Boagiu şi Atanasiu, împreună după scandalul stenogramelor. Atanasiu: E o mare cinste să fii urmaşul Brătienilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor Atanasiu FOTO Mediafax
Teodor Atanasiu FOTO Mediafax

Liderii PNL Teodor Atanasiu şi Anca Boagiu au apărut împreună la un eveniment organizat de partid, la scurt timp după ce criticile lui Atanasiu la adresa colegei sale au transpirat în presă, prin mai multe stenograme ale unei discuţii private a vechiului PNL. Atanasiu nu figura însă pe lista celor prezenţi.

Deşi la primul eveniment din seria dedicată aniversării, de către PNL, a 140 de ani de liberalism ar fi trebuit să fie prezente Alina Gorghiu şi Anca Boagiu, în locul copreşedintelui PNL a apărut apropiatul acesteia din vechiul PNL, Teodor Atanasiu. Atanasiu şi Boagiu au stat astfel la aceeaşi masă, în timpul dezbaterii dedicate istoriei PNL, la scurt timp după conflictul pe care l-au avut în partid. "Dacă spui că eşti de-al Brătienilor, eşti privit într-un fel. E o mare cinste pentru noi să spunem: sunt membru PNL sau urmaş al Brătienilor! ", a declarat Atanasiu, care a avut şi discursul de deschidere a dezbaterii. Cei doi au avut şi o discuţie privată, chiar în timpul evenimentului, când s-au retras pe holurile Parlamentului. 

Scandalul stenogramelor, aparent depăşit 

Nu mai departe de săptămâna trecută, PDL i-a cerut demisia lui Teodor Atanasiu, după ce i-a criticat pe Vasile Blaga, Cătălin Predoiu şi Anca Boagiu într-o şedinţă a vechiului PNL. Declaraţiile sale au apărut în mai multe stenograme publicate de site-ul ştiripesurse.ro.

"Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân şi nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu’ şi cu lacu’… Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proşti. O să convieţuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând ! Teodor Atanasiu

Ulterior, după o şedinţă a noului PNL, copreşedintele liberal Alina Gorghiu le-a cerut scuze celor lezaţi, în timp ce Atanasiu, care a recunoscut că înregistrările sunt autentice, a declarat că au fost, totuşi, "scoase din context". 

"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite