Băsescu: „Xenofobia şi rasismul încep să reapară în Europa. Avem obligaţia să le respingem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu, aflat într-o vizită oficială în Slovacia, a subliniat că „xenofobia şi rasismul care încep să reapară în Europa“ sunt atitudini care trebuie respinse cu fermitate.

Xenofobia, rasismul încep să reapară în Europa şi avem obligaţia să le respingem, a declarat preşedintele Traian Băsescu joi, la Marea Sărbătoare Naţională de la Banska Bystrica, care marchează 69 de ani de la eliberarea Republicii Slovace.

„Doresc să vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi dat-o, de a fi alături de dumneavoastră la un moment de care românii sunt mândri. Acum 69 de ani, armata slovacă, armata rusă, armata română, partizani slovaci, partizani români, au contribuit la eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist“, a mai spus şeful statului, oaspete de onoare al omologului slovac, Ivan Gasparovic, la Marea Sărbătoare Naţională.

Potrivit Agerpres, Băsescu a mai ţinut să precizeze că, pe teritoriul Slovaciei, sunt aproximativ 11.000 de militari români căzuţi la datorie pentru libertatea Europei.

„Istoria celui de-al Doilea Război Mondial ne-a învăţat un lucru: să respingem din tot sufletul xenofobia, rasismul. Sunt elemente care astăzi încep din nou să apară cu vitalitate pe teritoriul Europei. De aceea, români, slovaci, ruşi, avem obligaţia să luptăm împotriva acestor fenomene care au adus dezastre pe bătrânul continent. Istoria nu trebuie uitată pentru că dacă o uităm, se va răzbuna pe noi“, a mai spus Traian Băsescu.

Şeful statului român a ţinut să le mulţumească tuturor celor care îngrijesc cimitirele ostaşilor români de pe teritoriul Slovaciei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite