Băsescu vrea să învie mortul cu incantaţia macrostabilităţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stabilizarea macroeconomică, refren cântat la Bucureşti într-un cor condus de Traian Băsescu, dar a capella că bani de instrumente nu mai sunt, seamănă cu un alt refren de succes, al anilor 90. "Creşterea economică zero" rostită sacadat de către Theodor Stolojan vrăjea masele largi populare şi neştiutoare.

2013 nu e 1991, nici Băsescu nu e Stolojan, iar în recesiune cota de încredere în viitor trebuie citită cu lupa, spre deosebire de cea din entuziaştii ani postervoluţionari, vizibilă de pe lună. Cei mai mulţi cetăţeni credeau, când îl auzeau pe Stolojan şi a lui creştere economică zero, că după iadul dictaturii de tip comunist nu poate veni decât raiul bunăstării capitaliste. Azi fug unde văd cu ochii în căutarea unui loc de muncă decent pentru că, în România, vânzarea forţei de muncă nu reprezintă garanţia unui minim confort. 

Preşedintele Traian Băsescu şi-a îndemnat poporul să fie mândru că ne-am stabilizat macroeconomic, am ieşit din procedura de deficit excesiv şi că nu ne aflăm în situaţia de a întinde mâna pentru pensii şi salarii.  În loc să conducă Spania în paradisul macrostabilităţii un alt politician din aceeaşi familie ideologică cu Băsescu, premierul Mariano Rajoy, a preferat să ceară Bruxellesului o păsuire până în 2016  ca să ofere un respiro propriilor cetăţeni şi economiei reale.  Adaug şi faptul că ultimul îndemn, acela cu mândria că nu cerşim, aminteşte tulburător de un alt motiv de sărbătoare naţională cu cămara goală, plata integrală a datoriei externe. Se pare că românii sunt predispuşi la selectarea unor conducători cu tendinţe sadice.

Stabilizarea şi ţinta de deficit au efectul unei incantanţii magice, dar doar asupra politicienilor, inclusiv a celor din noua guvernare care au devenit adepţi fervenţi ai cultului macrostabilităţii.  Nu şi asupra românilor săraciţi de criză globală şi de cura de austeritate, aplicată sub atenta îndrumare a şefului statului, exclusiv celor de la baza piramidei sociale.  84% din populaţia salariată câştigă azi cel mult 3000 de lei brut. Coşul minim de consum nu mai e comunicat de Statistică, dar ne-a spus Valentin Lazea de la Banca Naţională că 20% din totalul veniturilor obţinute de o gospodărie se duce pe plata ratelor la credite. Din 2008, jumătate din firme au dat faliment, iar procentul investiţiilor directe în economie a scăzut cu 15%.

Criza produce o schimbare fundamentală în psihologia indivizilor pe care politicienii de la Bucureşti, care se autofelicită pentru stabilizarea macroeconomică şi pariază pe consum ca motor al creşteriiu, o ignoră. Din ce în ce mai mulţi compatrioţi descoperă că şamponul care dă volum părului şi îndeseseşte podoaba capilară nu este secretul dezirabilităţii sociale şi că însemnele statutului, branduri şi alte capricii, nu ţin de foame. Aud din ce în ce mai mulţi oameni în jurul meu care consdtată că muncesc doar să mănânce şi să-şi achite facturile. Credinţa în munca aducătoare de bunăstare şi în consumul aducător de fericire a apus, iar oamenii au reînvăţat lecţia  consumului potrivit nevoilor şi nu  potrivit dorinţele cultivate de publicitate.

Aproape de finalul mandatului său de reprezentant FMI în România, Jeffrey Franks a comentat atingerea ţintelor macroeconomice: "Îmi amintesc gluma cu chirurgul care face o operaţie foarte complicată şi spune familiei pacientului: Am o veste bună şi una rea. Operaţia a reuşit, din păcate pacientul a murit. Nu vrem să ajungem în punctul în care am stabilizat situaţia, dar pacientul, economia românească, a murit". Măcar Franks era un legist cu umor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite