Bichineţ, despre Ghiţă: Orice om puternic are un frate prost. Aşa i s-a întâmplat unuia mai bun şi mai valoros, Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Bichineţ
Corneliu Bichineţ

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a declarat, vineri, la RTV, referindu-se la prinderea lui Sebastian Ghiţă, că ”orice om puternic din ţara asta are un frate prost” şi că la fel i s-a întâmplat şi unuia mai bun şi mai valoros decât Ghiţă, respectiv lui Traian Băsescu, preşedintele partidului din care el face parte.

”Indiferent ce o fi făcut, omul ăsta (Sebastian Ghiţă - n.r.) este depozitarul unor adevăruri care interesează pe toată lumea, de la ultimul ţăran până la preşedintele ţării. (...) Credeţi că a plecat din ţară de prost? A plecat ca să trăiască şi a ales Serbia. Din punctul meu de vedere, a ales foarte bine, iar cei care încearcă să îl hărţuiască şi probabil că îl manevrează ştiu foarte bine de la început unde a fost. Şi acum să îl aducă acasă frumos, să îl îmbrace în ţinută corespunzătoare”, a spus Bichineţ.

Referindu-se la modul în care a fost prins Sebastian Ghiţă, deputatul PMP a afirmat: ”Orice om puternic din ţara asta - şi Ghiţă e un om puternic şi inteligent, fără să îl fac erou - are un frate prost. Aşa i s-a întâmplat din nefericire unuia şi mai bun şi mai valoros decât Ghiţă, domnului Băsescu, preşedintele partidului meu. Nu i-au făcut toţi din jur rău cât i-a făcut din greşeală fratele său. Aşa s-a întâmplat şi cu Ghiţă”.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de joi spre vineri. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

Fostul deputat şi-a schimbat şi înfăţişarea, potrivit unei fotografii publicate de Poliţia Română. Astfel, fostul deputat şi-a lăsat barbă şi s-a ras în cap.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că Ghiţă a fost capturat după ce fratele său a fost urmărit. Aflat iniţial la Istanbul, fratele lui Ghiţă a plecat către Serbia.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite