Politică

articolul anterior articolul urmator

Aristocraţia bugetară: nababi pe bani publici în consiliile statului

42
4 Mar 2021 04:55:14
Autor: Radu Eremia
Şase şefi ai unor consilii de administraţie sau supraveghere unde indemnizaţiile pot să ajungă şi la câteva zeci de mii de lei pe lună
Şase şefi ai unor consilii de administraţie sau supraveghere unde indemnizaţiile pot să ajungă şi la câteva zeci de mii de lei pe lună

Etalonul fenomenului cunoscut sub numele de dezmăţ pe bani publici este reprezentat de componenţa şi de veniturile celor care ocupă posturi în consiliile de administraţie sau de supraveghere ale unor organisme de stat. „Adevărul“ a făcut o listă a consiliilor cu cei mai mulţi membri, dar şi cu indemnizaţii colosale.

Premierul Florin Cîţu a recunoscut public faptul că în 2021 are de gând să umble la componenţa consiliilor de administraţie sau de supraveghere ale unor instituţii ale statului, locuri unde membrii din conducerea acestora ajung să ia salarii mai mari şi decât preşedintele României sau şeful Guvernului. „Cu siguranţă, locurile vor fi reduse şi ne uităm şi la indemnizaţie. Eu voi propune să fie maximum cinci membri într-un consiliu de administraţie pentru toate companiile de stat”, a subliniat Florin Cîţu săptămâna trecută.

„Adevărul” a făcut o listă a consiliilor cu cei mai mulţi membri, dar şi cu venituri pe măsură, care se încadrează exact în obiectivele pe care le urmăreşte, cel puţin la nivel de discurs, şeful Guvernului.

Una dintre instituţiile cu un număr mare de membri, dar şi bine remuneraţi, e Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA) de la Eximbank. Acesta are în componenţa sa 15 persoane, preşedintele fiind un secretar de stat din Ministerul Finanţelor Publice, în timp ce vicepreşedinţi sunt un secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei şi preşedintele Băncii de Export-Import a României Eximbank. Tot acolo îşi fac loc secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei premierului şi mai mulţi reprezentanţi ai unor ministere (Dezvoltare, Fonduri Europene, Transporturi, Mediu etc.).

Fiecare dintre aceştia primesc 20% din salariul lunar al preşedintelui Băncii. Şeful din 2020 al acestui comitet, fostul secretar de stat Gheorghe Pecingină (acum deputat), a încasat pentru anul trecut 215.000 de lei, dar liberalul a fost membru doar pentru zece luni. Un membru care a prins mandat tot anul 2020 a fost Gabriella Ferencz, fost secretar general al Ministerului Transporturilor, de curând numită secretar general al MAI, cea care a încasat 258.000 de lei, adică lunar 21.500 de lei.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) este una dintre instituţiile cele mai căutate de politicieni, fiind un loc bine remunerat. Instituţia, condusă de Nicu Marcu (fost deputat PNL) din vara trecută, are nouă persoane în consiliu. Şeful ASF primeşte lunar circa 70.000 de lei, dacă ne luăm după ultima declaraţie de avere a fostului preşedinte, Leonard Badea, plecat pe funcţia de viceguvernator la Banca Naţională. Pe de altă parte, un membru simplu ajunge să încaseze lunar circa 28.000 de lei.

57.000 de lei pe lună

Comitetul de reglementare al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are şapte membri, fiind condus de fostul PSD-ist Dumitru Chiriţă. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, cea din 2020, circa 57.000 de lei a câştigat lunar pentru funcţia deţinută. Pe de altă parte, un membru simplu are aproximativ 28.000 de lei lunar. Printre persoanele care fac parte din Comitetul de reglementare al ANRE sunt foştii deputaţi ai PSD şi Pro România, Valeriu Steriu şi Marian Neacşu, dar şi ex-liberalul Mircea Man.

Şapte persoane are în componenţă şi Consiliul de Administraţie al Registrului Auto Român, structură condusă de Dumitru Coiciu. Aproximativ 12.000 de lei net câştigă un membru al acestui consiliu, iar poziţia de aici permite să ai şi alte funcţii. De exemplu, reprezentanta Ministerului Transporturilor, Aurelia Surulescu, a câştigat pe lângă cei 147.000 de lei din CA-ul RAR şi 142.000 de lei ca evaluator al Autorităţii Rutiere Române (ARR), precum şi salariul de aproximativ 80.000 de lei tot de la ARR.

Dinozaurii şi sinecurile

Consiliul de Administraţie al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN) pare un loc de retragere a dinozaurilor politici şi prea puţin un loc al specialiştilor. Instituţia e condusă de economistul Bogdan Păun, iar printre cei nouă membri ai săi sunt politicieni precum Radu Stroe (fost ministru de Interne în Guvernul Ponta), Ion Ariton (fost ministru al Economiei în Guvernul Boc) şi Ovidiu Silaghi (fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu). Potrivit precizărilor de pe site-ul instituţiei, fiecare membru al acestui consiliu beneficiază de o indemnizaţie lunară de 12.000 de lei, ceea ce înseamnă un net de 7.000 de lei.

Un loc călduţ pentru politicieni este şi compania de stat Hidroelectrica, acolo unde prezenţa în Consiliul de supraveghere poate aduce un venit de 7.000 de lei lunar. Cei nouă membri sunt aleşi pentru patru ani, iar mandatul celor aflaţi în funcţie expiră în februarie 2023. Instituţia e condusă de Andreea Lambru, fost membru PNL şi ALDE, care a fost secretar general-adjunct al Guvernului Dăncilă. De altfel, în ultima declaraţie de avere a Andreei Lambru vedem că pe lângă salariul lunar pe care îl încasa de la Guvern şi indemnizaţia de la Hidrolectrica, aceasta era şi membru CIFGA al Eximbank, de unde încasa lunar circa 20.000 de lei în 2019.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

42 Comentarii

gyll
4.03.2021, 07:50:17

Iată unde sunt banii dumneavoastră și pușculițele partidelor. Deci, la vot și ei mor pe baricadele corupției "muncind "de se spetesc pentru binele lor, nu pentru voi, dacă ați înțelese, din greșeală, așa

+15 (17 voturi)
Realist
4.03.2021, 08:01:39

Aha, de cand asteptam sa vedem o astfel de lista ! Cred ca sunt zeci de mii de posturi bine platite prin consilii de administratie sau de supraveghere ! 30 de ani si le-au impartit psd, pnl, etc.

+18 (18 voturi)
Nirolf
4.03.2021, 07:53:30

Acestia sunt reprezentantii noii aristrocratii postdecembriste . Cavalerii coruptiei : sinecuri , pensii speciale , indemnizatii si sporuri aberante .

+14 (14 voturi)
muresan anna
4.03.2021, 07:59:14

Asa se praduiesc banii, iar noua ne spun ca muncesc de se spetesc, iar fara ei nu se poate.Cei care ne-au condus s-au ingrijit de ai lor....si-atat.

+15 (15 voturi)
L. L.
4.03.2021, 08:07:01

Puteti face o rubrica permanenta la Adevarul cu ,,Aristocratia bugetara,,! De fapt si pe vremea comunistilor exista ,, aristocratia proletara,, asa ca se pare ca nimic nu s-a schimbat in politica romaneasca.

+12 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (42)

Modifică Setările