şi-au pus întrebarea de ce această concentrare de putere? Alţii au pus sub semnul întrebării – cu ajutor venit din afară, în special din Est – gradul de unionism şi pro-românism al Maiei Sandu şi al Partidului pro-prezidenţial PAS, având în vedere excesele din promovarea naţiunii civice moldoveneşti, a ambiguităţii identitare cultivate forţat şi excesiv, a respingerii abordărilor numite geopolitice şi a blamării unionismului, ba chiar a trecerii sub tăcere a identităţii majoritare româneşti. Scepticii au şi ei propria lor motivaţie. 

De aceea, cred că este important pentru aceşti unionişti, ca şi pentru pro-românii sceptici din stânga Prutului să explicăm: De ce PAS şi Maia Sandu? De ce ar trebui să deţină partidul pro-prezidenţial şi Maia Sandu şi majoritatea în Parlament, şi noul guvern? Puterea deplină la nivel politic, şi preluarea şi capacitarea întregii puteri în stat, pe toate dimensiunile? 

În primul rând, pentru că Republica Moldova trebuie reconstruită. Şi pentru că nu se poate face o construcţie pe bucăţi. Pentru că trebuie răspundere şi responsabilitate, deopotrivă. Pentru că toată lumea trebuie să ştie cine e şeful şi cine e responsabil pentru politicile aplicate. Pentru că e nevoie de o reconstrucţie totală, după epocile anterioare, şi pentru că un asemenea pas nu se poate face cu guverne din bucăţi, mozaic, cu diverşi aparţinători şi orientări. 

Pentru că e necesară reforma. Şi reforma e costisitoare. Da, aduce avantaje pe termen mediu şi lung. Aduce avantaje oamenilor activi şi companiilor şi atrage resurse, şi creează locuri de muncă. Dar aduce şi perdanţi din cei obişnuiţi cu locuri călduţe în funcţii publice. Iar salariile nu sunt cele mai potrivite, la început. Iar prestaţiile sociale depind tot de forţa de muncă şi viramentele către stat. Dar măcar nu mai fură unul şi altul, iar distribuirea se poate face corect şi proporţional pentru toţi cei care contribuie la acest efort, şi cu prestaţii sociale tot mai bune pentru cei neputincioşi. 

În plus, este epoca alegerilor strategice majore: reforme sau stagnare, pro-rusism post-imperial, subjugarea către fosta metropolă, sau libertate şi democraţie pentru proprii cetăţeni şi perspective majore şi pentru dreptate şi justiţie şi pentru adevăr şi încredere în conducătorii aleşi. Timpul nuanţelor vine mai târziu, ca şi al judecăţii celor ce şi-au asumat reformele. Nu e timp acum de ele. Dar pentru o putere democratică, criticile sunt mult mai importante, au efect, determină schimbări şi abordări adecvate. Pe când la cei cu porniri autocratice de tip Dodon, nu contează ce vrea lumea, că iese în stradă sau că protestează. Controlul şi represiunea iau locul dialogului şi adaptării politicilor publice la nevoile generale ale populaţiei. 

Da, este şi va fi importantă şi reconstrucţia dreptei şi a alternativelor după alegeri. Şi a partidelor de nişă, cu relevanţă şi aport major pe dimensiunile profesionalismului şi meritocraţiei. Dar trebuie acceptată nevoia de curăţenie pe spectrul unionist şi pro-românesc. Şi e normal să încheiem şi episodul AURului de la Chişinău, situat pe la 1,8 %, plătit de Platon şi care-şi ia ordinele de la Moscova – că nu pot să-i suspectez pe toţi liderii săi că ar fi idioţi utili, exploataţi în orb.  

Se încheie totodată, şi epopeea PPDA, care iese definitiv în afara Parlamentului. Şi o face fără să poată reclama că cineva l-a subminat, că a fost ignorat sau i s-au pus beţe în roate. Nu, din contra. A fost ajutat, plimbat la Bucureşti unde a fost lăsat să se pozeze cu toţi miniştrii cabinetului Câţu, cu premierul şi conducerea partidului. A fost lăsat în pace să-şi dezvolte propria imagine şi propagandă, chiar dacă mulţi au înghiţit în sec la vorbele ce le-au fost puse în gură şi susţinerile vehiculate pentru Năstase. 

PPDA şi Andrei Năstase au fost susţinuţi la Bucureşti şi neatacat de către PAS, ba chiar a fost tolerat jocul independent al lui Năstase, şi au fost afirmate de nenumărate ori perspectivele coalizării, dacă fac pragul. De acum e gata, iar unicul responsabil rămâne Andrei Năstase şi încăpăţânarea lui de a muri politic cu ştampila partidului în buzunar. Fără să renunţe la timp, fără să dea ştafeta, fără să dea o şansă partidului său de a supravieţui. Şi chiar dacă nu o dată a încurcat chiar, nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea trimiterii în tribune şi acasă a acestui partid. Ieşirea din Parlament şi din susţinerea publicului îi revine cu toată responsabilitatea lui Andrei Năstase. 

Suntem într-o epocă de clarificare strategică, de extremă confruntare şi polarizare. Socialiştii lui Dodon, ascunşi prin spatele comuniştilor lui Voronin de ruşine, nu au soluţii. Nu au de unde aduce bani pentru relansare. Nu au capacitatea, nici voinţa, de a face reforme. I-am văzut pe ambii, perdanţi în diferite epoci. Nici împreună nu au cum câştiga. De aceea şi votul către PAS, partidul prezidenţial al Maiei Sandu. De aceea nici manevrele cu CEC şi numărul de secţii din dispora, nici tentativa manipulării voturilor din regiunea separatistă nistreană, nu au cum să dea rezultate. E un subiect care trebuie încheiat pentru a putea repara ce se poate, reconstrui şi relansa Republica Moldova. 

Deci şi pentru sceptici, acesta e jocul strategic al momentului. Aceasta e miza şi aceasta e soluţia. De aceea e momentul, la 11 iulie, pentru majoritatea absolută a PAS şi Maiei Sandu în Parlament.