BBC: Guvernul român se retrage strategic sau se predă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost nevoie de o şedinţă de urgenţă, duminică, pentru a Guvernul să-şi abroge ordonanţa de urgenţă, comentează, la Bucureşti, Nick Thorpe de la BBC, care se întreabă de ce se comportă în acest fel un Guvern care deţine o majoritate confortabilă în Parlament.

El scrie că i-a pus această întrebare lui Călin Tăriceanu, preşedintele Senatului şi liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), partener în coaliţia de guvernare.

Tăriceanu, un fost premier, recunoaşte că acţiunile Guvernului şi modul în care au fost comunicate au fost ”stângace”, dar insistă că au fost bine intenţionate.

El respinge percepţia largă în România şi în străinătate potrivit căreia acest conflict este o bătălie între oficiali corupţi şi o societate care luptă împotriva corupţiei.

”Regret să spun asta, dar sistemul judiciar din România nu este independent, iar aceasta este clar problema care trebuie să fie abordată în viitor”.

El zugrăveşte o imagine a procurorilor, mai ales a celor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care dau buzna, în echipă cu serviciile secrete.

Procurorii merg mână în mână cu judecătorii, acuză el, şi încalcă libertăţile civice ale cetăţenilor români într-un mod cum nu a mai fost văzut de pe vremea comuniştilor.

”DNA şi servciile de informaţii sunt percepute acum ca instituţii care nu respectă cadrul legal, care sunt corupte ele însele şi folosite ca pârghii importante în lupta politică din România”, a declarat el pentru BBC.

Argumentul său este opus în mod dramatic celui al Laurei Codruţa Kovesi, şefa DNA, care a insistat sâmbătă, într-un interviu pentru BBC, că sistemul judiciar este independent şi că direcţia a urmărit membri ai guvernului şi opozanţi deopotrivă.

DNA ar fi fost ”schilodită” dacă decretul ar fi intrat în vigoare, scrie postul britanic.

Unul dintre motivele furiei de pe străzile României, în ultimele zile, a fost viteza cu care Guvernul a adoptat ordonanţa, fără vreo şansă să fie dezbătută.

Guvernul va recitifica acum acest lucru, a declarat Tăriceanu. Dezbaterea va fi amplă, iar societatea civilă, care a fost activă în cadrul protestelor, va fi invitată să ia parte la ea.

Mulţi dintre manifestanţi spun că ordonanţa a fost ”croită pe comandă”, pentru a-i scoate pe anumiţi membri ai actualului Guvern şi al guvernelor anterioare de sub acuzare - între care cel mai important este liderul Partidului Social Democrat (PDS, la guvernare) Liviu Dragnea.

El a fost condamnat deja, cu suspendare, pentru fraudă electorală şi este judecat pentru corupţie.

”Dacă nu este nimeni protejat de el (decret), de ce să nu-l retragem?”, i-a spus Tăriceanu lui Dragnea.

”Iar astfel să arătăm poporului că suntem deschişi, sinceri şi foarte cinstiţi? Nu avem vreun motiv să protejăm pe cineva”, îl citează BBC pe Tăriceanu

Liderul social-democraţilor, în vârstă de 54 de ani, i-a cântărit cuvintele, apoi a fost de acord cu abrogarea  ordonanţei.

Duminică seara, o mare de oameni s-a adunat din nou la Bucureşti să-şi sărbătorească victoria şi să avertizeze Guvernul să nu încerce să treacă texte de lege asemănătoare în viitor.

Guvernul vrea să-şi convingă susţinătorii că aceasta este o retragere strategică, ci nu o capitulare.

Totodată va încerca să convingă publicul - şi Comisia Europeană (CE) - că există o problemă reală cu echilibrul puterilor în stat între instituţiile din România. şi că procurorii, judecătorii şi serviciile secrete ar trebui strunite, scrie Nick Thorpe.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite