Bogdan Huţucă (PNL): Trebuie să încetăm dependenţa de China şi să aducem producţia înapoi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Criza sanitară din aceste zile ne-a arătat o vulnerabilitate uriaşă pe care ţările membre UE o au faţă de China, şi anume dependenţa faţă de importurile de aici, dar mai ales de dependenţa faţă de importurile de echipamente medicale şi de medicamente din această ţară”, atrage atenţia Bogdan Huţucă, liderul PNL Constanţa.

„În ultimele decenii, mare parte din companiile multinaţionale au preferat să-şi mute producţia în ţări din Asia, în special în China, în primul rând datorită costurilor mici de producţie generate de mâna de lucru ieftină, dar şi pentru că acolo scăpau de presiunile acelei zone de ecologişti anarhişti din Occident”, explică Huţucă.

Liderul PNL crede că actuala criză trebuie să reprezinte o trezire la realitate a liderilor europeni şi că miza în următorii ani este să readucem acasă producţia industrială dar în special industria esenţială.

„În situaţii normale, ne bucurăm cu toţii de produsele ieftine realizate în China, chiar dacă acestea nu sunt la cele mai înalte standarde calitative. Iată însă că exact în momentul în care avem cu toţii mai mare nevoie de anumite produse ce fac diferenţa între viaţă şi moarte, avem probleme majore în a le achiziţiona. Acum este mai clar ca niciodată că avem nevoie de o industrie europeană puternică care să poată livra, în orice situaţie, dar mai ales în situaţii excepţionale ca aceasta, orice tip de echipament şi produs medical de care avem nevoie”, arată Huţucă.

Liderul PNL crede că putem ajunge iar în situaţia de a produce tot ce avem nevoie în statele europene dacă vom veni cu politici de susţinere a mediului de afaceri, cu scăderi de taxe, cu politici de debirocratizare şi dereglementare dar şi cu renunţarea la anumite politici «verzi» extreme care nu fac decât să alunge locurile de muncă şi prosperitatea de pe bătrânul continent.

„Liderii europeni trebuie să renunţe la orice formulă de inhibare a dezvoltării economice, căci acestea nu au făcut decât să alunge locurile de muncă şi fabricile pe alte continente. În curând la nivelul UE vom avea zeci de milioane de şomeri în căutare de locuri de muncă. Obligaţia noastră este să facilităm apariţia acestor locuri de muncă şi nu să continuăm politicile de inhibare care ne-au adus aici. Dacă nu ne trezim nici acum, UE riscă să devină un actor economic şi implicit politic dependent de alte forţe globale care înţeleg mai bine decât oricând că o economie puternică trebuie să aibă o puternică componentă de producţie”, explică Huţucă.

Liderul liberal spune că nu trebuie să inventăm nimic, trebuie doar să ne uităm la politicile preşedintelui Trump care încă din primele zile de mandat a vorbit despre readucerea acasă a sectoarelor de producţie din Asia.

„Modelul american s-a dovedit unul de succes. Înaintea crizei, companiile americane au relocat în SUA un procent important din producţia de pste hotare, iar acest proces va continua acum într-un ritm şi mai accelerat. Liderii europeni au acum obligaţia de a face acelaşi lucru. Liderii europeni au acum obligaţia de a pune europenii pe primul loc”, încheie Huţucă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite