Barna, după ce senatorii USR au votat  proiectul PNL privind închisoarea la domiciliu: A fost o eroare. USR va vota la Camera Deputaţilor împotrivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna   Foto: Eduard Enea
Dan Barna   Foto: Eduard Enea

Liderul USR Dan Barna susţine că votul colegilor săi din Senat în favoarea proiectului de lege iniţiat de Alina Gorghiu (PNL) care permite arestul la domiciliu a fost o eroare. La Camera Deputaţilor, USR va vota împotrivă.

”Am primit mai multe întrebări legate de votul colegilor mei senatori la proiectul de lege PNL cu închisoarea la domiciliu, proiect corelat cu cel privind brăţara electronică de urmărire. Ca să clarific această temă şi să revenim la priorităţile reale din aceste zile precizez că acel vot a fost o eroare, iar USR va vota la Camera Deputaţilor, cameră decizională, împotriva acestei iniţiative”, a scris Dan Barna pe Facebook. 

Infractorii condamnaţi la închisoare de până la şapte ani ar putea executa pedeapsa la domiciliu după ce Senatul a adoptat joi un proiect de lege care permite ca mai multe categorii de deţinuţi să poată să îşi execute pedeapsa la domiciliu, cu supraveghere prin intermediul unei brăţări electronice. Proiectul a fost iniţiat de senatoarea PNL Alina Gorghiu. Senatorii USR au votat în favoarea proiectului. 

„Văd că am generat dezbatere în spaţiul virtual, cu două propuneri legislative votate, marţi, la Senat, de toţi colegii senatori PNL, USR, PMP, UDMR, PSD, cu excepţia a două abţineri. Vă subliniez că nu este nimeni eliberat din închisoare prin aceste legi. Doar instanţa de judecată are prerogativa de a decide individualizarea pedepselor, adică cine execută la închisoare şi cine la domiciliu. Doar pentru infracţiuni uşoare! Nu se aplică celor care au săvârşit infracţiuni de corupţie, de serviciu, precum şi alte infracţiuni grave (omor, trafic de persoane etc.), după cum se poate observa în imaginea ataşată. Aceste măsuri sunt în legislaţia tuturor statelor europene şi sunt considerate benefice”, a scris Gorghiu, pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite