Băsescu şi Guvernul Geoană

Au trecut şi alegerile! Primele alegeri hibernale în cei 23 de ani ai democraţiei postcomuniste. De regulă, alegerile au loc primăvara şi toamna, rareori la începutul verii. Anul 2012 a stabilit două premiere absurde: referendum în toiul verii şi alegeri parlamentare în plină iarnă. Este şi aceasta una dintre „realizările” Guvernului Ponta...

Acum, prioritatea o reprezintă formarea noii echipe de la Palatul Victoria. În mod normal, mandatul de premier trebuie încredinţat unui om de la USL, câştigătoarea alegerilor. Mai exact, unui om de la PSD.

Dar nu oricărui reprezentant al PSD! Alegerea trebuie să fie una raţională, responsabilă, astfel încât să recredibilizeze funcţia de prim-ministru, făcută pulbere de Victor Ponta. Este o necesitate de care trebuie să ţină cont atât Traian Băsescu, cât şi oamenii-cheie din USL. Inclusiv Victor Ponta! Şi el are nevoie de o recredibilizare (dacă o mai fi posibil), dintr-o poziţie care-i permite să mediteze în linişte asupra sulfurosului său mandat de şapte luni la Palatul Victoria. De exemplu, să preia şefia Camerei Deputaţilor, rămânând în acelaşi timp preşedinte al PSD şi căutând să se reabiliteze, prin prestaţia viitoare, în faţa cancelariilor occidentale.

Traian Băsescu a dat semnale repetate că, indiferent de rezultatul alegerilor, nu-i va oferi un nou mandat „doctorului“ Victor Ponta. Constituţia (prin celebrul Articol 103) îl împuterniceşte ca, „în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament“, să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru. Nicio indicaţie despre cine să fie acel candidat! Dar bunul-simţ politic îi impune preşedintelui să nominalizeze un candidat provenit din coaliţia câştigătoare, pentru a preveni o criză constituţională pe termen lung (Guvern respins de două ori la votul de învestitură, Parlament dizolvat, preşedinte suspendat etc.).

Portretul-robot al viitorului prim-ministru, schiţat de Traian Băsescu, ne dă indicii importante despre intenţiile preşedintelui. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească succesorul lui Ponta:

• „să fie proeuropean şi proatlantist; să inspire încredere partenerilor europeni şi transatlantici“;
• „să fie un om care a susţinut tot timpul respec- tarea principiilor Constituţiei, a statului de drept şi a valorilor europene“;
• „să nu aibă vulnerabilităţi, adică să nu se fi autoprezentat ca fiind ceva şi el să fie altceva; să nu aibă lucruri ascunse în propriul lui CV; să fie un om în viaţa căruia să nu fie umbre, lucruri ascunse sau minciuni în autodefinirea lui“;
• „să poată prezenta garanţii că în România nu se vor mai întâmpla derapaje de la statul de drept, abuzuri sau orientări neclare“;
• „să fie o personalitate loială interesului naţional, pe care să-l aşeze deasupra intereselor de partid şi deasupra intereselor de grup, fie ele şi de grup mediatic“;
• „să aibă capacitatea de a realiza o majoritate în Parlament“;
• „să fie un politician, nu un tehnocrat“;
• „să vină dintre cei aleşi în această campanie“;
• „să fie un om cu experienţă în administraţia centrală; să mai fi trecut prin vreun guvern, să mai fi condus un minister, o structură la nivel naţional“.

Nu vi se pare că e portretul-robot al lui Mircea Geoană? Eu, unul, nu văd un alt personaj care să se încadreze sau măcar să se apropie de această grilă.

În fond, de ce Victor Ponta şi nu Mircea Geoană? Ponta a luat ieri, eventual, vreo 25.000 de voturi, în vreme ce Geoană are în spate cele 5,2 milioane de voturi obţinute la alegerile prezidenţiale din 2009, când a pierdut „la mustaţă“ finala cu Băsescu. Din acest punct de vedere, autoritatea lui Geoană este infinit mai mare decât cea a lui Ponta. Mai dificilă e recalibrarea raportului de forţe din interiorul PSD, partid care a demonstrat de multe ori că ştie să se „reorienteze“.

Voturile obţinute ieri de Victor Ponta au o destinaţie precisă: reprezentarea în Camera Deputaţilor a cetăţenilor din Colegiul 6 Gorj. Nu l-a votat nimeni să fie prim-ministru, pentru că n-a candidat la funcţia de prim-ministru. Aceasta nu este o funcţie adjudecată prin vot direct, ci rezultă în urma unui proces complex, care implică mai mulţi factori: scorul electoral, opţiunea şefului statului, votul Parlamentului, toate pe fundalul unor negocieri (între partide) şi consultări (preşedinte – partide).

Aşa cum Ponta a câştigat la Târgu-Jiu, şi Geoană a câştigat la Dăbuleni. De aceea, argumentul „m-au ales oamenii“ se opreşte la genunchiul broaştei pe care trebuie s-o înghită Băsescu. Din acest punct intră în joc alte argumente, capitol la care Geoană pare să deţină un avantaj zdrobitor.