Atacurile lui Darius Vâlcov şi Liviu Pop la adresa minorităţii germane lasă urme: 22 de membri cer Adunării Parlamentare a Consiliului Europei o investigaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

22 de membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, reprezentând 11 state membre – printre care Germania şi Ungaria – au semnat o moţiune prin care cer o investigaţie asupra modului în care România îşi protejează minorităţie, potrivit documentului consultat de G4Media.ro.

Cei 22 de semnatari îşi motivează cererea prin apariţia în România a unor ”atacuri sistematice” şi ”insulte colective ţintite” împotriva minorităţii germane din partea unor ”reprezentanţi de rang înalt ai PSD şi a mass-media apropiate de guvern”.

Moţiunea citează în acest sens atacul lui Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru Educaţie din Parlament, care a calificat Forumul Democrat German drept o ”organizaţie nazistă”. Tot Pop, într-o postare pe Facebook, a comparat mai mulţi aliaţi ai României, printre care şi Germania, cu gândaci.

Documentul îl nominalizează şi pe Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă şi fost ministru al Finanţelor, printre înalţii oficiali români care au jignit minoritatea germană. Moţiunea celor 22 relatează postarea unui clip video pe contul lui Vâlcov, clip care îl prezenta pe Klaus Iohannis în postură de nazist.

”Intensitatea şi frecvenţa actelor de defăimare colectivă provenite din cercurile guvernamentale, precum şi lipsa distanţării liderilor de a se distanţa public de aceste acte, reprezintă un motiv de îngrijorare”, se arată în textul moţiunii.

Semnatarii moţiunii cer Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să investigheze implementarea de către România a măsurilor pentru protejarea minorităţilor naţionale şi cer de urgenţă României să îşi îndeplinească datoria de a proteja minoritatea germană.

Moţiunea va intra în dezbaterea Adunării Parlamentare şi, dacă va fi votată, o investigaţie formală împotriva României va fi demarată.

Lista semnatarilor:

HEINRICH Frank, Germany, EPP/CD
BARNETT Doris, Germany, SOC
BENNING Sybille, Germany, EPP/CD
BEYER Peter, Germany, EPP/CD
GATTI Marco, San Marino, EPP/CD
HARDT Jürgen, Germany, EPP/CD
HEINRICH Gabriela, Germany, SOC
KANDELAKI Giorgi, Georgia, EPP/CD
LOMBARDI Filippo, Switzerland, EPP/CD
MUNYAMA Killion, Poland, EPP/CD
NÉMETH Zsolt, Hungary, EPP/CD
NICK Andreas, Germany, EPP/CD
OEHME Ulrich, Germany, NR
OMTZIGT Pieter, Netherlands, EPP/CD
O’REILLY Joseph, Ireland, EPP/CD
SCHÄFER Axel, Germany, SOC
SCHNEIDER-SCHNEITER Elisabeth, Switzerland, EPP/CD
SHEHU Tritan, Albania, EPP/CD
SVENSSON Michael, Sweden, EPP/CD
ULLRICH Volker, Germany, EPP/CD
VAREIKIS Egidijus, Lithuania, EPP/CD
ZINGERIS Emanuelis, Lithuania, EPP/CD

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite