Bietul Ponta. Un singur ţel - Băsescu, o singură armă - trecerea timpului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, fost co-preşedinte al USL
Victor Ponta, fost co-preşedinte al USL

Mă tot întreb de ce-o fi dat să plângă Victor Ponta marţi seara, când a făcut un ultim apel disperat către liberali de a ţine în viaţă USL. Singurul răspuns care îmi vine în minte este că el vedea cum, sub ochii lui, se prăbuşeşte cel mai grandios proiect politic la care i-a fost dat să participe. Dar a fost proiectul chiar atât de grandios încât să merite lacrimile?

Acum e un truism să spunem că formarea USL, în februarie 2011, a avut un singur scop cu adevărat politic, şi anume debarcarea preşedintelui Băsescu, chiar dacă atunci nu părea aşa. Dacă ne amintim bine, debarcarea lui Băsescu era doar unul dintre obiective, asortat însă de multe alte ţeluri ambiţioase. Odată cu preluarea puterii, în mai 2012, dar mai cu seamă după câştigarea alegerilor, în decembrie acelaşi an, useliştii au purces la atingerea tuturor obiectivelor. Se pare însă că, pe rând, le-au ratat aproape pe toate – în orice caz pe cele mai importante.

Puciul ratat împotriva lui Băsescu a chinuit o ţară întreagă vreme de două luni şi a înfiorat toată lumea civilizată. Privatizarea Oltchim s-a transformat într-un circ televizat şi aşa a rămas. Privatizarea CFR Marfă, eşuată şi ea, a dovedit o dată în plus cât de mult a avansat mafia în anturajul Puterii. Insovenţa Hidrolelectrica ne-a fost prezentată ca o mare şi şireată victorie împotriva „băieţilor deştepţi” din energie, dar vedem în aceste zile că totul a fost un simplu joc de scenă, menit a vârî în buzunarele lichidatorului comisionul de succes de 2,2 milioane de euro. Azi, Hidroelectrica se reîntoarce în insolvenţă, cu „băieţii deştepţi” aşteptând la cotitură – dar asta nu mai contează, comisionul a fost plătit.

Marele proiect al regionalizării a fost doar un scurt zbucium, care a trăit doar cât să lase loc unui alt mare proiect, descentralizarea. Dacă ar citi cele 106 pagini prin care Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, i-a desfiinţat proiectul de lege, Liviu Dragnea ar trebui să intre în pământ de ruşine, că de demisie parcă mi-e mie ruşine să-i amintesc. Ruşine de ruşinea lui. La fel de ruşinat ca Dragnea ar trebui să fie şi Crin Antonescu, lăsat şi el corigent de aceeaşi Curte pentru proiectul său de revizuire a Constituţiei.

În sfârşit, până şi ultima zvâcnire a uriaşei majorităţi a USL, şi anume ticăloasa tentativă din „marţea neagră” de a rupe colţii Justiţiei şi de a-şi scăpa penalii de puşcărie, a eşuat datorită energicei reacţii a părţii sănătoase a societăţii româneşti.

În lumina acestor performanţe, ce mai rămâne semnificativ din activitatea de trei ani a USL? Un singur lucru: faptul că a reuşit să cucerească puterea, în primă fază prin debarcarea unui guvern prin moţiune de cenzură, iar apoi printr-un vot copleşitor. Dar să nu uităm însă că ei s-au urcat pe un uriaş val de nemulţumire populară, creat chiar de Traian Băsescu în ziua de 6 mai 2010, când a anunţat curba de sacrificiu. Prin urmare, fără Traian Băsescu, este îndoielnic că USDL s-ar fi înfiinţat, necum să şi fi cucerit puterea. Au avut şansa extraordinară să preia prea uşor puterea, dar nu s-au priceput deloc cum s-o întrebuinţeze. Au păţit ca elevii care trec prin liceu numai copiind la examene, dar se trezesc la Bacalaureat că li se pun camere de luat vederi.

Dacă îl dezbrăcăm pe Victor Ponta de forţa televizată care îl însoţeşte, abia atunci putem vedea că forţa sa politică se rezumă la un singur ţel, „dărâmarea regimului Băsescu”, şi la un singur instrument menit să-l atingă: trecerea timpului. Nu e cam puţin? Pe site-ul PSD, arma lui victor Ponta, contorul, stă la loc de cinste şi, la ora la care scriu, AMR-ul arată aşa: 9 luni, 22 de zile, 20 de ore, 55 de minute şi 32 de secunde. Bun, şi după aceea? Ce ne garantează că după ce Băsescu pleacă de la Cotroceni prin natura lucrurilor, Ponta şi companionii săi devin mai deştepţi, mai cinstiţi, mai capabili de a guverna bine şi de a legifera corect? Încă o dată se dovedeşte profund eronată, aşa cum a vrut-o şi autorul său, celebra butadă „Cu cât suntem mai mulţi, cu-atât suntem mai culţi”.

PS: Prin contrast, remarc performanţa remarcabilă a Monicăi Macovei, de a obţine în Parlamentul European un vot copleşitor în favoarea directivei sale privind confiscarea extinsă. Atunci când mai sar cu colţii la gâtul Monicăi Macovei, ceilalţi europarlamentari români, precum Adrian Severin, Cătălin Ivan, Mircea Paşcu, Norica Neculai sau Corina Creţu (pamfletarii ar scrie Colina Creţu), ar fi indicat să prezinte şi ei o reuşită măcar asemănătoare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite