Mai mulţi membrii AUR au organizat un protest la intrarea în biroul şefului Camerei Deputaţilor cu un banner pe care scria „UDMR afară”.
Parlamentarii au blocat uşa legând o panglică în culorile steagului Ungariei, potrivit imaginilor transmise de preşedintele AUR pe Facebook.
„Părerea mea este că a fost o vizită total eronat gândită şi provocatoare. Am avut şi discuţii personale cu domnul Kelemen Hunor. Nu cred că totuşi domnul Kelemen Hunor face politica Ungariei şi a preşedintelui Ungariei. Aceasta este părerea mea”, a declarat şeful Camerei Deputaţilor, potrivit News.ro, fiind întrebat despre subiect.
Liderul PSD a explicat că a existat un dialog corect prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.
„Am văzut şi reacţia, cum este corect totuşi? Dorim să trăim în UE, dar vrem maimuţăreală şi ieşiri necontrolate care ştim că, în contextul războiului din Ucraina, sunt încurajate de către dictatorul Putin sau dorim totuşi un dialog corect cu instituţiile statului, prin Ministerul Afacerilor Externe şi am văzut un comunicat am ministrului Afacerilor Externe după vizita preşedintelui Ungariei”, a mai completat Ciolacu.
Protestul AUR vine după ce formaţiunea politică a cerut explicaţii din partea premierului Nicolae Ciucă privind vizita preşedintelui Ungariei în România.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a oferit o replică unei postări a preşedintelui Ungariei, Katalin Novak, care afirma că prioritatea sa este să îi reprezinte pe toţi maghiarii. Ministerul român a precizat că că, potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate să îşi aroge drepturi de orice fel în raport cu cetăţenii altui stat.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
... Mult iubite si stimate domnule Ciolacu. Viziunea dv politica indoaie spatiu s itimpul . Este de domediul evidentei ca UDMR-ul nu face politica Budapestei si a marelui prieten al Romaniei Vladimir Orban . UDMR-istii sunt cei mai loiali cetateni ai Romaniei , si-ar da si moartea pentru Romania . Traiasca in veci prietenia ruso- maghiara-romana . Traiasca Viktor Putin si prietenul sau V V Orban .
Ciolacu e o ”rîmă” ..!
Intr o tara ca Franta, lumea ar fi iesit in strada , le reamintea celor ca Ciolacu ca au ajuns la ciolan datorita oamenilor, da asa, astia stiu ce meduze suntem, romanii stiu sa se razbune doar pe compatriotiilor de pa Fcebook, acolo e usor sa dai REPORT...am contul blocat, l am avut de n ori...
În Franta oamenii nu ies în strada pentru lucruri mult mai grave decât onestitatea unuia "ca Ciulacu"... Francezilor înca nu le-a ajuns cutitul la os, existase un început cu "gilets jaunes" dar pandemia a dat totul peste cap. Lasa pronosticurile deoparte...
Am avut şi discuţii personale cu domnul Kelemen Hunor. Nu cred că totuşi domnul Kelemen Hunor face politica Ungariei şi a preşedintelui Ungariei. Aceasta este părerea mea” Asa zicea si Dragnia iar prin 2017 ? cu cateva minute inainte de votul pt. o motiune de cenzura erau gata cu psd/ul lor sa faca din 15 martie sarbatoare nationala iar lb. maghiara! limba oficiala/nationala! ,,Noroc,, cu emisiunea lui Rares Bogdan de la un post Tv de stiri, emisiune care a ,,luminat,, mintile parlamentarilor psd din Ardeal! iar acestia nu au fost de acord cu cedarile psd la propunerile udmr! Mama/mama ce mai imparteau la drepturi stimabilii de la psd! parca dadeau de la ei din casa. Nici macar in ultima secunda din ceasul XII !!! acesti reprezentanti ai statului !!! national/unitar nu au intelepciunea sa trimita udmr/ul la plimbare. Un singur ,,vinovat,, ILIESCU ! in '90 a permis functionarea acestei uniuni culturale, uniune care paraziteaza statul Roman de 30 ani.Dupe evenimentele de la Tg. Mures trebuia ,,pacificata,, zona insa tot ILIESCU a pus batista pa tambal, uniuneeeeeeeee. Cam ce ar trebui sa mai faca uniunea culturala? ce obraznicie sa mai faca katalin ? le-au facut pa toate insa ciolacu are nevoie de uniune la fel si precum dragnia.Asta este, astia sunt. Solutia salvatoare vine singura deoarece ungaria o sa faca implozie, se autodistruge singura si pa persoana, lucru manual.Timpul, Uniunea Europeana, NATO si politica sinucigasa a ungurilor vor rezolva problema.Descurajant, descalificant este modul in care acest partid: psd! face politica, accepta tamp si umilitor =sta fara reactie la obraznicia ungureasca!
Vezi toate comentariile (9)