Aroganţa şi transhumanţa

Când deputaţii îşi votau pensiile nesimţite, urmaşii lui Bucur s-au adunat pentru a-şi apăra câinii de legea pe care lupii din Parlament au dat-o. O mai clară imagine despre două lumi paralele nici că se putea: parlamentarii şi votanţii. Fiecare cu ale sale. Fondul cinegetic contra fondul câinegetic. Dacă au reuşit parlamentarii să aducă la Bucureşti cea mai izolată categorie de votanţi, înseamnă că s-a cam împuţit brânza.

Păstorii sunt o categorie socială specială, ritmul vieţii lor fiind dat de transhumanţă. Sunt oameni care trăiesc în condiţii foarte grele, iar averile pe care le au acasă, unde ajung din când în când, sunt departe de a le răsplăti munca. Ei nu au când să se bucure de ceea ce agonisesc. Chiar dacă tehnica îi ajută astăzi să afle ce se mai întâmplă în lume, astfel încât şi „ciobanul Ghiţă” poate să acceseze orice reţea sau poate chiar să facă campanie electorală, ei nu participă zi de zi la viaţa comunităţii, ratează bucuriile cotidiene şi traiul în mijlocul familiei. Meseria cere asta. Pe ploaie sau pe arşiţă, ei sunt cu oile. Iar de autorităţile locale sunt luaţi în seamă doar atunci când se împart păşunile şi când vin sărbătorile că, deh!, domnii de la centru poftesc la ceva autentic. Din când în când, mai sunt arătaţi la lume în târgurile de produse eco aşa, ca ciudăţenii.

Imaginile bucolice sunt pentru copii, căci în realitate viaţa la stână este una foarte grea. În zona montană, întâlnirile cu urşii nu sunt ca întâlnirile lui Moş Crăciun cu renii, ci sunt violente, soldându-se cu pierderi. Ursul „rupe din oi”, iar singurul sprijin al ciobanilor sunt câinii; pe care parlamentarii vor să-i împuţineze, pentru că le strică fondul cinegetic. Spun „le”, pentru că, de 26 de ani, vânătorii s-au înmulţit în România şi majoritatea parlamentarilor practică acest aşa-zis sport. Nu câinii de la stâni au afectat acest fond, în condiţiile în care a scăzut dramatic şeptelul – şi, în consecinţă, şi numărul câinilor de la stâni –, ci ogarii cu puşti ce organizează partide de vânătoare când vor ei. Braconajul şi nu păstoritul a afectat fondul cinegetic.

Şi nu ciobanii braconează, ci domnii ce tocmai şi-au votat pensii nesimţite şi acoliţiii lor. Nici capul nu îi doare de realitatea din teren, ci de faptul că le rămâne mai puţin de vânat. Domnilor parlamentari, câinii ciobăneşti nu sunt animale de companie precum cei de la oraş, ci animale de serviciu. Ei au treabă acolo şi nu pe ei trebuie să-i concediaţi.

Vorba baladei (ca să citez din folclorul contemporan):

Parlamentarii ce-mi făceau?

Întreaga zi „hau-hau, hau-hau!”

Din dosul stânii

Mi-au fugărit câinii,

Cu lege de foc

Votată pe loc,

Care ne-a întors

Cuţitul în os.

Adunare-au convocat

Şi pensii mai mari şi-au dat.

Doar pentru ei

Că se cred lei

Iar pe noi, căţei.

Şi muncesc cu spor

Doar pentru ai lor.

Şi-au trimis la poartă

Fiinţă netoată

Ce ne zis la toţi:

„Sunteţi nişte proşti

Ce nu put a miel,

Ci a Coco Chanel!”

„Femeie netoată,

Trimisă la poartă –

Zis-a baciu-ndată –

Dac-ai spune aste

Multe vorbe proaste

În creier de munte

Te-aş marca pe frunte

Ca pe oi cornute

Şi cu fluiera

Eu ţi-aş tot cânta:

Muieriţă laie,

Laie bucălaie,

De trei ani încoace

De noi nu-ţi mai place

Chiar nu ai ce face?

Că doar te-am votat

Când ne-am transhumat.

Şi de azi pe mâni

Pe mândri români

Tu-i ataci la câni?

Te-aş hrăni cu zară

Din zori până-n sară

Să pricepi ce-i, dară,

Greva culinară.

Ai grijă, măi, fată,

Nu fi arogantă!

Că ţi-oi da cu fală

În partea dorsală

Un picior de plai,

Ca-ntr-un ghem de scai,

De-ai să zbori urgent

Până-n Parlament!

Ş-apoi m-oi uita

Cum ai mai vota. ”

Nu ştiu cât au înţeles parlamentarii din întâmplarea de astăzi şi nu ştiu cât a mai înţeles şi strada, inertă acum la contraofensiva constantă a celor pe care nu i-a vizat în protestele ei. Guvernul a picat, parlamentarii au rămas mai departe să-şi pună în aplicare programul propăşirii lor. „Ţipaţi, voi, ţipaţi, că noi tot aici rămânem şi ne facem legile noastre!”, par a spune membrii şeptelului mărit al Parlamentului. Însă azi au văzut că „strada” poate să se adune şi din creierul munţilor. Au venit ciobanii şi au ameninţat că le umblă la caşcaval. Chiar în pragul sărbătorilor. Iar câinii de pază în ţinute albastre ce asigură paza Parlamentului au leşinat când au văzut ghioagele proprietarilor de câini adevăraţi. Grijă mare, domnilor, că ciobanii ştiu să scoată untul!

P. S. Nu am văzut vreo asociaţie care luptă pentru drepturile câinilor vagabonzi să se solidarizeze cu demersul ciobanilor împotriva disponibilizării câinilor de la stână ce riscă, astfel, să ajungă maidanezi sau eutanasiaţi. Până la câţi kilometri de oraş ţin drepturile câinilor? Aaa, numai până în suburbii. Am înţeles. Atunci, marş!