Băsescu: Nu veţi mai găsi un alt Emil Boc! Cioloş, şlefuit în cabinetele de la Bruxelles, i-a păcălit pe români cu ştaif

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că premierul Dacian Cioloş, „şlefuit prin cabinetele de la Bruxelles, i-a păcălit pe români mai cu ştaif“
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că premierul Dacian Cioloş, „şlefuit prin cabinetele de la Bruxelles, i-a păcălit pe români mai cu ştaif“

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că premierul Dacian Cioloş este mai preocupat de stimularea consumului decât de dezvoltarea pe termen lung a Românii, ca şi foştii prim-miniştri Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta, spre deosebire de Emil Boc care ”a scos ţara din necaz, sacrificându-şi partidul şi pe el însuşi.

Traian Băsescu susţine că rectificarea bugetară, recent adoptată în Guvern, arată că Executivul condus de către Dacian Cioloş este mai degrabă interesat să stimuleze consumul populaţiei în loc să susţină investiţiile necesare unei dezvotări pe termen lung a României.

”Socoteala este simplă, zero absorbţie fonduri europene, zero proiecte aprobate pe programul de 300 miliarde al lui Juncker, zero proiecte de autostrăzi sau căi ferate modernizate, zero proiecte de regularizări de rîuri pentru a diminua riscul de inundaţii, zero programe de refacere a sistemului de irigaţii, zero programe masive de reîmpădurire şi multe alte zerouri în zone ale economiei care sunt esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România şi ţările avansate ale Europei. Altfel spus, totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie…în alegeri”, a scris Băsescu.

El cosideră că actualul cabinet promovează aceleaşi politici economice din perioada cabinetelor Tăriceanu şi Ponta. ”Pur şi simplu, tehnocraţii nu au reuşit să facă nimic mai mult pentru dezvoltarea ţării şi reducerea decalajelor faţă de ţările bogate decât au făcut nevolnicii Tăriceanu şi Ponta, adică stimularea creşterii consumului în detrimentul dezvoltării ţării. Şi lui Cioloş, ca şi lui Tăriceanu, îi duduie economia în cap în an electoral. Şi Cioloş, ca şi Ponta/Tăriceanu, a preferat să utilizeze bugetul de stat ca pe o puşculiţă personală pentru voturi. Deosebirea este doar aceea că Cioloş, şlefuit prin cabinetele de la Bruxelles, i-a păcălit pe români mai cu ştaif”, susţine preşedintele PMP.

În contrast cu cei trei premieri, Băsescu îl elogiază pe Emil Boc pentru perioada cât acesta a fost prim-ministru. ”Atenţie! Nu veţi mai găsi un alt Emil Boc (...) Atenţie la «supraîncălzirea» economiei, atenţie la deficitul de cont curent, pentru că nu veţi mai găsi printre politicieni un alt Boc Emil care să scoată ţara şi pe voi din necaz, sacrificându-şi partidul şi pe el însuşi”, a conchis Băsescu.

Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an, premierul Dacian Cioloş spunând că este prima rectificare făcută în an electoral care însă nu are amprentă politică, Executivul neurmărind să câştige voturi în detrimentul eficienţei bugetare. Priorităţile rectificării bugetare sunt sănătatea, educaţia şi drepturile sociale.

”Cred că este pentru prima dată după mulţi ani de zile când facem o rectificare bugetară în an electoral, o rectificare fără o amprentă politică. Obiectivul nostru e de a finanţa politici publice anunţate, de a acoperi nevoi reale şi nu de a căuta, prin rectificarea bugetară, să câştigăm voturi în detrimentul eficienţei bugetare”, a subliniat Dacian Cioloş.

Premierul a precizat că au fost alocate resurse acolo unde acestea erau necesare pentru continuarea unor proiecte şi pentru acoperirea unor cheltuieli noi izvorâte din priorităţile care au apărut pe parcurs.

”Am abordat rectificarea bugetară şi ca un bilanţ de etapă al guvernării”, a mai spus şeful Guvernului, menţionând că sănătatea, educaţia şi drepturile sociale sunt priorităţile primei rectificări bugetare din acest an.

Cioloş a arătat că sănătatea şi educaţia au fost asumate de Cabinetul său la începutul mandatului, iar aceste priorităţi au fost întărite pe parcurs de ceea ce s-a întâmplat în aceste domenii. În ceea ce priveşte drepturile sociale, el a spus că multe dintre acestea au cunoscut o rectificare pozitivă izvorâtă din hotărâri ale Parlamentului.

