Băsescu, la vânătoare cu şerpi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am nimerit pe internet peste unul dintre acele clipuri menite să te lase cu gura căscată prin spectaculozitatea lor.  Ideea e de o simplitate nebunească, se bazează pe legile naturii, dar şi pe curajul celui care o pune în aplicare.

Clipul debutează cu un cetăţean agitat, la bustul gol, singur în mijlocul unei mlaştini, care între două sprinturi către un obiectiv greu de văzut, ne anunţă că se află la vânătoare de iepuri. E adevărat că omul nostru nu are nicio armă la îndemână, în afară de mâinile goale. La un moment dat, în ciuda salturilor sale în stânga şi în dreapta, obiectivul scapă de sub controlul vânătorului. Iepurele cu pricina intră într-o vizuină, adăpost unde pare să fi câştigat partida cu totul.

Numai că această ultimă mişcare a iepurelui îi prilejuieşte vânătorului ideea câştigătoare. Cetăţeanul agitat chiar ne anunţă că acesta e momentul victoriei sale, folosind armele naturale cele mai la îndemână. N-aţi uitat că ne aflăm într-o mlaştină. Iar locul e plin de şerpi mari, negri şi veninoşi. Vânătorul începe să-i culeagă cu mâna goală şi cu evidente mişcări de expert. Nicio umbră de frică nu apare în mişcările sale. Dă drumul apoi şerpilor în găurile vizuinei, iar la unul din capetele acesteia pune o plasă. Apoi ne spune: acum trebuie doar să ai răbdare. În câteva minute prada va veni singură la noi. Într-adevăr, imediat, de teama şerpilor care dau năvală peste el, iepurele sare singur în cursa întinsă. Curajos, simplu şi eficient.

Operaţiunea pe care am urmărit-o cu inima strânsă mi-a revenit în minte pe măsură ce preşedintele Traian Băsescu ne anunţa marţi seara că începe procedura unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral.

Ce altceva să fie anunţurile sale decât armele menite să determine USL să facă concesii în proiectul de revizuire a Constituţiei?

Pe post de şerpi, câteva anunţuri: primul, un nou referendum, adică apelul la sentimentele anti-Parlament ale populaţiei. Al doilea e ameninţarea cu Curtea Constituţională, unde cei favorabili opiniilor domnului Preşedinte tocmai şi-au construit o nouă majoritate. Un altul e cifra de 21 de milioane de români folosită cu atenţie de domnul Preşedinte. Un avertisment că nu se va atinge niciun fel de cvorum, mai ales dacă el va lansa un apel la boicot. Nu în ultimul rând, domnul Băsescu şi-a ameninţat adversarii cu presiunea europeană, făcând referire la cuvintele de luni ale doamnei Merkel. Statul de drept trebuie respectat , a spus dl Băsescu, la fel ca şi doamna cancelar. Şi tare am impresia că doamna Merkel i-a comunicat prim-ministrului Ponta în întâlnirea de luni şi mersul politicii interne din ţara noastră.

Şi, aidoma vânătorului nostru agitat, domnul Băsescu ne-a anunţat că trebuie să aşteptăm un pic până vedem prada. În cazul ăsta, aproximativ 20 de zile. Ceea ce mă face să cred că Preşedintele nu urmăreşte un iepuraş aici, ci ceva mult mai mare. Mai ales că s-ar putea să fie muşcat rău de un rezultat defavorabil, dacă porneşte o nouă bătălie.

Credinţa mea e că preşedintele vrea să intre în jocul negocierilor pe Constituţie, acolo unde nu poate spune nimic acum, neavând majoritate. Cred că domnul Băsescu ameninţă cu blocarea procesului de revizuire pentru a obţine modificări importante, mai ales în chestiunile justiţiei.

Negreşit că în acea zonă, USL - împins de ramura sa liberalo-conservatoare - a făcut greşeli , dând apă la moară celor care spun că iarăşi se încalcă statul de drept. Dar aici, voi reveni.

Cum-necum, însă, domnul Băsescu s-a pus de astă dată într-o poziţie câştigătoare, dacă îşi joacă partitura corect. USL i-ar putea întoarce favoarea folosindu-i armele şi acceptând invitaţia la referendum. Cu toate cărţile pe masă, un nou vot s-ar putea dovedi letal pentru Preşedinte. Desigur, nu vorbesc de un vot al CCR. Aici e tocmai pe dos.

PS. Pentru cei cu stomacul tare, aici puteţi viziona clipul de care vorbeam.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite