Ministrul Bogdan Aurescu a deschis reuniunea „Black Sea Security”, organizată în premieră în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ MAE
FOTO: Facebook/ MAE

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a deschis vineri, alături de senatorul american Roger Wicker, membru al Congresului SUA, reuniunea „Black Sea Security Summit”, organizată de Comisia Congresului SUA pentru Securitate şi Cooperare în Europa, la Constanţa .

UPDATE -  În discursul său, ministrul Aurescu a precizat că evenimentul reprezintă o premieră pentru România şi un eveniment rar întâlnit în acţiunea externă a Congresului SUA. 

„Pe lângă semnificaţia deosebită a aniversării unui sfert de secol de Parteneriat Strategic, discuţiile de astăzi au fost foarte importante din mai multe perspective. În primul rând, pentru că au reflectat sprijinul solid şi bi-partizan al membrilor Congresului SUA pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre. În al doilea rând, au reflectat interesul particular pentru acest subiect al membrilor Congresului american, care au competenţe şi atribuţii multiple în aprobarea iniţiativelor legislative cu impact pentru prezenţa Statelor Unite, inclusiv pentru prezenţa militară a Statelor Unite în Europa.

În al treilea rând, discuţiile noastre intervin chiar după finalul Summitului NATO de la Madrid, care a fost unul istoric şi care a adoptat, după cum ştiţi deja, decizii majore pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, văzută acum ca un tot unitar, de la Marea Baltică la Marea Neagră. (...) Astăzi am discutat pe larg despre aspectele strategice legate de Marea Neagră, am insistat pentru menţinerea unităţii transatlantice, a solidarităţii, a acţiunii noastre comune ca aliaţi în faţa unei ameninţări crescute a Federaţiei Ruse, care ne afectează pe toţi”, a declarat Aurescu. 

Şeful diplomaţiei române le-a mulţumit oficialilor americanipentru decizia anunţată deja de Statele Unite de a spori prezenţa militară în România. „Aşa cum au reconfirmat-o discuţiile de astăzi, Marea Neagră va rămâne o prioritate pe agenda NATO, va rămâne o prioritate pe agenda Statelor Unite şi României”, a conchis ministrul de Externe.

***

Ministrul Bogdan Aurescu şi senatorul Roger Wicker au co-prezidat evenimentul, organizat în premieră în România, transmite MAE. 

„Acesta este primul dialog multilateral în această formulă, între aliaţii regionali şi parteneri, pe tema securităţii în regiunea Mării Negre. La eveniment au participat, alături de ministrul Bogdan Aurescu, reprezentanţii Comisiei Helsinki, oficiali guvernamentali de rang înalt din România şi din statele din regiune, precum şi alţi parteneri cheie, inclusiv NATO, prin secretarul general adjunct Mircea Geoană”, arată sursa citată. 

Delegaţia Comisiei Helsinki, condusă de Senatorul Roger F. Wicker, a fost compusă din senatorul John Cornyn şi reprezentanţii Joe Wilson, Richard Hudson, Ruben Gallego, John Garamendi, August Pfluger şi Robert Aderholt.

Potrivit sursei citate, prin intermediul activităţii sale, Comisia Helsinki a contribuit în mod fundamental, de-a lungul activităţii sale, la promovarea şi respectarea valorilor democratice la nivel global, la combaterea traficului de persoane, a antisemitismului si rasismului, a intolerantei şi corupţiei. Pe lângă contribuţia avută la creşterea conştientizării la nivelul opiniei publice din SUA pe această temă, a contribuit la dezvoltarea politicii externe a Administraţiei SUA, inclusiv cu privire la concentrarea eforturilor referitoare la respectarea drepturilor omului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite