Borvizul nepăsării - despre Borsec

Statul român face întotdeauna mare caz de faptul că Transilvania e România. Eu unul n-am nici cea mai mică problemă cu această stare de fapt. Dar se pare că are statul român însuşi.

Săptămîna trecută am fost la Borsec la un atelier al revistei noastre. Staţiune de munte în judeţul Harghita de o frumuseţe admirabilă, plină de izvoare de apă minerală şi de clădiri ridicate încă în fosta monarhie austro-ungară, ea este în paragină. Este adevărat, am văzut şi case frumoase, dar lîngă ele am observat şi mult prea multe case ruinate.

Orice stat care este într-adevăr mîndru de ceea ce are ar crea o politică de salvare a Borsecului, s-ar îngriji de minunăţia pe care îl conţine, ar include staţiunea în patrimoniul naţional şi ar crea o localitate prosperă, paradisul turiştilor. Vezi-ţi de treabă! Borsecul este un orăşel scos parcă dintr-un film în care personajele sunt îngrozite de spectrele trecutului nu prea eroic.

Dacă eşti, tu, România, mîndru de ce ai în tine, ca să zic aşa, pune mîna şi dezvoltă-ţi comorile! Altminteri, eşti ca un tătuc desuet care tot depănă amintiri dar nu face nimic şi, mai rău, nu e capabil de nimic. Să fiu eu, cetăţean român, nevoit să mă plimb printre vestigiile unui trecut de tranziţie, să fiu nevoit să mă gîndesc că s-au scurs treizeci de ani lungi şi nu s-a întîmplat nimic, să citesc comentariile cunoscuţilor sub pozele pe care le făcusem că în vremea comunismului arăta mult mai frumos e totuşi prea de tot.