Politică

articolul anterior articolul urmator

Băsescu şi Boc vor dictatură coreeană!

42
6 Dec 2012 00:17:58
Grigore Cartianu

Ministerul Propagandei duduie mai tare ca oricând. Dacă ştia de ce performanţe e în stare Dan Voiculescu la pupitrul Antenei 3, Ceauşescu ar fi desfiinţat pe loc TVR, făcând astfel şi economii pentru a deschide un nou şantier.

Şi ar mai fi făcut ceva Nea Nicu: pe George Marinescu, Petre Popescu şi ceilalţi pupători în fund i-ar fi trimis la seceriş, înlocuindu-i cu mult mai talentaţii pionieri şi şoimi ai patriei Mihai Gâdea, Mircea Badea, Radu Tudor, Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, Răzvan Dumitrescu etc., cu participarea extraordinară a UTC-istului Mugur Ciuvică. În acelaşi timp, de la seceriş ar fi adus-o pe Oana Stănciulescu.

Emisiunea „Sinteza zilei“ de luni, 3 decembrie 2012 (la exact 23 de ani de la întâlnirea Bush-Gorbaciov de la Malta, când s-a decis răsturnarea în forţă a lui Ceauşescu şi, implicit, apariţia capitalistului-de-stat Dan Voiculescu), a fost cu adevărat memorabilă. Gâdea a primit de la partid câteva documente care demonstrează indubitabil, impardonabil, irefutabil că Traian Băsescu şi Emil Boc voiau să transforme România într-o a doua Coree de Nord. Ne-a trecut glonţul dictaturii pe la ureche...
 
Titlu mare, pe ecran: „Băsescu – Boc vor dictatură coreeană?“ Sigur că da! Ce, mai există dubii? Din fericire, Băsescu are oarece probleme în a implementa modelul nord-coreean pe întregul teritoriu al României. Din nefericire, se pare că Boc l-a impus deja la Cluj-Napoca. Înălţimea sa, de sub 1,70, îi trădează genetica de tip asiatic...
 
Gâdea ne spune că „oameni-cheie ai regimului Băsescu“, de la prim-ministrul Emil Boc la preşedintele Traian Băsescu, trecând pe la şefa Camerei Deputaţilor, „minunata Roberta Alma Anastase“, au semnat infamele docomente. Din neatenţie, cameramanul ia cadrul prea larg şi – vai! – apare şi semnătura minunatului Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului. Sigur că Gâdea ocoleşte acest detaliu, dar n-aş vrea să fiu în pielea bietului cameraman...
 
Gâdea citeşte cu voce marţială, ca pe o sentinţă de condamnare la moarte: „Legea nr. 215 din 15 noiembrie 2011 pentru ratificarea Protocolului dintre guvernul României şi guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956-1989, semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011“. Aha... E o lege, carevasăzică. Una care a fost dezbătută şi votată în Parlamentul României, fără incidente, de senatori şi deputaţi de la toate partidele. Nici măcar senatorul Dan Voiculescu, stăpânul lui Gâdea, nu a schiţat vreun gest de nemulţumire.
 
Gâdea citeşte grav punctul 1 de la Anexa 1: „Acord de colaborare culturală între Republica Populară Română şi Republica Populară Democrată Coreeană, semnat la Phenian, la 12 mai 1956“. Aha... Haideţi să vedeţi cu cine s-au înhăitat „oameni-cheie ai regimului Băsescu“. Răspopitul ne dă imagini din vizitele lui Ceauşescu la Phenian, cu stadioane şi străzi pline de omuleţi care îşi cântă Iubitul Conducător şi Înaltul Oaspete. Imediat, imagini de la jelania naţională de anul trecut, de la moartea lui Kim Jong Il, fiul lui Kim Ir Sen şi tatăl lui Kim Jong Un. Vai de capul nostru, cu atâţia Kimi... Gâdea ne lămureşte: „Sunt imagini de la moartea lui Kim Jong Il, nu cu PDL-iştii pe 10 decembrie“. Aha...
 
Mugur Ciuvică, specialist-în-toate, nu vede ce schimburi culturale pot exista între România şi Coreea de Nord. Poate doar faptul că „ne chinuim şi noi cu un mic dictator de-al nostru“. Unul mic, mic de tot, vorba lui Arşinel din reclama la farmacie.
 
Gâdea spune că „trebuia să fie o chestiune transparentă“, insinuând că ar exista o înţelegere secretă pe Axa Răului. Colegul său Ursu are un moment de lucidă rătăcire: „Şi inteligenţii din Parlament au votat acest...„Dar Gâdea e vigilent: „Suntem siguri că a fost votat? Poate că a fost trecut aşa... tacit...“Sigur că da: de ce să verificăm când putem bănui?
 
Ursu simte că şi-a lăsat şeful în chiloţi, de aceea panda de la încearcă să se reabiliteze punând umărul la construcţia ideatică a gâdelui: „Ştiţi, au plâns şi urşii zoo când a murit Marele Conducător. Dacă ar plânge şi urşii panda din grădinile zoologice din România la despărţirea de Traian Băsescu, atunci da, acordul merită semnat“. Superb: Ursu vorbeşte despre urşii panda!
 
Chiar dacă îl trădează IQ-ul, Radu Tudor îşi asumă rolul de Silviu Brucan: „Boc şi Băsescu au recunoscut valorile politice şi culturale din anii ’50“. Şi ne aminteşte că, la moartea lui Kim Jong Il, un militar (îi spun eu: general), pentru că n-a plâns suficient de convingător, a fost omorât cu un obuz de artilerie, au tras în el cu tunul, în poligon. Un obuz d’ăla mare, care dărâmă zece blocuri. Tudor nu credea că în democraţia din România „creierele astea mici – Boc, Roberta – vor ratifica un acord între Gheorghiu-Dej şi Kim Ir Sen“. Şi ne mai spune ofiţeraşul, ca să ne fie clar ce voiau să facă din noi Boc şi Băsescu: „În Coreea de Nord există cartiere întregi, nepopulate, la care se aprinde lumina la ora 9 seara, ca să arate cât de bine o duc, iar oamenii mănâncă rădăcini“. Aha...
 
Gâdea zice că a găsit un documentar BBC – păcat că nu are drepturile de difuzare — care arată că toate blocurile construite de demenţii ăia au în bucătărie un aparat de radio care poate fi dat mai încet, dar niciodată închis. De ce? Pentru că radioul respectiv difuzează permanent muzică de înălţare, mesaje de propagandă, poezii de felul acesta, şi în permanenţă cei care sunt în bucătărie aud mesajul respectiv.
 
Bogdan Teodorescu, analistul, face o paralelă între anii 1971 şi 2011. Ceauşescu s-a inspirat fatal din modelul nord-coreean, implementând şi la noi Revoluţia Culturală de tip asiatic, deci e clar că într-acolo bătea şi micuţul Boc. Noroc că l-au îndepărtat la timp patrioţii de la Antena 3...
 
Ursu, însă, nu e la fel de entuziast ca Gâdea. Gâdea e fericit că Obama i-a criticat rău de tot
 
pe nord-coreeni, prietenii regimului Băsescu. Ursu e supărat pe Obama că l-a ţinut în braţe pe Băsescu, la referendum. Din cauza lui Obama avem noi guvernator...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

42 Comentarii

Dumitru Rizoaica
6.12.2012, 01:04:57

Dle Cartianu, vorbesti de funie in casa spanzuratului cand amintesti de "pupatorii in fund", George Marinescu si Petre Popescu! Si pentru a fi mai explicit, eu consider ca doar "pupatorii in fund"-ul lui Basescu nu sunt deranjati si nu-i dau replica acestuia, atunci cand domnia sa spune ca va chema la consultari, forte politice (partide) care nu au participat la alegeri, precum PNTCD, Forta Civica, PDL, PSD, PNL, PC, UNPR, iar nu pe acelea care au solicitat si au obtinut votul electoratului, precum ARD sau USL! Ce parere aveti?

-3 (13 voturi)
Akoako Yoko
6.12.2012, 01:48:22

Rizoaico, de ce nu citeşti legea? Acolo scrie foarte clar care sunt paşii de urmat: 1. Dacă un partid are mai mult de 50% fotolii adjudecate în Parlament, Preşedintele cheamă la consultări acel partid. Dacă nu, cheamă la consultări toate partidele. Find mai multe partide, e de presupus că le cheamă pe rând, câte unul sau câte 2-3, deoarece în lege nu e precizată maniera de consultare. Dacă are o sală mai mare, poate să le cheme pe toate odată. 2. Preşedintele consultă partidul, sau partidele: "Mă băieţi, ia veniţi voi la nenea să vă consulte; Aveţi temperatură? Aveţi gâlci? Aveţi scaun moale sau tare? Cum staţi cu tensiunea? Dar cu glicemia? Vă doare capul, după alegeri? N-aveţi nimic, bată-vă să vă bată, doar vă prefaceţi că sunteţi constipaţi (încuiaţi)! 3. După ce se termină consultaţia, Preşedintele se spală pe mâini ca Pilat din Pont şi le dă reţeta. Adică, propune (desemnează) un om capabil şi destupat ca prim-ministru. Omul capabil poate fi de la orice partid, sau poate fi un independent - legea nu precizează - (dar e musai să fie destupat şi să promită că va aduce un viitor mai bun pentru ţară). Dacă ar fi fost vorba de un anumit partid, primul din listă, sau al doilea, sau ultimul, legea precis ar fi spus. 4. Parlamentul analizează propunerea şi o votează. Dacă o votează pozitiv, avem Guvern. Dacă nu, Preşedintele are voie prin lege să facă o a doua propunere. 5. Parlamentul analizează şi cea de-a doua propunere şi o votează. Dacă o votează pozitiv, avem Guvern. Dacă nu, Preşedintele are voie prin lege să dizolve Parlamentul, drept consecinţă că a fost prea mofturos. În acest caz se organizează noi alegeri. 6. După noile alegeri, procesul se repetă ca mai sus. Simplu, nu? Şi serios. EMAG.ro. Îl găseşte orişicine pe net.

+6 (12 voturi)
Akoako Yoko
6.12.2012, 01:23:38

Se vede de la o poştă că la toţi apucaţii ăştia de la Antena 3 le lipseşte câte o doagă, Să-l chemăm pe prietenul lor Dogaru, să le repare doaga.

+4 (8 voturi)
Eugen Qy
6.12.2012, 03:04:46

Va rog sa recunoasteti ca NU EXISTA politician romanesc, nepatat. Toti fara exceptie sunt HOTI ! Ne-au furat finantele nationale, puterea nationala, patriotismul (din care au facut o vorba golita de sens), visele, aspiratiile si ceea ce este muuult mai grav Viitorul copiilor nostri. Si pentru toate astea, NIMENI, niciunul dintre EI, NU E TRAS LA RASPUNDERE. DE CE ? De ce?? Cei care au simtit gustul puterii conducand tara prin inselatorie electorala (pentru care de asemenea NU au fost trasi la raspundere), au facut legi in functie de interese personale si de grup, i-au mangaiat parinteste pe ceilalti pe crestet si le-au aparat si lor interesele. Cei care NU au ajuns sa se infrupte din bucatele conducerii tarii, au facut o opozitie de opereta, de tot rasul ! In fata alegatorilor s-au porcait cu cei din conducerea tarii, iar intre EI , beau impreuna si chefuiau de toata rusinea. SISTEMUL ACESTA ESTE ATAT DE BINE PUS LA PUNCT INCAT, ORICAT DE BINEINTENTIONAT, SAU CHIAR POTENT FINANCIAR AI FI, NU IL POTI PENETRA, NU POTI SA AJUNGI SA FII VOTAT, DECAT DACA ACCEPTI INREGIMENTAREA POLITICA, DECI TREBUIE SA TE PROSTITUEZI POLITIC ( SI UNEORI NUNUMAI) PENTRU A INTRA IN SISTEM SI PENTRU A LUPTA PENTRU BINELE POPORULUI ACESTA. Dar odata ajuns in SISTEM vei fi ejectat iute daca nu te comporti pe masura celorlalti membrii ai sistemului. Desi sunt sigur ca toti ziaristii, publicistii, analistii politici, jurnalistii audio-TV, cunoasteti toate acestea, foarte rar si cu multa fereala , se trag anumite semnale, dar mai subtiri decat fumul , sau decat speranta cand a iesit din cutia Pandorei ! STIU, veti recunoaste ca mass-media, nu are cum sa nu fie inregimentata politic, caci din asta si din reclame (luate fie vorba intre noi-multe dintre ele-politic) traieste. Deci trebuie sa recunoasteti ca LEHAMITEA poporului este justificata SI TOTI politicienii trebuie trasi la raspundere, DAR de catre CINE ???

0 (6 voturi)
Eugen Qy
6.12.2012, 03:34:49

Basescu, la fel ca si predecesorii lui in conducerea tarii, a facut ca strutul, in privinta spre pilda a victimelor mineriadelor. BA mai rau ! a ingropat mascarada de proces, lasand victinele mineriadelor, oameni de altfel ca oricare dintre noi, cu bune si rele, dar care s-au nimerit in timpul nepotrivit in locul nepotrivit militand cu vorba (spiritul), impotriva batelor(materiei brute si brutale). Oameni unii OMORATI altii aproape OMORATI de aceste fiinte scoase din cavernele lor de Iliescu cu strigate de comunist colhoznic. Acelasi ILICI a ingropat dosarele multa vreme, atat timp cat a bfost la conducere apoi Constantinescu (desi a promis la alegeri ca va dezgropa aceste dosare-a se vedea marturiile filmate- nu a facut nimic contra TOV.ILIESCU, contra celor care au luat diplome de revolutionari desi multi dintre ei nici nu vazusera piata constitutiei sau televiziunea la revolutie.. In ultimul an de mandat a scos la iveala dosarele,mai mult pentru a inchide gura celor care ii scoteau pe nas, ca a facut impreuna cu fiul lui, afaceri veroase, la care, bun inteles, EI nu fusesera asociati. Apoi IAR ILICESCU a ingropat dosarele la procuratura generala, iar acum BAS-ILI-ESCU, a decretat ca a trecut suficient timp pentru a fi prescrise chiar spitalizarile de 3-7 luni sau chiar mortile de oameni ! Si asa scapa de pedeapsa criminalii care au facut posibile mineriadele. Stiti de ce au fost opriti minerii in 1999 la Costesti ? Ca (dupa informatiile mele) la 16 februarie si in Chiajna erau asteptati de grupuri de contra ofensiva care ar fi dus pana la un razboi civil ! ASTA (razboiul civil) a dorit comunistul ILIESCU, comunistul CONSTANTINESCU, Comunistul BASESCU, care totusi s-a spalat fatarnic pe maini ca Pilat din Pont si care a fost propulsat in fruntea tarii dintr-un partid aripa a aceluiasi FSN. Sunt MUUlte de spus dar mi-e lehamite de tot !

+1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (42)

Modifică Setările