Premierul a mai spus că sunt alocate resurse şi pentru investiţii. ”E important să punem menţine un echilibru al bugetului între cheltuielile pentru investiţii, cheltuielile pentru consum. Acesta e modul nostru de abordare şi sper ca acest an electoral şi lunile care vin să evite tentaţii care să pună presiuni nesustenabile asupra bugetului”, a declarat totodată Dacian Cioloş.

Referindu-se la sumele alocate, Cioloş a spus: ”În ceea ce priveşte Sănătatea vom asigura resursele financiare necesare în primul rând pentru punera în aplicare a OUG 20/2016 privind salarizarea, corectarea grilelor de slarizare, dar şi pentru a finanţa proiecte de sănătate pentru a asigura medicamente compensate şi gratuite. Pentru domeniul sănătăţii avem o alocare bugetară suplimentară de aproape 570 de milioane de lei care va viza peste 163 de mii de persoane care prin corectatea grilei de salarizare vor avea venituri mai mari. Alte 860 de milioane sunt asigurate suplimentar sub forma creditelor de angajment pentru diferite programe de sănătate care se derulează în acest an”.

”În ce priveşte Educaţia (...) alocarea bugetară suplimentară este de peste un miliard de lei, e vorba de bani destinaţi atât corectării parţiale a grilei de salarizare, dar şi pentru eliminarea unor nedreptăţi în ceea ce priveşte salariile personalului din învăţământ. (...) Totodată, din acest miliard de lei vor merge bani şi pentru finanţarea unor programe educaţionale. Aceste măsuri vizează pozitiv aproximativ 280 de mii de cadre didactice şi auxiliare”, a explicat premierul.

Dacian Cioloş a vorbit şi despre suplimentarările pentru drepturi sociale. ”Ne-am asumat plata indiferent dacă ele au fost angajate anterior elaborării bulgetului pentru 2016 sau unele dintre ele au intervenit pe parcurs prin decizii ale Parlamentului în cursul acestui an. Prin rectificare, alocăm acestui domeniu peste 2,8 miliarde de lei în bugetul Ministerului Muncii. De aici, circa 1,4 miliarde de lei sunt destinaţi în primul rând indemnizaţiei pentru creşterea copilului, dar şi unor ajutoare sociale sau alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoane cu dizabilităţi. Cealaltă jumătate, 1,4 miliarde de lei, sunt bani necesari pentru asigurarea pensiilor până la sfârşitul anului. (...) Ne asumăm această responsabilitate şi asigurăm sumele necesare pentru pensii până la sfârşitul anului. Nu se pune problema de nicio tăiere de pensii”, a subliniat premierul.

Cioloş a menţionat şi alte domenii avute în vedere la rectificare. ”La Agricultură avem o alocare de 405,3 milioane de lei prin redistribuire pentru plata ajutorului acordat agricultorilor pentru subvenţia pentru motorină - circa 308 milioane lei - pentru trimestrele II şi III, dar şi pentru plata ajutorului de minimis pentru sectorul zootehnic în valoare de aproape 100 de milioane de lei”, a precizat el.

Premierul a mai spus că este prima rectificare pozitivă pentru Mediu în ultimii ani. ”Aici vizăm două lucruri: în primul rând o măsură care poate contribui la combaterea tăierilor ilegale de păduri, e vorba de paza pădurilor private cu suprafeţe mai mici de 20 de hectare, pentru care Codul silvic din 2008 încă prevede alocări de la buget pentru acoperirea pazei acestor suprafeţe, însă, în ciuda acestor decizii legislative din 2008, această măsură nu a fost aplicată până acum niciodată, ceea ce a dus la câteva sute de mii de hectare de păduri care practic nu au fost păzite până acum”, a afirmat Cioloş.

El a spus că, pentru a preveni inundaţiile, Guvernul a alocat 85 de milioane de lei pentru investiţii în lucrări de apărare împotriva inundaţiilor.

Prin rectificarea bugetară, Guvernul a alocat 560 de milioane de lei pentru Sănătate, un miliard de lei pentru Educaţie şi 2,8 miliarde de lei pentru plata unor drepturi sociale. Totodată, Agricultura a primit 405,3 milioane de lei, în timp ce 200 milioane de lei au fost alocaţi pentru organizarea alegerilor parlamentare. Pentru investiţii, au fost alocaţi 19,5 miliarde de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite