Avocaţii parlamentari şi-au votat o nouă superimunitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a adoptat astăzi, cu 85 de voturi favorabile şi 41 „împotrivă“, un proiect de modificare a Legii Avocaturii, criticat de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care a avertizat că legea ar crea o categorie favorizată în ce priveşte aplicarea legii penale: avocaţii.

Propunerea legislativă, iniţiată de mai mulţi parlamentari de profesie avocaţi, a trecut de votul în plenul Senatului şi urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională. Două dintre cele mai controversate amendamente aduse proiectului îi aparţin senatorului PSD Ioan Chelaru şi au fost semnalate de Hotnews.

Astfel, una dintre modificări stipulează că procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat, inclusiv a „suporturilor de sunet, imagine şi date“, adică a calculatoarelor sau telefoanelor mobile care aparţin avocaţilor. Prin această modificare, avocaţii ar putea, practic, să creeze o reţea infracţională în sistemul informatic al unui cabinet de avocatură, doar pentru că telefoanele şi calculatoarele le-ar fi protejate în faţa anchetelor.

Un al doilea amendament propus tot de Ioan Chelaru prevede că avocaţii nu răspund în faţa legii dacă nu denunţă fapte de corupţie despre care află în exercitarea profesiei.

Într-o reacţie transmisă la solicitarea site-ului Hotnews, DNA avertizează că „adoptarea unor astfel de modificări ar crea o exceptare a unor categorii profesionale de la aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală care trebuie să se aplice tuturor persoanelor, indiferent de profesia pe care o exercită.“ Mai mult, procurorii susţin că adoptarea proiectului ar duce la nulitatea unor probe administrate în dosarele administrate deja de către DNA, „aflate atât în faza de urmărire penală, cât şi pe rolul instanţelor de judecată“.

Printre beneficiarii acestui proiect s-ar putea număra şi premierul Victor Ponta sau senatorul PSD Dan Şova, cercetaţi în calitate de avocaţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite