Politică

articolul anterior articolul urmator

Austeritatea tăierii sporului de calculator şi de antenă

62
9 Feb 2021 12:35:27
Ion M. Ionita
Reforma din sectorul bugetar, o promisiune greu de pus în aplicare Foto Mediafax
Reforma din sectorul bugetar, o promisiune greu de pus în aplicare Foto Mediafax

Într-o lume în care până şi un copil de trei ani se descurcă de minune cu un smartphone, a plăti către tot felul de funcţionari spor de calculator este o sfidare bugetară. Şi nu numai. Mai sunt atâtea şi atâtea alte beneficii nejustificate a căror eliminare nu înseamnă deloc austeritate.

Lupta politică nu mai are de mult de a face cu realitatea din societate şi din economie, dar cel puţin într-o perioadă de criză, ar trebui să revenim cu picioarele pe pământ, mai ales că alegeri nu mai sunt programate în următorii ani.

Deficitul bugetar de aproape 10% din PIB înregistrat anul trecut nu poate fi susţinut şi în 2021 la acelaşi nivel. O reducere la o cotă de 7% este o ţintă esenţială  de care depinde consolidarea sau diminuarea încrederii în România pe pieţele financiare.

Procesul nu este deloc simplu. Zeci de ani, diverse partide aflate la conducere au decis că cea mai simplă metodă de a dobândi popularitate este să „dea”  salarii mărite în sectorul bugetar, sporuri, vouchere de vacanţă şi alte beneficii. Cu timpul, numărul clienţilor a tot crescut, s-au inventat alte şi alte stimulente până când echilibrul social a fost rupt  fără niciun fel de jenă.

Slujbele la stat au devenit mult mai bine plătite şi recompensate ca aceleaşi posturi din mediul privat.  De ce un angajat la stat, de pildă, poate merge într-o vacanţă sponsorizată din bani publici şi un angajat în sectorul privat are doar dreptul să plătească taxe şi impozite pentru a susţine financiar concediul colegului său bugetar? De unde şi până unde, mai ales că bugetarul câştigă mai mult? Adică cei cu venituri mai mici fac protecţie socială pentru cei cu venituri mai mari. Unii spun că este o formă de susţinere a turismului românesc. Dar a susţine o industrie cu bani publici nu este o soluţie pe termen lung. Turismul trebuie să fie competitiv, să ofere servicii de calitate, nu să se bazeze pe banii veniţi de la buget, pe o cale sau pe alta.

În criza financiară din 2008-2010, s-a trecut, e adevărat, la politici de austeritate drastice. Având în faţă intrărea ţării în faliment, Traian Băsescu şi Guvernul Boc au luat măsura tăierii salariilor şi a pensiilor. Prin decizia Curţii Constituţionale, pensiile nu au mai fost reduse, dar salariile publice cu sporuri cu tot, au suferit tăieri dramatice.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în ziua de azi, cel puţin nu din cele anunţate privind proiectul de buget pentru anul 2021. Pensiile nu mai cresc în acest an, dar au fost majorate cu 14%  la sfârşitul anului trecut. Salariile nu se taie, rămân la nivelul anului trecut, când au cunoscut majorări, dar se renunţă la unele categorii de sporuri şi beneficii.

Situaţia nu se poate compara cu ceea ce s-a întâmplat în 2010. Atunci lumea întreagă a adoptat măsuri de austeritate în urma crizei din sectorul financiar. Acum, statele încearcă să injecteze cât mai mulţi bani în economie, pentru a face faţă scăderii provocate de pandemie. Uniunea Europeană pune la dispoziţie sume imense pentru a susţine sectoarele aflate în dificultate şi pentru a relansa, printr-o adevărată revoluţie tehnologică, economiile statelor membre. Nici vorbă de austeritate, când fondul european de relansare economică se ridică la 750 de miliarde de euro.

Marea problemă este că inechităţile din sistemul de salarizare şi din cel de pensii au fost amplificate în anii de creştere economică şi trebuie acum reduse în vremuri dificile. Poate nu întâmplător se zice că nu trebuie să ratezi niciodată o criză. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

62 Comentarii

muresan anna
9.02.2021, 12:46:01

Sporurile acordate bugetarilor au fost ca banii dati manelistilor: fara numar! Trezirea la realitate este ca un dus rece pentru cei obisnuiti cu traiul bun, doar "pentru ca pot".

+21 (29 voturi)
Vanatorul/d.c.
9.02.2021, 13:30:22

Citesc pe alta pagina un articol intitulat ”De unde mai taie Florin Cîţu ca să curme dezmăţul bugetar” Textul prezenta doar cateva declaratii de intentie ale escrocului financiar Fl. Cîțu si ale guvernului lui de habarnisti fanfaroni si tupeisti..! Pură gargara propagandistica de inspiratie maoist-securistica..! Incepe ”triumfator” cu ”Taiem la sange, pe ici pe colo (prin locurile neimportante, ”inconsistente”- vouchere de vacanţă, transportul pentru studenţi, blea..blea..blea..) si sfârșeste ”apoteotic” si ”en fanfare” cu ”Pensiile si alocatiile nu le taiem” , asta ca sa vada populimea cat de generos e regimul mitomano-cleptocratic condus de Iohannis, Orban, Cîțu si alti impostori si escroci, mincinosi si fripturisti si pana in utima lor secventa de ADN..! Cand citesc asemenea maculatura propagandistica maoist-securistica, pe care o credeam ingropata odata cu ultimul guvern comunist, ma intreb cat va mai continua sa fie Romania o idiocratie babuinizata, ”ultima gaina” a UE..? Vreau sa vad LEGISLATIE care sa reduca DRASTIC veniturile si privilegiile armatelor de sinecuristi de lux si de birocrati ”taietori de frunze la caini” angajati la stat pe linie de partid, vreau sa vad LEGISLATIE care sa elimine pensiile nesimtite ale diviziilor de nomenclaturisti mai vechi si mai noi, vreau sa vad LEGISLATIE care sa impiedice in mod direct si eficient ”instrăinarea” resurselor naturale si sifonarea banului public de catre partidele care ajung la guvernare..! Apoi veniti sa va desenez ce inseamna ”austeritate reformistă clar definita, aplicata pe termen strict limitat prin lege”..!

-21 (33 voturi)
Alfa Omega
9.02.2021, 13:34:26

Ba sa se taie pensiile speciale si sa creasca pensile normale ! In sectorul privat sunt oameni care se duc la servici lucreaza munci necalificate si prost platite numai ca sa nu moara de foame acasa.Alternativa ar fi sa munceasca in afara dar granitele sunt inchise si acolo nu mai angajaza nimeni decat la negrul ! Daca guvernu vrea sa vina diaspora inapoi atunci macar in sectorul privat sa existe o plata echitabila pentru munca facuta nu o mizerie de salariul numai bun sa isi faca omul o mizerie de pensie ! Diaspora nu se va angaja la stat mai repede vor ramane acolo unde sunt cu salarii decente !

0 (30 voturi)
Bula cel mititel
9.02.2021, 13:25:41

Sporurile astea erau chiar stupide si insultatoare pentru cei care nu le primeau.

-4 (20 voturi)
Nirolf
9.02.2021, 13:40:18

Exagerari Sporurile sunt justificate si echitabile . Reforma reala ar trebui facuta prin introducerea de noi sporuri si indemnizatii , asa cum ar fi : "spor de taiat frunze la caini" , spor de nesimtire etc .

-1 (47 voturi)

Vezi toate comentariile (62)

Modifică Setările