Băsescu: Reîntâlnirea cu fraţii din R. Moldova, un ideal pe care trebuie să ni-l asumăm. Timofti: Am simţit, la Arcul de Triumf,  forţa României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în discursul ţinut la recepţia organizată de 1 Decembrie, că unirea României cu R. Moldova “nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm şi să-l afirmăm”.

“Nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm şi să-l afirmăm, dacă dorim ca atunci, cândva, acest ideal să se realizeze. Trebuie să acceptăm că doar timpul poate aduce un asemenea deziderat la realizare, pentru că doar poporul de pe ambele maluri ale Prutului poate să hotărască”, a spus Băsescu.

La rândul său, preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, prezent la recepţie,  şi-a exprimat speranţa cu privire la integrarea europeană a ţării sale.

“La parada militară de astăzi, de la Arcul de Triumf, am simţit forţa mentală şi militară a României, ca parte a Europei unite. Sperăm să devenim cât mai curând parte a spaţiului european, pentru a ne bucura şi a împărtăşi aceleaşi drepturi şi valori democratice, economice şi de circulaţie liberă”, a afirmat preşedintele Republicii Moldova.

La recepţie au participat peste o mie de persoane, oficialităţi, precum şi reprezentanţi ai Armatei, cultelor, ai Corpului Diplomatic şi ai mass-media. Între cei prezenţi la eveniment s-au numărat Patriarhul BOR, PF Daniel, şeful DNA, Codruţa Kovesi, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, deputaţii Roberta Anastase, Elena Udrea, şeful SIE, Teodor Meleşcanu, liderul PMP Eugen Tomac, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, vicepreşedintele BNR Florin Georgescu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Materiale pe aceeaşi temă: 

Unirea cu Basarabia divide USL  Perspectiva ca Basarabia să se unească cu România împarte din nou USL. Liberalii sunt pentru, în timp ce PSD, prin vocea lui Victor Ponta, este mai temperat

Lecţiile summitului de la Vilnius  Uniunea Europeană a pierdut Ucraina, dar ceea ce s-a întâmplat la Vilnius şi în săptămânile care au premers Summitul Parteneriatului Estic i-au făcut pe diplomaţii de la Bruxelles să înţeleagă că trebuie să fie mult mai vigilenţi şi mai uniţi pentru a câştiga bătălia cu Rusia.

Presa străină: Republica Moldova şi România pun la încercare răbdarea Rusiei România şi Republica Moldova pun la încercare răbdarea Rusiei din cauza tentativelor de a revitaliza proiectul reunificării celor două ţări, despărţite acum mai bine de 70 de ani de Uniunea Sovietică, în condiţiile în care Moldova a parafat vineri acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite