Avem o ţară: cum o salvăm? Azi, propunerea domnului Nicuşor Dan

FOTO David Munteanu

În seara de 22 decembrie 1989, la Televiziunea Română, era anunţată de către domnul (tovarăş până atunci) Ion Iliescu înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale, ca forţă a Revoluţiei numai bună de condus România, proaspăt scăpată de Nicolae Ceauşescu. În 20 mai 1990, în Duminica Orbului, FSN devenea câştigătorul detaşat al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. FSN a crescut, s-a spart în FDSN-PDSR şi FSN-PD.

Am scris mai multe articole pe acest blog despre cum a evoluat scena politică postdecembristă, aşa că nu mai reiau acele idei. Cert este că azi FSN trăieşte azi în PSD şi PNL, alături de câteva şandramale zdrenţuite, pe care specialiştii în ştiinţe politice le numesc „partide balama”.

În seara de 5 iunie 2016, la 26 de ani de la momentul 20 mai 1989, tot în Duminica Orbului, un politician, Nicuşor Dan, ajuns la vârsta deplinei maturităţi, surpriza recentelor alegeri locale a anunţat că Uniunea Salvaţi Bucureştiul, care concurând doar în Bucureştia lăsat în urmă bine de tot PNL-ul, va deveni „Uniunea Salvaţi România”. După 26 de ani în care se spune că am avut democraţie, revenim la ideea de salvare.

Mesajul domnului Nicuşor Dan vine pe linia activismului civic. Tânărul entuziast care s-a luptat în instanţe pentru Bucureşti a obţinut, cum singur a spus, 10 % în alegerile din 2012, apoi s-a decis să creeze o forţă politică, pornind de la nucleul activiştilor civici pe care l-a creat şi consolidat în ultimii patru ani.

Era evident, conform proverbului „intri în troacă, te mânâncă porcii”, că tânărul politician, al cărui discurs promova „politicianul de tip nou”, alergic la corupţie şi axat pe performanţă avea să intre în ţinta mitralierei politicienilor „de tip vechi”, al deontologilor aflaţi sau nu pe ştatele de plată ale „nu ştim cui sau dacă ştim nu spunem fiindcă nu avem dovezi”, fiind acuzat, fie că el conduce o oficină finanţată de celebrul miliardar de origine maghiară George Soros, fie una sprijinită de Soros, dar şi de cercurile de la Kremlin. Ba chiar, spre biata Clotilde Armand, cetăţean român cu drepturi depline dar de origine franceză s-a revărsat tirul „naţionalismului de dugheană”, admirabil descris de Ion Luca Caragiale. Faptul că ea a pierdut în condiţii destul de neclare, după ce exit-pollurile o creditaseră cu prima şansă la Primăria Sectorului 1 a scos-o cumva din luminile rampei.

L-am văzut la televizor pe domnul Nicuşor Dan, i-am citit postările, interviurile. Conform biografiei sale, domnia sa este un intelectual de marcă. Dublu medaliat cu aur la Olimpiade Internaţionale de Matematică, cu un doctorat luat într-una din prestigioasele instituţii universitare de prim rang din lume, cercetător cu o zestre impresionantă de realizări, domnul Nicuşor Dan îi surclasează de departe pe politicienii noştri avizi de a se împăuna cu titluri academice. Nu are rost să spunem cum le-au luat şi de ce le-au luat. Acest subiect încă ar ţine pagina de gardă a ziarelor, la orice oră ar fi reluat.

Totuşi, citind ultimul interviu publicat în secţiunea „Adevărul Live”, în data de 7 iunie 2016, mi-am dat seama că mitul Troiei este cât se poate de adevărat. Ulise înţelesese că zidurile Troiei vor cădea dacă troienii înşişi le vor strica (acestea nu puteau fi dărâmate de străini deoarece le construiseră zeii înşişi), de aceea a creat acel cal, mai lat decât porţile cetăţii. Degeaba s-a străduit Laokon, preotul, să spună că acea creaţie îi va distruge pe troieni.

Popularitatea ascendentă a domnului Nicuşor Dan, creată de el prin acţiunile sale civice are mai mulţi adversari, în rândurile competitorilor politici, dar cel mai important adversar al domnului Nicuşor Dan este însuşi domnul Nicuşor Dan. Interviul cu pricina este documentul elocvent în acest sens.

Voi încerca să creez o analiză SWOT a intervenţiei publice a domnului Nicuşor Dan, numai că dumneavoastră cititorii veţi putea să stabiliţi care sunt punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările.

1. Domnul Nicuşor Dan a afirmat faptul că a lucrat la statutul noii forţe politice, care este echilibrată sub raport bărbaţi-femei. Îi sunt alături specialişti din mediul public şi din cel privat, deşi se observă preferinţa acestuia pentru mediul privat.

2. Domnul Nicuşor Dan se avântă pe un teren minat, acela al regionalizării. Vorbeşte de investiţii strategice, de necesitatea regionalizării, dar include stângaci afirmaţii despre puterea unor centre regionale, ca Iaşi, Târgu-Mureş sau Cluj, care pot atrage energiile zonale. De aici şi până la asocierea acestor afirmaţii cu faptul că favorizează mişcările agreate de Soros sau de Kremlin nu este decât un singur pas. Autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc, similaritatea dintre propunerea UDMR de regionalizare cu Ardealul de Nord, cedat Ungariei în vara anului 1940 sunt realităţi, ori tocmai aici domnul Nicuşor Dan se avântă vijelios şi îşi atrage critici, aş spune eu, nemeritate. Practic, ca să râdem puţin, domnul Nicuşor Dan întinge cu pâine în iahnia de fasole fierbinte, asemeni fiului lui Ilie Moromete din romanul „Moromeţii” de Marin Preda, care văzând că tatăl său (între noi, fie vorba, straşnic opărit) nu are nicio reacţie, înghite dumicatul generos crezând că fasolea este rece, înroşindu-se apoi de usturime.

3. Domnul Nicuşor Dan afirmă că partidul se va dezvolta pe regiuni, unde sunt centre de influenţă, că nu va fi prezent în fiecare comună. Din nou, aş pune această afirmaţie pe seama elanului tineresc, deşi, fizic vorbind, domnul Nicuşor Dan, în ciuda aspectului nu mai este student proaspăt ieşit de pe băncile unei facultăţi. Fiecare comună, oraş, judeţ al României are probleme, de aceea toate trebuie salvate, altfel ar trebuie să numească formaţiunea politică „Uniunea Salvaţi România pe Regiuni”, ori „Uniunea Salvaţi România pe Bucăţi”. În plus, reapare domeniul sensibil al regionalizării, care în România îmbracă aspectul monarhiei autoritare a regelui Carol al II-lea, al regimului comunist de până în 1968, când Nicolae Ceauşescu a revenit la judeţe. România unită, cum este ea acum se apropie de centenar, iar dacă domnul Nicuşor Dan s-ar apleca puţin, fie el, fie echipa lui asupra istoriei naţionale, ar observa că regiunile ţin de „ruperea teritoriilor de la ţara mamă”. Eu înţeleg că, matematician fiind, domnul Nicuşor Dan este preocupat de teoria grafurilor, dar cred că ştie din informatică faptul că un algoritm are o singură intrare, o singură ieşire, pot exista structuri repetitive, însă trebuie evitat pericolul intrării în „bucla infinită”.

4. Domnul Nicuşor Dan punctează foarte bine ideea ineficienţei din administraţia publică, profunda criză din spitale, din educaţie, însă şi aici, aşa cum se poate vedea din interviu, apar derapaje, care nu trebuie puse doar pe seama sa, ci şi pe cea a echipei care-l înconjoară. Astfel, el consideră că se înregistrează „o absenţă de proceduri”. Aici, mă văd nevoit să îl contrazic, pentru că există o inflaţie de proceduri care se bat cap în cap, o birocraţie excesivă. Absenţa masei monetare nu înseamnă inflaţie, inflaţie înseamnă o masă monetară în exces care nu asigură creşterea forţei de cumpărare. În administraţie este o inflaţie de proceduri ineficiente şi care se contrazic, iar rezultatul este „bucla infinită”, adică ineficienţa.

5. În educaţie, domnul Nicuşor Dan afirmă, citez din interviul domniei sale: „e o problemă mare de finanţare. În momentul de faţă, cel puţin în învăţământul preuniversitar intră oameni care, uneori, nu au altă opţiune (...) Nu există o interfaţă între ceea ce aşteaptă piaţa privată şi ce produce statul românesc”. Aici, sincer nu sunt de acord deloc cu domnul Nicuşor Dan. Domnia sa sugerează că învăţământul preuniversitar este un domeniu în care este criză de personal, criză înlăturată in extremis de oameni fără opţiune, adică neprofesionişti. Dacă domnul Nicuşor Dan făcea această afirmaţie pe 4 iunie, îl asigur că pe 5 iunie nu îl mai vota niciun profesor sau învăţător.  Oamenii aceia s-au pregătit o viaţă ca să lucreze în învăţământ. A văzut domnul Nicuşor Dan cum stau oameni la inspectoratele judeţene să prindă câteva ore? Să obţină o normă la trei şcoli aflate la 100 km una de alta, dând jumătate de salariu pe o navetă care nu li se decontează? Oameni care, ani la rând, dau examene de titularizare, fără să existe posturi titularizabile? Subfinanţarea educaţiei, pe care o prezintă în interviu există, însă bieţii oameni sunt prea mulţi şi prea prost plătiţi, însă marea lor majoritate sunt profesionişti reali care  îşi cumpără o pâine mai puţin şi se îmbracă de la second hand pentru a putea să participe la cursurile care să le aducă punctajul neceasr detaşării, pretransferului, transferului şi altor proceduri din educaţie, cursuri pentru care plătesc bani  grei, nedecontaţi de nimeni. Îi mai scapă ceva domnului Nicuşor Dan, nu ştiu dacă voit sau nu. Statul şi mediul privat sunt de 26 de ani competitori în educaţie, de la grădiniţe, la şcoli, licee şi universităţi. La ce s-a gândit când a afirmat că „nu există o interfaţă între ceea ce aşteaptă piaţa privată şi ce produce statul românesc”? Este total greşit că numai statul este furnizor de educaţie şi că piaţa privată este doar beneficiar. Să spunem că este o scăpare a echipei domnului Nicuşor Dan, o echipă aflată în rodaj. De altfel, domnia sa a punctat bine ideea că trebuie să avem şcoli, creşe, grădiniţe bine dotate şi mai multe la număr şi că statul trebuie să sprijine natalitatea.

6. Este lăudabilă iniţiativa domnului Nicuşor Dan de a considera că trebuie schimbat sistemul electoral. O afirmaţie bună este şi aceea a alocărilor de fonduri în mod „strategic”, dar e destul de periculos să confunzi „strategia” cu „regiunea”. În România, domeniile sunt strategice, iar aceste domenii sunt peste tot în ţară. Nu avem o regiune unde educaţia este „strategică”, în alta „sănătatea este strategică”, iar în celelalte „administraţia este strategică”. Cred că domnul Nicuşor Dan este de acord cu mine măcar în sensul că apărarea naţională şi securitatea internă sunt „strategice” pe tot întinsul ţării.

Domnul Nicuşor Dan trebuie apreciat fiindcă este un om cinstit. Totuşi ,cinstea şi profesionalismul său au încă un adversar teribil în expresia „maică deşi a furat, îl votez/o votez că măcar a făcut ceva şi pentru noi”, care este prezentă în mintea celor care au votat condamnaţi penali şi corupţi dovediţi la postul de primar, ori s-au obişnuit cu ei în posturile din Parlament sau Guvern.

Domnul Nicuşor Dan a reuşit să atragă intelectuali din bazinul electoral al PNL, dezamăgiţi cel mai probabil de fuziunea PNL cu PDL, dezamăgiţi de politicianism şi ineficienţă în actul de guvernare. El  nu a atras niciun vot din cei aproape 70% dintre bucureştenii care au ales să stea acasă, care au în cap expresia „ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi”, vorba maestrului Victor Socaciu.

La PSD s-a instaurat autosuficienţa. Patru ani au controlul banului public chiar dacă au fost votaţi de 40% din cei prezenţi la vot care au reprezentat 50% din totalul celor cu drept de vot, înscrişi pe liste. La PNL se agită săbiile cu iz de răzbunare şi reglări de conturi.

Domnul Nicuşor Dan trebuie să înţeleagă faptul că domnia sa şi echipa vor avea foarte mult de muncă. În sudul ţării, Nicuşor Dan este un ilustru necunoscut, la fel ca şi în Dobrogea sau Moldova de Sud. Să nu uităm şi de satele izolate din Apuseni, Banat, Moldova, pe unde bat puhoaiele de obicei. PSD nu are nevoie de mult ca să-l neutralizeze. Este de ajuns ca activiştii acestui partid să spună în Dolj, Olt, Gorj sau Teleorman că Nicuşor Dan este plătit de cei care vor să ia Transilvania, adică de unguri. Atunci, nea Gheorghe, unchiul Mărin, ori moş Vasile care au făcut armata la Cluj ori la Oradia Mare îşi aduc aminte de elanul muncitoresc şi revoluţionar al anilor 50 şi „fandacsia-i gata”, apoi trecerea la „ipohondrie” este o chestiune de timp, graţie tuşii Maria, tovărăşă de vorbă pe şanţul strămoşesc cu tanti Ioana ori gaga Floarea, între două praşile la porumb.

Domnul Nicuşor Dan trebuie să ştie că sudul nu este „roşu”, aşa de la facerea lumii încoace. Activiştii „roşii” bat porţile, îi duc cu maşina la vot, le cer să accepte viza de flotant pentru votanţii-turişti de ocazie, le aduc aminte că ei sunt urmaşii celor care au condus ţara când au muncit ei la oraş şi că datorită lor au pensii. Degeaba se străduiesc copiii, nepoţii lor, mulţi plecaţi pe afară să le spună că este vremea schimbării, la ţară se spune că „dacă am trăit 60-70 de ani cu ăştia, om mai duce-o cu voia lui Dumnezeu încă patru-cinci”.

Domnul Nicuşor Dan trebuie să creeze un partid la nivel naţional cu filiale în fiecare localitate, altfel, poate lua un scor de 5-6% suficient să aibă parlamentari dispuşi să negocieze cu „mai marii zilei”. Asta ar însemna intrarea în acelaşi politicianism. Am crezut şi încă mai cred, în ciuda derapajelor citate în articolul de faţă că domnul Nicuşor Dan poate să facă o figură frumoasă.

Consider că a greşit când a spus în interviu că nu-şi propune să obţină 50%. Eu în satul meu oltenesc am învăţat de la geambaşii care vindeau cai în târg: dacă vine unul să cumpere, tu umflă preţul, ca să ai de unde să scazi, pentru ca atunci când beţi adălmaşul, preţul pe care l-ai obţinut să  fie cel pe care ţi l-ai dorit.

Domnia sa ştie mult mai bine decât mine calculul probabilistic, însă, dragi cititori, numai dumneavoastră veţi şti să apreciaţi la vot, în toamnă prestaţia partidului „Uniunea Salvaţi România”, apărut în focurile alegerilor din 5 iunie 2016. Dumneavoastră veţi decide în ce măsură performanţa echipei domnului Nicuşor Dan va salva România întreagă, sau Doamne-fereşte!, „strategic”, pe bucăţi. Vă invit să reflectaţi la vorbele domnului Nicuşor Dan:

„Vreau să fac o menţiune. Nu avem ambiţia să facem filiale în toate comunele şi oraşele din România. Acolo unde identificăm oameni, facem filiale. Vrem să fie ceva ce creşte în mod organic”.

Eu unul îi spun clar: Domnule Nicuşor Dan, toţi românii, din toate comunele şi oraşele României vor să fie salvaţi de 26 de ani, adică de la Frontul Salvării Naţionale! În această toamnă, aveţi o ocazie unică, cu o condiţie: să fim salvaţi toţi românii, fără deosebire şi cât mai repede!

Vorba lui Ghiţă Pristanda, din piesa „O scrisoare pierdută”, „să pardonaţi, coane Nicule!” Parol!