Băsescu, Ponta, Antonescu şi politica din turnul de fildeş

Mulţi politicieni privesc cu dispreţ spre stradă. E o minoritate, sunt dezorganizaţi, n-au lideri, nu votează, se vor plictisi etc. Numeroasele etichete puse protestului faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montana şi, pe fond, faţă de politica pervertită, reprezintă dovada că politicienii, -şi nu doar ei- nu-l înţeleg. Îl simplifică, operează cu categorii precum hipsteri, anti-sistem etc  pentru a-l face inteligibil şi a-l domestici..

Respiră uşuraţi când se întorc în micile lor colegii din ţară, acolo unde contestarea n-a ajuns încă, precum Valeriu Zgonea care avut revelaţia potenţialului electoral al oraşelor mici asumându-şi implicit pierderea voturilor din marile aglomerări urbane. Corul antic (în ambele sensuri) de comentatori, apărători ai status-qou-ului, le ţine isonul şi le adoarme instinctul de conservare a speciei, iar televiziunea le e oglinda vrăjită care le confirmă intangibilitatea. Din turnul de fildeş, în care s-au închis cu limuzinele şi analiştii lor, în care ţin prizonieri şi câţiva câini de pază al democraţiei, cetăţenii nu se mai văd şi nu se mai aud.

Obtuzitatea vine şi din faptul că nu înţeleg de unde au apărut aceşti oameni, deşi partidele politice pretind că li se adresează lor, cetăţenilor informaţi şi activi. N-au fost mobilizaţi de şoşonari, aduşi cu autobuzele, plătiţi cu zece lei să strige "Jos Băsescu, Ponta, Antonescu şi Voiculescu". Sunt acei cetăţeni pomeniţi în toate discursurile de campanie, cei care produc cât să-şi cumpere tehnologie de ultimă generaţie dar care, iată, se încăpăţânează să nu fie ceea ce cred politicienii despre ei. Nu mai e suficient să admiţi ca politician legitimitatea protestului, aşa cum au făcut-o Traian Băsescu şi Crin Antonescu, ci să acţionezi politic, în toate ocaziile, integru şi în interesul cetăţeanului, iar cei doi şi-au consumat creditele.

Mesajul străzii se adresează tuturor şi e credibil. "Toleranţă zero faţă de hoţie şi ipocrizie" scria pe un banner pe sub care au trecut sâmbătă protestarii, ca printr-o poartă ardelenească. Pentru că proiectul Roşia Montana este opera omnia căruia i se subsumează mita, traficul de influenţă, favoritismul, nepotismul, clientelismul, politizarea şi rigiditatea instituţiilor, lipsa de transparenţă, ipocrizia electorală, manipularea, politicianismul, capitalismul din care câştigă un singur grup, acelaşi. De asta au ieşit pentru Roşia Montana şi nu la privatizarea Petrom sau împotriva Bechtel, ca să mai demontăm şi teoriile conspiraţioniste, care sunt, dincolo de black PR, încă o dovadă a lipsei de înţelegere.

Roşia Montana a schimbat ceva. Din ce în ce mai multe grupuri - bicicliştii, pro şi anti eutanasierea câinlor fără stăpân - îşi revednică dreptul de a-şi exprima opinia. Odată cu acest protest, televiziunea a pierdut monopolul spaţiului public. Există un spaţiu public independent şi influent în care se schimbă opinii şi informaţii, Facebook, bloguri, site-uri şi canale altrnative de informare. Există şi centre alternative offline cum sunt bisericile sau formatorii locali de opinie care contribuie la formarea opiniilor. Dacă mesajul ajunge la ele, atunci "Toleranţa zero faţă de hoţie şi ipocrizie" va molipsi şi micile oraşe, iar minoritatea protestatară din pieţele publice ar putea să se transforme într-un val uriaş vizibil din turnul de fildeş. Roşia Montana ar putea fi primul pas spre reinventarea politicii. Deja s-a schimbat ceva.

P.S Idealismul practicat cu premeditare este antidotul la dozele de scepticism care mi se injectează zilnic în metrou, din studourile televiziunilor, din discuţiile cu vecinii şi taximetriştii. Nu vreau să mai aud că nu se poate schimba nimic.