Băsescu: Roşca-Stănescu să meargă unde a fost înalt prea sinucisul Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Sorin Roşca Stănescu este un „mincinos prost“ care ar trebui să meargă, dacă se dovedeşte că nu are dreptate, unde a fost înalt „prea sinucisul Adrian Năstase“.

„Sper să aibă decenţa să se ducă singur, ca falsificator, lângă înalt prea sinucisul Adrian Năstase. Că asta spuneaţi, că uite ce a făcut Năstase, şi a făcut puşcărie, şi deci, falsuri tip Roşca Stănescu“, a afirmat Băsescu.

Preşedintele, vizibil iritat de acuzaţiile care i se aduc, a infirmat afirmaţiile lui Stănescu. „Am să vă arăt ce înseamnă un mincinos prost. A lansat aceste ordine de plată, care sunt nişte falsuri. Spune data în care s-a virat un milion de dolari în contul Alianţei «Dreptate şi Adevăr». Trece şi contul, care corespunde contului, numai că e aşa de prost, încât nu duce falsul până la capăt şi lasă contul cu terminaţia ROL. Într-un cont de lei, că asta înseamnă lei, nu poţi să virezi niciodată dolari. Deci un fals incomplet. Şi la fel e pe toate cele aşa zise 7 milioane de dolari, toate se virează într-un cont de lei. Nici rudele din generaţiile anterioare ale lui srs n-ar putea să facă“, a explicat Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, Stănescu ar trebui să aibă "decenţa" să se ducă singur "lângă înalt prea sinucisul Adrian Năstase".

Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat şi a început o investigaţie în urma afirmaţiilor senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu potrivit cărora Alianţa DA ar fi beneficiat la alegerile prezidenţiale din 2004 de finanţări ilegale, al căror beneficiar direct a fost preşedintele Traian Băsescu.

Totul a pornit de la o declaraţie a senatorului PNL, Sorin Roşca Stănescu, în care acuza faptul că în conturile de campanie ale Alianţei DA (PNL şi PDL) ar fi intrat aproximativ 7 milioane de dolari, care nu au fost declaraţi în Monitorul Oficial, conform prevederilor legale.

Preşedintele PD era, în 2004, Traian Băsescu care, în acelaşi an, a candidat la funcţia prezidenţială şi a reuşit, la limită, să-l învingă pe contracandidatul său Adrian Năstase. Preşedintele PNL era Theodor Stolojan, cel care a abandonat cursa pentru Preşedinţie în favoarea lui Traian Băsescu“, a ţinut să precizeze Sorin Roşca Stănescu.

Purtătorul de cuvânt al ONPCSB, Claudia Oncică, a declarat, joi, pentru Mediafax, că instituţia s-a autosesizat cu privire la tranzacţii suspecte care ar fi avut loc în anul 2004 prin conturile Alianţei DA.

„Conform legii speciale, Legea 656/2002, Oficiul efectuează analiza tranzacţiilor suspecte din oficiu atunci când ia cunoştinţă pe orice cale despre o tranzacţie suspectă. Şi în speţa de care vorbim răspunsul nostru oficial este că da, Oficiul s-a autosesizat pentru că pe orice cale a luat cunoştinţă privind o tranzacţie suspect“, a declarat purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor.
Oncică a precizat că prevederile legale stabilesc obligativitatea Oficiului de a se autosesiza în momentul în care află pe orice cale despre o tranzacţie suspectă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite