AUR: Decizia Guvernului de a introduce certificatul digital COVID pe teritoriul României este ilegală şi poate fi atacată în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greva AUR în Parlament FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Greva AUR în Parlament FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) îndeamnă cetăţenii să iniţieze demersuri pentru anularea în instanţă a hotărârii Guvernului 990/2021, care prevede introducerea pe teritoriul României a certificatului digital COVID.

„Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege. Legea este un act normativ care emană de la organul legislativ al statului, adică de la Parlament. În nicio interpretare juridică, hotărârea Guvernului nu ţine loc de lege. Este limpede ca lumina zilei: Cîţu a adoptat o hotărâre eminamente anticonstituţională şi îi îndemnăm pe români să o anuleze în instanţă”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

La rândul său, George Simion a explicat că Guvernul Cîţu a încălcat flagrant Constituţia şi s-a substituit Parlamentului.

„Guvernul Cîţu încalcă flagrant Constituţia şi legile ţării, substituindu-se Parlamentului. Mai mult, prin introducerea aşa-numitului certificat verde digital se încearcă o segregare pe criterii sanitare, inadmisibilă din punctul nostru de vedere. Deţinerea unui certificat de vaccinare nu ar trebui să fie o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, iar eliberarea acestuia nu ar trebui să ducă la discriminare. Deja s-a ajuns foarte departe: se iau decizii nelegale şi peste capul românilor”, a subliniat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR, potrivit sursei menţionate.

Senatul a aprobat miercuri proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă privind implementarea tehnică a certificatului digital COVID, ca prima cameră sesizată. Doar senatorii AUR au votat împotriva acestei iniţiative.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite