Băsescu: Kovesi minte cu neruşinare, administrează DNA în favoarea intereselor ei de publicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că şeful statului, Klaus Iohannis, ar trebui să o schimbe pe Laura Codruţa Kovesi cât mai repede, dacă ţine la DNA, sau să o păstreze cu mandatul de a îndrepta ceea ce a stricat la DNA şi de a scăpa de procurorii slugi. El a spus, la România TV, că Kovesi administrează DNA strict în favoarea intereselor ei de publicitate şi că ea este responsabilă pentru eşecul dosarului Microsoft.

Băsescu s-a lansat în atacuri la adresa şefei DNA, spunând că i s-a urcat puterea la cap, că administrează DNA în favoarea intereselor ei de publicitrate şi că minte cu neruşinare.

„A făcut un efort formidabil în 2015 şi la începutul lui 2016 să-i dovedească lui Iohannis că poate fi utilă. A fost perioada cea mai neagră a DNA, când foarte mulţi oameni au fost arestaţi degeaba. A obţinut al doilea mandat la DNA. Nu conta că distruge oameni. (...) A decredibilizat instituţia. Administrează DNA în favoarea intereselor ei de publicitate. Azi am văzut-o minţind cu neruşinare la Euronews, unde spunea că prin noile legi, procurorii au fost subordonaţi politic. Prin aceste legi noi e întărită independenţa magistraţilor”, a declarat Traian Băsescu la România Tv.

Referitor la dosarul Microsoft, fostul preşedinte a spus că Laura Codruţa Kovesi ar fi trebuit să ştie că cei opt miniştri pentru care s-a cerut urmărire penală nu mai îndeplineau condiţiile pentru a fi cercetaţi.

Băsescu a adăugat că, dacă preşedintele României ţine la Direcţia Naţională Anticorupţie, ar trebui să o schimbe repede pe Kovesi, iar ministrul Justiţiei - să ia atitudine.

„(...) Urgenţa numărul 1 privind DNA e reabilitarea credibilitatea instituţiei, pentru că au avut atâtea eşecuri în ulrima perioadă, încât ceva trebuie să se întâmple acolo. Trebuie adusă DNA măcar la valoarea pe care o avea în perioada lui Morar, când nu prea plecau dosare fără probe consistente. Ce se întâmpla acum cu dosarele este inacceptabil”, a subliniat Băsescu.

Fostul preşedinte a revenit, însă, asupra afirmaţiilor sale şi a spus că Iohannis ar trebui, totuşi, să o păstreze pe Kovesi în funcţie, cu mandatul de a îndrepta ce a stricat şi ca să înlăture procurorii slugi.

„Sincer, ea a stricat mentalitatea, să o indrepte. Una din marile greşeli a fost şi acel arogant <<noi suntem DNA>>>. A făcut din DNA moşia ei. Ar fi bine să o ţină cu mandatul să îndrepte ce a stricat – să-şi înlature procurorii slugi”, a mai spus Băsescu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite