Bradul din cărţi donate, văzut de pe meleaguri „emirateze”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
eau emiratele arabe unite dubai shutterstock

Delegaţia parlamentară compusă din şapte aleşi ai PNL, PSD şi UDMR, condusă de Alina Gorghiu, a revenit în ţară după o săptămână petrecută în Emiratele Arabe Unite. Singura lor realizare în schimbul notei de plată de 20.000 de euro pe care le-a achitat-o statul român: o întâlnire şi o poză de grup cu câţiva omologi emirieni.

Spre sfârşitul lunii noiembrie, un site de ştiri din România a relatat vestea că biroul permanent al Senatului a aprobat cheltuieli în valoare de circa 104.000 lei pentru deplasarea a şapte senatori şi deputaţi în Dubai (Emiratele Arabe Unite). Scopul deplasării: participarea la un aşa-numit „eveniment-dezbatere” organizat de pavilionul Romaniei la expoziţia mondială Expo Dubai 2020 desfăşurată între octombrie 2021 şi martie 2022. Încă nu fusese votat în Parlament guvernul condus de Nicolae Ciucă atunci când parlamentarii PNL, PSD şi UDMR deja făceau coaliţie pentru un sejur de şapte zile, chipurile, de lucru într-un loc scump şi exotic de pe mapamond. Nici măcar un proiect de program al delegaţiei nu fusese trimis de iniţiatori la data când deplasarea era aprobată.

Parlamentarii care urmau să plece în această delegaţie erau trei liberali – vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, alături de colegii ei, Eugen Ţapu-Nazare şi Daniel Fenechiu, cărora li se adăugau doi parlamentari UDMR, István-Loránt Antal şi Lóránd Turos, precum şi doi senatori PSD, în persoana lui Lucian Romaşcanu şi a lui Radu Oprea. După câteva zile, Romaşcanu avea să fie numit ministru al culturii, locul său în delegaţie fiind luat de fostul ministru al sănătăţii, Florian Bodog, trimis în judecată vara aceasta pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals sub semnătură privată.

Întrebat de presă despre plecarea în Dubai, senatorul Daniel Fenechiu a declarat în zeflemea: „mă duc să fac plajă”, precizând apoi că scopul vizitei este acela de „a promova imaginea României”. Însă cea mai acidă reacţie din partea publicului din România a primit-o Alina Gorghiu pe pagina ei de Facebook, după ce în ajunul plecării în Dubai a postat o fotografie a bradului de Crăciun de la Senat. Un brad care „nu are nici globuri, nici beteală, dar este perfect! Pentru că este construit din cărţi donate”, îl descria Gorghiu, adăugând că donaţia de carte este destinată „să ofere bucurie unor copii din mediul rural”. Unii utilizatori ai Facebook au amintit câte s-ar fi putut face cu 20.000 de euro pentru bibliotecile săteşti, în timp ce alţii au remarcat în glumă că în brad au zărit cartea scrisă de colegul ei liberal, Florin Roman.

FOTO Facebook/Alina Gorghiu

Brad Senat

Pentru a le oferi un alibi credibil celor şapte turişti pe bani publici, Senatul României a emis marţi un comunicat de presă, scris într-o limbă de lemn desăvârşită, ca pe vremea guvernului Văcăroiu. Înştiinţarea camerei superioare a Parlamentului confirmă componenţa delegaţiei parlamentare şi sejurul de şapte zile pe care aceasta îl petrecea în EAU, relatând despre o singură întâlnire de lucru la care au participat aleşii poporului român, pe data de 14 decembrie, cu vicepreşedintele Consiliului Naţional Federal al Emiratelor Arabe Unite şi cu membri ai comisiei de prietenie cu Europa. Lăsând la o parte exprimarea bolovănoasă care înşiră clişee prăfuite şi vorbe goale de orice urmă de conţinut, comunicatul Senatului aduce totuşi ceva nou şi interesant: inventează un cuvânt în limba română – „emiratez”.

Ca să se asigure că noul cuvânt se va fixa în vocabularul curent al vorbitorilor nativi ai limbii române, oamenii de comunicare de la biroul de presă al Senatului îl menţionează de două ori în textul de circa 500 de cuvinte. Mai întâi pentru a se face referire la consolidarea „relaţiilor româno-emirateze”, apoi la felicitările pe care Alina Gorghiu le-a adresat „părţii emirateze”. De apreciat intenţia lăudabilă de a îmbogăţi zestrea lexicală a limbii române contemporane, însă DEX-ul în vigoare deja are un substantiv comun şi un adjectiv privitor la Emiratele Arabe Unite, iar termenul corect este „emirian”.

Din punctul de vedere al protocolului instituţional, partea gazdă s-a achitat faţă de uzanţele diplomatice: vicepreşedintele Senatului României a fost întâmpinat de vicepreşedintele Consiliului Naţional Federal al EAU, echivalentul parlamentului acestei ţări. Cu deosebirea că acest Consiliu nu are rol legislativ, ca în România şi în democraţiile de tip occidental, ci doar un rol consultativ şi numără doar 40 de membri. Dintre aceştia, 20 sunt numiţi de conducătorii celor şapte emirate, iar restul de 20 sunt aleşi prin vot de cetăţeni.

Felicitările transmise de Alina Gorghiu părţii emiriene se refereau la paritatea de gen din acest Consiliu, la care s-a ajuns într-un mod arbitrar. Printr-un decret emis în decembrie 2018, şeicul Khalifa care conduce EAU a decis ca jumătate din cei 40 de membri ai Consiliului Naţional Federal să fie femei. În alegerile din 2019, doar şapte femei au fost alese în Consiliu, astfel că pentru a păstra paritatea de gen, din rândul celor 20 de reprezentanţi numiţi de emirate, au fost eliberaţi din funcţie 13 bărbaţi pentru a fi numite tot atâtea femei în locul lor. Cu greu considerat un model pentru o ţară ca România acest mod de a ajunge la paritatea de gen.

Dintre cei şapte participanţi la excursia de o săptămână în Emiratele Arabe Unite, Florian Bodog a fost cel mai darnic în detalii, acesta postând pe pagina sa de Facebook fotografii de la alte întâlniri şi vizite „de lucru” decât cea relatată de comunicatul Senatului. După revenirea în ţară a celor şapte turişti pe fonduri din bugetul public, ne întrebăm ce a câştigat România de pe urma celor peste 20.000 de euro cheltuiţi pe această deplasare.

Păcat că Daniel Fenechiu nu a fost întrebat mai multe detalii despre cum anume a reuşit să promoveze România în lume. Fostul avocat al lui Dan Diaconescu le-ar fi putut vorbi omologilor emirieni despre primirea onorariului de avocat în natură, sub formă de loc eligibil în Parlament. Bodog a avut ocazia să le împărtăşească despre cum o consilieră plătită de stat poate să-şi încaseze salariul timp de un an fără măcar să treacă pe la Parlament pentru a semna la primirea salariului. Iar cei doi parlamentari UDMR au discutat probabil cu gazdele pe o temă care îi preocupă: autonomia ţinutului Dubai în cadrul Emiratelor Arabe Unite.

În spatele faţadei tencuite cu vorbe pompoase ca „diplomaţie parlamentară” sau „consolidarea cadrului bilateral” se ascunde impostura turismului internaţional de lux pe banii statului. Cu atât mai mult cu cât anul 2022 se anunţă a fi unul greu din punct de vedere financiar pentru mulţi români, Parlamentul ar trebui să manifeste decenţa de a nu toca banii doar pe motiv că sunt prevăzuţi în bugetul generos al celor două camere. Stimaţi parlamentari, românii vă achită consumaţia timp de patru ani, dar nu le luaţi din buzunar şi bani de bacşiş.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite