Politică

articolul anterior articolul urmator

AUR anunţă că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Cum poate fi dat jos şeful statului

3
28 Jun 2022 16:44:35
Autor: Andreea Ghiorghe
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, marţi, că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis.

George Simion a anunţat că formaţiunea sa a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. „La acest final de sesiune este momentul să facem un bilanţ. Din fericire pentru societatea românească şi românii s-au trezit şi au vorbit şi aveţi în faţa dumneavoastră 2 milioane şi mai bine de semnături - s-au totalizat până la 4 dimineaţa, la sediul AUR. Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte”, a declarat Simion. 

Liderul AUR a precizat că această campanie de demitere a preşedintelui s-a bucurat de o largă susţinere pe străzile oraşelor din România. „Avem o majoritate ticăloasă, aici în Parlament, care refuză să iniţieze şi să ducă la bun sfârşit voinţa românilor de a-i curma mandatul lui Klaus Iohannis. (...)  Suntem singurul partid de opoziţie şi datorită acestui lucru am mers către popor şi am strâns semnăturile pe care le vom duce în plenul reunit al celor două Camere. Din păcate, nici formaţiunea domnului Orban nu a dorit să se alăture acestui demers", a adăugat Simion.

Cum poate fi suspendat preşedintele

Preşedintele ţării poate fi suspendat din funcţie în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Acesta poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii parlamentarilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
 

Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui. Preşedintele Senatului va ocupa interimatul pe durata suspendării preşedintelui ţării. 

Surse politice au explicat pentru „Adevărul” că semnăturile adunate de AUR nu reprezintă nici jumătate din voturile necesare pentru a trece un referendum, în contextul în care acesta se validează cu o prezenţă de 30% din totalul celor aflaţi pe listele elctorale. Astfel, pentru a fi validat un referendum în acest moment este nevoie de aproximativ 6 milioane de votanţi care să se prezinte la vot.

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Ţepeş
28.06.2022, 17:19:04

Iohannis nu poate fi demis. PSD, PNL, UDMR ba chiar și USR, îl susțin.

-1 (1 vot)
https://brave.com/
28.06.2022, 18:34:20

http://asapteadimensiune.ro/images/Sosoaca_1.png

mikael vas
29.06.2022, 09:14:11

Sint mult mai multe ....in realitate sunt cel putin 4 mil de semnaturi ,PSD, PNL, UDMR sunt niste mascarici acolo in Parlament de care lumea sa saturat, vedem mai tirziu cind Safu cere poporului sa stinga cureaua sau sa fie recrutati obligatoriu ....atunci se tripleaza semanturile

Modifică Setările