Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: Până când nu va exista o poziţie la nivel european omologată va trebui să aşteptăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu. Facebook Ministerul Aafacerilor Externe
Liderul diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu. Facebook Ministerul Aafacerilor Externe

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, vineri, referitor la certificatele de vaccinare, că au loc discuţii la nivel european, iar evaluările trebuie făcute de ministerele Economiei şi Sănătăţii. „Până când nu va exista o poziţie la nivel european omologată va trebui să aşteptăm", a subliniat liderul diplomaţiei de la Bucureşti.

Întrebat dacă este de acord, personal, cu introducerea certificatelor de vaccinare, Aurescu a replicat: "Nu îmi dau cu părerea personal, eu sunt diplomat de carieră şi ministru de Externe".

„Nu mă pronunţ pe aceste aspecte, aţi văzut că se discută la nivel european. Până când nu va exista o poziţie la nivel european omologată va trebui să aşteptăm", a susţinut el.

El a menţionat că evaluările trebuie făcute de ministerele Economiei, pentru partea de turism, şi Sănătăţii. „Noi ne ocupăm de aspectele care ţin de asigurarea acelor culoare verzi şi de asigurarea circulaţiei neîntrerupte a persoanelor şi a bunurilor şi serviciilor. Aceste aspecte se discută în formatele care sunt relevante pentru ministerele Sănătăţii din Uniunea Europeană", a explicat ministrul de Externe.

Întrebat dacă la nivel european au avut loc discuţii despre facilităţi acordate acestor persoane, precum scutirea de la carantină, Aurescu a subliniat că Ministerele de Externe nu sunt implicate în aceste discuţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, necesitatea unei abordări unitare în legătură cu certificatele de vaccinare şi că acestea ar trebui utilizate pentru scopuri medicale.

”Cu privire la coordonarea la nivelul UE în gestionarea pandemiei de COVID-19 şi consolidarea rezilienţei Uniunii în domeniul sănătăţii, şefii de stat şi de guvern au abordat atât aspecte legate de vaccinare, cât şi elemente privind măsurile la frontierele interne şi externe ale Uniunii Europene. În declaraţia adoptată în cadrul reuniunii, liderii au subliniat importanţa derulării, în bune condiţii, a campaniilor de vaccinare de la nivel naţional, precum şi a menţinerii integrităţii Pieţei Interne a Uniunii. O atenţie deosebită a fost acordată aspectelor legate de consolidarea capacităţii de identificare a noilor variante ale virusului şi adaptarea, în consecinţă, a vaccinurilor. De asemenea, şefii de stat şi de guvern au avut un schimb de opinii pornind de la situaţia actuală şi de la lecţiile învăţate din pandemie pentru consolidarea rezilienţei UE în domeniu, în baza propunerilor recente ale Comisiei Europene privind Uniunea Sănătăţii şi strategia farmaceutică”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, în intervenţia pe care a avut-o, preşedintele României a făcut referire la concluziile care se desprind ca urmare a procesului de gestionare a pandemiei de COVID-19 de la debutul acesteia, în urmă cu un an şi până în prezent.

”În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile Comisiei Europene pentru gestionarea pandemiei, în ceea ce priveşte achiziţionarea şi distribuţia vaccinurilor, de a asigura funcţionarea Pieţei Interne a Uniunii, de a prezenta iniţiative menite să consolideze rezilienţa UE în domeniu, precum cea recentă privind Incubatorul HERA - anticipând împreună ameninţarea variantelor de COVID-19. Legat de procesul de vaccinare, Preşedintele României a subliniat că, în ciuda unor întârzieri în livrarea vaccinurilor şi a unor ritmuri diferite în statele membre, evoluţiile sunt pozitive la nivel european, vaccinarea desfăşurându-se conform planificării”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a semnalat faptul că, la nivelul UE, nu s-a reuşit implementarea unei abordări comune în ceea ce priveşte unele măsuri luate în pandemie, precum restricţiile impuse, care diferă semnificativ de la un stat membru la altul, în ceea ce priveşte controlul frontierelor sau asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor şi persoanelor.

„Referitor la certificatele de vaccinare, Preşedintele României s-a pronunţat pentru o abordare coordonată şi unitară la nivel european, susţinând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue. Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a mecanismului european de donare a vaccinurilor pentru sprijinirea statelor terţe”, se mai arată în informarea Administraţiei Prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite