articolul anterior articolul urmator

Aşteptăm poziţia AFDPR

42
15 Apr 2019 08:04:19
Mircea Morariu

42 Comentarii

deviatsotsemidesiatvosemi
15.04.2019, 08:16:33

Comentariu considerat abuziv.

Mihai Giurgiuveanu
15.04.2019, 08:23:38

Vanatorul s-a sculat cu noaptea-n cap, ca sa-si puna odrasla la treaba, pe nou nascutul FSB 977! Sa speram ca moderatorul va lua cuvenita masura contra obrazniciei!

+2 (2 voturi)
Radu Mircea
15.04.2019, 08:30:56

# Fiindca primesc semnale contradictorii , poate ne lamureste cineva , chiar AFDPR , daca este adevarat ca ''' detinutul politic '' Munteanu avea inaintea condamnarii ce la cazat la Aiud alte condamnari pentru tilharie si furt de exemplu . Nu ca dezarmarea unei santinele in timpul serviciului ar fi un act de eroism ??? Sa ne lamureasca cineva daca '' detinutul politic '' lancu este fost gemeral de securitate , fost ofiter de militie , dat afara pentru oarece spionaj . Odata lamurite aceste lucruri vom constata poate ca la fel ca parazitarea Revolutiei romane cu tot felul de '' luptatori cu merite deosebite '' gen Nicolicea , Arsinel , etc si AFDPR-ul a fost infiltrat cu toti infractorii vipsiti in dizidenti .

+9 (9 voturi)
Vanatorul/d.c.
15.04.2019, 09:52:20

”Când toată scriitorimea română încerca să se joace cu cuvintele mai mult, să transmită mesaje metaforice, el şi-a pus cu adevărat pielea la saramură. A trimis o scrisoare la Europa liberă în care demasca sistemul şi l-au pus sub obroc. Acest lucru mă păştea şi pe mine. În ultima filă din dosarul meu de urmărire de la Securitate concluzia securistului care îmi văzuse spectacolele de poezie „Eminescu după Eminescu” pe care le făceam împreună cu Dan Grigore era să fiu băgat la „economic”. Aşa cum a fost băgat Petre Mihai Băcanu acuzat de speculă cu maşini când, de fapt, el fusese prins cu maşină de tipărit manifeste şi cu manifeste gata făcute. Sistemul nu voia să recunoască că existau disidenţi şi deţinuţi politici şi atunci inventaseră chestia asta cu „economicul”. Îţi băgau pe ascuns 10 dolari în buzunar, că era interzis să deţii valută, sau alte şmecherii de genul ăsta. Probabil că asta m-ar fi pândit şi pe mine, dar a venit Revoluţia.” (Ion Caramitru) La fel ca sistemul securist ceausist si propagandistii acestuia, sistemul securistic iohannist si propagandistii lui inventeaza ..culpe de drept comun (vezi facaturile de dosarele penale cu infractiuni penale imaginare si ”probe” ”plantate”, care au fost desfiintate de instantele judecatoresti), pentru a-i denigra pe cei care au curajul sa i se opuna..!

-9 (9 voturi)
Vanatorul/d.c.
15.04.2019, 10:56:08

”Aiud. Procurorul general al României nu crede că a greșit cu nimic atunci când a semnat ca deținuții politici să nu fie eliberați din pușcărie, fiindcă „nu s-au îndreptat”. Ne-a prezentat scuze în numele instituției pe care o conduce, de parcă Ministerul Public de azi are aceleași practici ca Procuratura comunistă. Și-a cerut public scuze și de la deținuții politici, formal, la tv, fiindcă hârtia și plicurile sunt scumpe pentru un demnitar cu 30.000 de lei leafă. Doar unii ziariști caută să afle ce s-a petrecut în anii ’80 la Aiud, răscolind arhive, căutând prin cărți, încercând să ajungă la câte un condamnat pedepsit pentru că s-a opus regimului Ceaușescu, a împrăștiat manifeste sau a încercat să fugă din țară. Alți jurnaliști îi execută pe „pușcăriașii” ăștia, susținând că au biografii dubioase, doar din dorința de a-l apăra pe Augustin Lazăr. L-am găsit pe fostul căpitan de cursă lungă, Florentin Scalețchi, condamnat la moarte în 1985, pentru complot împotriva statului, faptă prevăzută de art.167, al.1 Cod Penal, raportat la art 155 și art.164 CP. Aveți reprodus în aceste pagini un pasaj din hotărârea tribunalului privind condamnarea lui Scalețchi și a celor din lotul lui. După ce i s-a comutat pedeapsa, de la condamnare la moarte la 20 de ani de temniță, a stat închis din 1986 și până în 22 decembrie 1989 în penitenciarul Aiud. A fost în celulă și cu Iulius Filip. În interviul acordat Evenimentului zilei povestește lucruri trăite acolo, dar și despre torționarii și securiștii pe care i-a întâlnit. Din 1990 este președintele OADO – Organizația de Apărare a Drepurilor Omului, afiliată la ONU. Azi e profesor universitar de drept și continuă să militeze pentru o lege a lustrației. - Domnule Florentin Scalețchi, v-am citit cartea scrisă în 1994 despre condamnarea dv. la moarte, despre Aiud și alte închisori prin care ați trecut. L-ați amintit succint și pe deținutul politic Iulius Filip. L-ați cunoscut personal, în anii 80, pe Iulius Filip? - Florentin Scalețchi: Da, l-am cunoscut în anul 1986, în vară dacă nu mă înșel , când am fost transferat de la vechea închisoare Rahova, de pe secția condamnaților la moarte – ”H” la Aiud, pe ”T” ( de la Tereza Maria, împărăteasa imperiului Austro-Ungar, căci în timpul ei a fost construită închisoarea). Mai precis, pe secția ”T” de la intrare, în partea dreaptă a clădirii, la parter, unde se izolase o porțiune numai pentru deținuți politici . - Ce amintiri aveți despre Iulius Filip? Ați vorbit cu el, ce vă amintiți în mod deosebit despre acest om? - Cu Iulius Filip am avut plăcerea să stau o perioadă chiar în aceeași celulă mică unde, lângă un wc deschis și o chiuvetă, erau înghesuite patru paturi, atâția câți eram și noi . În afară de noi doi mai era și Mateescu, coleg de acțiune cu mine, ambii condamnați pentru complot, și Mușat, fost ofițer de securitate. Iulius era ca și mine - mai rebel, un om căruia nu i-au plăcut compromisurile și nici complicitățile cu Securitatea pe care o detesta. Ca, de altfel, și pe Ceaușescu, și cu atât mai mult cu gardienii închisorii n-ar fi făcut pact. Filip era un tip dintr-o bucată, nu își lua cuvântul înapoi, avea coloană verticală și nu se lăsa influențat de nimic. Desigur că asta nu plăcea organelor torționare. Și el și eu am plătit cu chinurile la care am fost supuși , cu izolare totală și, în final, cu sănătatea noastră. Știam că, fiind cadru militar, subofițer la o unitate din Cluj, Iulius Filip a scris și a trimis câteva poezii și pamflete la adresa dictatorului Ceaușescu, motiv pentru care a fost dat afară din armată și condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare pentru propagandă dușmănoasă împotriva statului comunist. - Deci nu i s-a pus în cârcă nicio infracțiune de drept comun! Nu știu dacă ați văzut, fiindcă ați fost plecat din țară, dar pe acele procese-verbale din 1985 și 1986, semnate și de procurorul Augustin Lazăr, scrie clar fapta pentru care Iulius Filip a fost condamnat: ”Propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Putem să mai avem îndoieli că nu se știa pentru ce era omul ăla la Aiud? - Iulius Filip a fost un deținut autentic politic și nu cum încearcă propaganda securistă să inducă ideea că a fost deținut de drept comun. Filip a mai încercat ceva și chiar i-a ieșit! A scris o scrisoare Sindicatului liber din Polonia - „Solidaritatea”, condus în acea vreme de Lech Walesa. El, Iulius, își dorea să inițieze un sindicat de tipul Soridaritatea și în RSR. Avea, într-o oarecare măsură, talent și har la compus poezii și, probabil că dacă i s-ar fi permis, ar fi scris multe poezii și pamflete comuniștilor, dictatorului și odioasei lui soții… Dar cum era interzis să avem hârtie de scris și ustensile de scris, atunci Iulius Filip nu putea folosi decât calea legală: scria ce gândea de câte ori i se permitea să se adreseze oficialităților. Așa a ajuns să-i scrie și să-l ironizeze și pe procurorul Augustin Lazăr. Fac o mică paranteză aici. Pentru Ceaușescu și pentru securiștii pe care-i comanda era un mare pericol să poți scrie, să trimiți scrisori la Europa Liberă sau Vocea Americii. Eu personal, doar pentru o bucățică de mină de creion găsită undeva în salteaua mea, am fost pedepsit cu 10 zile de izolare! Adică băgat singur într-o celulă fără pat ci cu un țambal atârnat în perete, fără wc, ci doar cu o găleată , unde mâncam din două în două zile, într-o celulă de 2 pe 4, înaltă de 5 metri, fără fereastră și plină de igrasie și, bineînțeles, având lanțuri permanente la mâini și la picioare de 28 de kilograme, prinse cu nituri. Cam inuman tratament, ce spuneți?! - Ce să spun… Groaznic! Secolul 20… „Procurorul Lazăr și securistul Lazăr formau o echipă cu același obiectiv: exterminarea deținuților politici” - A fost o discuție, se invoca o confuzie de nume… Colonelul de securitate Gheorghe Lazăr, despre care ați scris și în carte, îi ordona procurorului Augustin Lazăr? Care erau relațiile ierahice dintre ei? - Eu l-am prins destul de puțin, poate câteva luni, pe colonelul de securitate Gheorghe Lazăr, șeful biroului de securitate din închisoarea Aiud, căci a plecat la pensie, iar în locul lui a rămas adjunctul său, căpitanul Negrilă, o altă unealtă și jigodie a sistemului opresiv. Dar, nici vorbă să se subordoneze sau să-i ordone lui Augustin Lazăr colonelul securist Gheorghe Lazăr! Ei formau o echipă cu același obiectiv, bine trasat, de exterminare a deținuților politici prin orice metode. Ei erau prieteni, mâncau, beau, participau la mese festive împreună și, desigur, gândeau împreună cum să ne reducă la tăcere. Interpretarea faptelor pe care o dă Augustin Lazăr, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, chiar mi se pare deșănțată și cred că ne jignește inteligența. Omul acesta, cu trecutul său, nu trebuia să ajungă procuror general. Lazăr și comisia lui nu au vrut să-i scadă 10 ani din pedeapsă, ignorând decretul lui Ceaușescu. - Ați mai întâlnit deținuți, prin pușcăriile prin care v-au plimbat, care erau condamnați pentru că au scris poezii sau manifeste împotriva Ceaușeștilor și a partidului? Sau pentru că au spus bancuri? - O, daaa! Păi marea majoritate a puținilor deținuți politici de la temnița grea și recluziune Aiud erau închiși și fuseseră condamnați ori pentru manifeste, ori pentru pamflete sau poezii la adresa dictatorului, ori pentru izbucniri publice împotriva regimului. Eu am conviețuit cu ei, cu Radu Filipescu, Năstăsescu, Olteanu, Bugan, Iancu Marin, Mușat, Iuga, Borbey Erno, Barabaș, cu gruparea Vlăsceanu… Au fost oameni care și-au riscat viața pentru un ideal, manifestând solitar, scriind și împărțindu-și manifestele, căci era imposibil să creezi o mișcare într-o țară cu un comunism de tipul Coreea lui Kim Ir Sen. - L-ați cunoscut personal pe procurorul Augustin Lazăr, adică ați stat față în fața cu el vreodată? - Da, l-am cunoscut personal după anul 2000 , prin 2002 cred, când în calitate de președinte fondator al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, împreună cu o echipă de experți OADO, am făcut o vizită de informare și evaluare la toate Parchetele din județul Alba. Pe vremea aceea, domn Lazăr era procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba. Țin minte că se lăuda cu meritul de a-i fi prins pe hoții care au furat din situl Sarmisegetuza brățările dacice de aur. Nu a zis nimic, nu a schițat niciun gest că m-ar cunoaște, că mi-ar ști povestea sau să spună că a trecut și el pe la Aiud. - Spuneți-mi dv., care ați fost acolo, la Aiud, ce credeți: Avea sau nu avea putere Augustin Lazăr în acea comisie de eliberare? El spune acum că era doar un executant, că doar constata dacă s-a respectat legea, dar că deciziile le lua Securitatea. A servit legea sau regimul comunist al lui Ceaușescu ? - Nu cred că se pune bine problema atunci când se vrea un răspuns la întrebarea dacă avea sau nu putere în acea comisie de eliberare condiționată. Păi, dragii mei români, el era șeful comisiei și, după unele dezvăluiri actuale, chiar ofițer acoperit al Securității, așa că Lazăr servea cu exces de zel puterea, securitatea, partidul comunist alături de toți ceilalți torționari din acea comisie. Toți aveau o viziune comună când era vorba de niște ”trădători de țară și de neam”, de fapt niște rebeli care se împotriveau comunismului și celui mai iubit fiu al poporului și a uneltelor lui de opresiune - Securitatea și Miliția. Augustin Lazăr era parte a sistemului opresiv din RSR, legea pentru el însemna, de fapt, ordinele și directivele pe care și le însușea de la partidul comunist, de la regimul dictatorului Ceaușescu pe care îl servea cu toată ființa lui și, bineînțeles, de la odioasa Securitate... E cert că el nu putea fi altfel decât erau cam toți colegii lui din aparatul opresiv. - Am înțeles că în timpul detenției nu l-ați întâlnit niciodată pe procurorul Augustin Lazăr. Dar ați aflat că, prin acțiunile lui, v-a făcut vreun rău în mod voit, din exces de zel sau din dorința de a vă umili? Dv. sau altor deținuți. - Da, mi-a făcut! Și un rău de 10 ori mai mare decât tuturor deținuților politici. Știți că sunt un deținut politic autentic, în fapt și în drept, și am fost condamnat la moarte de două ori pentru ”Complot în vederea trădării”, deci sub mineri și sabotorii societății comuniste din RSR. Am fost chiar dus de două ori în fața plutonului de execuție, doar simulându-se executarea, în timp ce ceilalți 12 deținuți din celula condamnaților la moarte erau executați la propriu. - Da, am citit în cartea dv., publicată în urmă cu vreo 25 de ani. Atunci nici nu auzisem de Augustin Lazăr. De el am aflat, noi, jurnaliștii, în 1998, când a fost adus de la Alba de procurorul general Mircea Criste și pus șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General. Nu ne-a spus nici el, nici alții din alte structuri că procurorul Lazăr muncise temeinic la Aiud. Dar să ne întoarcem… Ați fost ultimul condamnat la moarte de regimul Ceaușescu și ați scăpat cu viață? - Da, ultimul, pentru că occidentul era cu ochii pe noi în 1987-1988, apoi a venit revoluția… De altfel, singurul care am rămas în viață am fost eu. Pe mine, torționarii trebuiau să mă terorizeze psihic… Dar după un an și ceva de la sentința definitivă de condamnare la moarte, Consiliul de Stat al RSR a decis, în ”marea lui bunăvoință”, comutarea pedepsei din moarte în condamnare pe viață, la vremea aceea la 20 ani de închisoare. După semnarea la Helsinki a actului de aderare a RSR la Declarația Universală a Drepturilor Omului – ONU, în anul 1988, dictatorul Ceaușescu dă cel mai mare decret de amnistie și grațiere din istoria acestei țări. Decretul prevedea amnistierea tuturor condamnărilor până la 10 ani și grațierea la jumătatea a tuturor celorlalte. Ei, dacă puteți să credeți, mie comisia nu mi-a aplicat decretul! În consecință, nu mi s-au luat 10 ani din pedeapsă și am rămas tot cu 20 de ani de detenție grea. Dacă nu venea Revoluția… Deci, ca să concluzionez, acest individ și-a permis să ignore decretul, comițând alături de toți ceilalți membri al comisiei un abuz în serviciu, condamnat și de legea penală comunistă. - De ce nici dv., nici alt deținut politic nu ați ieșit în toți acești ani să ne spuneți că procurorul general este acel procuror comunist de la Aiud, din anii 80, care refuza oamenilor dreptul la libertate? - Nu știu de ce alții nu l-au deconspirat pe acest procuror torționar Augustin Lazăr, dar eu chiar nu am știut până la dezvăluirile făcute de presă și de alți deținuți, pentru că nu am avut și nici nu am primit din partea închisorii vreun document cu componența comisiei de eliberare condiționată. Iar atunci când am mers în control la Parchetul Alba, așa cum v-am spus nu a dat vreun semn că mă cunoaște sau că m-a văzut prin vizeta celulei din închisoarea Aiud. Ba chiar acum mă gândesc, că a avut o atitudine binevoitoare cu noi răspunzând prompt la toate cerințele noastre. Dar, ce mi se pare mie foarte grav, este faptul că nu am adoptat până acum o Lege a lustrației. Chiar dacă au trecut 30 ani de la schimbarea regimului, cred că pentru România este eminamente necesară o asemenea lege, așa cum au adoptat toate celelalte țări din fostul lagăr comunist. Ce aș mai vrea să spun e faptul că dacă unele instituții s-au reformat pe ici pe colo, Justiția în ansamblul ei a rămas nereformată, dar și foarte reticientă la schimbările de fond pe care trebuie să le facem dacă vrem să avem o țară democrată și un stat de drept. Poate că și din cauza unor oameni ca Augustin Lazăr.” (Articol aparut intr-un ziar concurent)

-7 (7 voturi)