AUR îl invită pe premier la „masa negocierilor“ din Piaţa Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Simion FOTO Facebook
George Simion FOTO Facebook

AUR îl invită pe premierul Florin Cîţu în Piaţa Universităţii, la un „protest antiguvernamental”, la care formaţiunea condusă de Geroge Simion şi Claudiu Tîrziu şi-a anunţat prezenţa, pentru a purta negocieri în privinţa susţinerii Guvernului.

„Florin Cîţu e aşteptat sâmbătă, 2 octombrie, ora 17:00, în Piaţa Universităţii din Bucureşti să negocieze pentru menţinerea Guvernului în prezenţa românilor, principalii afectaţi de întreaga activitate a Executivului pe care îl conduce. Acesta este răspunsul Alianţei pentru Unirea Românilor la invitaţia prim-ministrului adresată tuturor partidelor parlamentare, după alegerea sa ca preşedinte al PNL”, a transmis AUR, potrivit unui comunicat de presă. 

Sursa citată explică faptul că „AUR discută cu orice partid care respectă Constituţia”, iar „PNL are restanţe la acest capitol”, spune copreşedintele AUR George Simion. „Democraţia şi drepturile constituţionale nu se negociază. Totuşi, Florin Cîţu este aşteptat în Piaţa Universităţii, sâmbătă, la ora 17:00, pentru a trata direct cu românii. În aceste condiţii, putem negocia şi noi cu el”, a mai completat Simion, potrivit sursei citate. 

Copreşedintele formaţiunii, Claudiu Tîrziu transmite că „până ieri, Florin Cîţu spunea că nu va negocia în veci cu AUR. Acum recurge la acest gest din disperare, pentru că îşi simte sfârşitul politic aproape. Ştie că zilele în fruntea Executivului îi sunt numărate şi vrea să se agaţe, cu o ultimă sforţare, de Putere. Foarte bine, noi îl aşteptăm sâmbătă, la ora 5, în Piaţa Universităţii, să discutăm de faţă cu românii”. 

Sursa citată informează că pe 2 octombrie, aceeaşi dată în care este chemat premierul la „masa negocierilor”,  în Piaţa Universităţii urmează să aibă loc „un miting antiguvernamental la care şi-a anunţat participarea şi Alianţa pentru Unirea Românilor, alături de români nemulţumiţi din toată ţara”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite