Băsescu, Voronin şi Unirea

Doi foşti preşedinţi, Vladimir Voronin şi Traian Băsescu, pe vremea în care aveau discuţii interesante

Înainte să înfiinţeze Comisia pentru condamnarea comunismului, fostul preşedinte Traian Băsescu s-a gândit că bine i-ar mai sta miliţianului de peste Prut, Vladimir Voronin, în funcţia de preşedinte al României, slujbă oferită cu condiţia ca liderul comuniştilor moldoveni să facă unirea cu România.

Povestea nu e scornită de duşmanii neîmpăcaţi ai domnului Băsescu, de corupţii şi oligarhii cu care s-a războit şi acum şi-ar dori dulcea răzbunare. Nicidecum. Episodul a fost povestit cu mare veselie de fostul preşedinte, ca dovadă a angajamentului său unionist.

După victoria în alegerile din 2004, când principalele sale teme au fost anti-comunismul şi anti-corupţia, Traian Băsescu se pregătea, dacă nu fabulează, să dea România pe mâna tovarăşului Voronin, un demn urmaş al lui Lenin şi bineînţeles un corifeu al luptei anti-corupţie la el acasă.

Cu Voronin în frunte, România ar fi urmat să pună în aplicare proaspăta primire în NATO şi să continue dificilul parcurs de integrare în Uniunea Europeană. Ar mai fi făcut reforma în Justiţie, operaţionalizarea DNA, construirea parteneriatului strategic cu Statele Unite şi restul parcursului de reforme necesar integrării în lumea occidentală. Voronin ar fi numit directorii serviciilor secrete, ar fi pus judecătorii şi procurorii în funcţii, ar fi investit sefii parchetelor, inclusiv DNA, ar fi ridicat în rang generalii, ar fi trimis la post ambasadorii şi ar fi fost comandantul Armatei.

Oare cum ar fi fost ca într-o bună zi să apară domnul Băsescu cu tovarăşul Voronin de mână şi să ne anunţe că ”i-a dat” miliţianului preşedinţia României? Şi să zicem, prin absurd,  că aşa ar fi mers lucrurile, unde ne-ar fi integrat preşedintele Voronin? S-ar fi întâmplat atunci un fenomen politic unic, o ciudăţenie a naturii, în care satelitul înghite planeta în jurul căreia se învârte sau provincia cotropeşte ţara mamă. Nu Republica Moldova s-ar fi unit cu România, ci România ar fi fost înglobată în Republica Moldova. Şi aşa reîntregită, România s-ar fi îndreptat voios spre stepele estice de unde i-ar fi venit şi gazul şi lumina.

Noroc că miliţianul şi-o fi dat cascheta pe spate când o fi auzit o asemenea propunere şi, trecut prin şcolile de cadre ale măreţei patrii a sovietelor, o fi gândit, fie că i se pregăteşte o păcăleală straşnică, fie că omul din faţa sa are lipsuri la mansardă. Aşa că a făcut drumul înapoi la Chişinău de unde a început să acuze că îl chinuie o persoană în stare de ebrietate sunându-l noaptea interminabil.

 O fi, n-o fi, n-avem cum verifica. Foştii consilieri prezidenţiali de la Bucureşti se jură că n-au auzit de o asemenea propunere făcută lui Voronin. Iar despre liniştea nocturnă a fostului preşedinte moldovean, deasemenea, nu avem informaţii dintr-o sursă credibilă.

Dincolo de poveştile hazlii, ceva-ceva s-a întâmplat între cei doi. Băsescu i-a dat o mână de ajutor lui Voronin să strângă majoritatea necesară de voturi în Parlament pentru a ajunge preşedintele republicii Moldova. Drept mulţumire, Voronin s-a prezentat cu nişte sticle de vin la Bucureşti, vin depre care s-a auzit că era cam prost şi s-a făcut oţet prin pivniţele Cotrocenilor. Dar asta s-a întîmplat ceva mai târziu şi altceva trebuie să se fi petrecut la convorbirile între patru ochi de au ajuns cei doi preşedinţi să-şi vorbească atât de mieros după întâlnirea de la Bucureşti...

Martori oculari povestesc că mulţi ani după acestă întâmplare, Voronin, când auzea numele lui Băsescu, începea din senin să suduie şi să urle de ziceai că s-a întors pe vremea lui Stalin şi s-a trezit faţă în faţă cu duşmanul de clasă.   

Acum, povestea cu preşedinţia oferită lui Voronin poate fi tratată cu un zâmbet uşor trist. Dar dacă stai să te gândeşti, în zece ani la Cotroceni, câte o mai fi promis Băsescu celor veniţi să mai stea la un pahar de vorbă, precum Voronin pe vremuri?