Politică

articolul anterior articolul urmator

Bruxelles-ul: nici Sfânt, nici Demon

12
20 Sep 2021 07:51:32
Remus Pricopie
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ne-am obişnuit să idolatrizăm sau să hulim tot. Indiferent care este subiectul, unii se vor plasa la o extremă pozitivă/laudativă, în timp ce alţii vor ataca din toate direcţiile.

Din păcate, această afirmaţie a ajuns să fie valabilă şi atunci când vorbim despre Uniunea Europeană sau alte instituţii, etichetate generic „Bruxelles-ul”.

De ceva timp, mai exact de când anumiţi politicieni au început să fie deranjaţi de standardele Uniunii Europene, în principal cele legate de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, pentru unii vocea oficialilor europeni a devenit „divină”, în timp ce pentru alţii, un fel de „asupritor” al neamului.

Această retorică a fost accelerată de exemplele – negative – legate de Brexit, dar şi de războiul hibrid declanşat deja de câteva decenii, ca urmare a ambiţiilor de reaşezare geopolitică a lumii, în care arma principală este destabilizarea socio-politico-economică a adversarilor şi alianţelor din care aceştia fac parte.

Aşa am ajuns să vedem azi în România, în general, două categorii de mesaje publice: unele care consideră „litera Scripturii” orice spun oficialii Uniunii Europene, altele care neagă valoarea cooperării europene, ba chiar o consideră o formă de exploatare modernă a României („ne iau copiii”, „ne iau resursele”, „ne-au distrus economia”, „ne impun emigranţi”, „ne obligă să acceptăm homosexualii”, „ne obligă să ne vaccinăm” etc.).

Promotorii acestor mesaje extreme legate de Uniunea Europeană sunt binecunoscuţi, din perspectiva profilului public: (i) agenţi co-interesaţi, (ii) nostalgici, (iii) naivi sau (iv) ignoranţi dinamici social.

Nu voi dezvolta portretul acestor tipuri de actori/formatori de opinie, dar este suficient să-i urmărim pe o perioadă mai lungă de timp pentru a-i plasa în una dintre cele patru categorii.

De fapt, Uniunea Europeană nu este nici necondiţionat bună, nici predefinit rea, dacă îi înţelegem rostul. Rostul ei, dar şi rostul nostru, ca parte a UE.

Bruxelles-ul poate fi pentru noi exact ceea ce vrem noi să fie: poate fi rău, dacă nu-i înţelegem sensul (a se vedea deja dramaticul caz al Marii Britanii, care plăteşte acum preţul socio-economic al unei despărţiri inutile, declanşată de laşitatea unor oameni politici) sau poate fi bun (toate ţările care au aderat la UE au avut beneficii imense, inclusiv Marea Britanie; ca element de comparaţie, relevant ar fi, pentru noi, să aruncăm o privire asupra Portugaliei şi a modului în care această ţară a renăscut, după aderarea la UE).

Înainte însă de a discuta dacă este bine sau rău în Uniunea Europeană şi de a lansa ipoteze sinucigaşe (de exemplu, Ro-EXIT), ar trebui să ne aducem aminte faptul că România, după căderea regimului comunist, s-a aflat în unul dintre cele mai critice momente din istoria sa.

Economia era total asincronă, care – în pofida narativului promovat azi de unii nostalgici – nu producea la nivelul de competitivitate care să asigure optimul de dezvoltare a ţării.

Instituţiile erau în derivă, iar societatea debusolată, expusă riscurilor şi fără direcţie clară.

În acest context, oficialii români de la acel moment – indiferent dacă azi ne plac sau nu numele lor – trebuie să fie apreciaţi măcar pentru faptul că au decis să înscrie ţara pe drumul euro-atlantic (EU, NATO, Consiliul Europei), drum care, odată realizat, ne-a asigurat cea mai mare protecţie socio-economică şi militară de care a beneficiat vreodată România.

Şi, atunci, ce nu ne convine?

De ce nu suntem capabili să înţelegem că Bruxelles-ul nu este un fel de diriginte, cu nuiaua democraţiei în mână, ci este numai „secretariatul” unui club din care şi noi facem parte?

Am uitat cumva că acele reguli – de exemplu, cele ale respectării fundamentelor democratice – nu ne-au fost nici impuse, nici aduse la cunoştinţă după aderare, ci au fost cunoscute, ba chiar îmbrăţişate de toate formaţiunile politice de la Bucureşti de la acea vreme, înainte de aderare – celebrul Pact de la Snagov, din 1995?

Revin acum la cazul Portugaliei. Înainte de aderare (1986), era una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Plasată într-o margine de continent şi victimă a unei istorii complicate, cu regimuri politice dictatoriale succesive (1926-1976), a reuşit cu greu să revină la masa democraţiilor occidentale.

După ieşirea din lunga noapte a dictaturilor, aderarea la Uniunea Europeană (după nouă ani de negocieri) a fost singura opţiune pentru un stat atât de izolat. De atunci şi până astăzi, Portugalia a fost şi rămâne unul dintre statele beneficiare ale politicilor de coeziune socială, care a cunoscut una dintre cele mai spectaculoase dezvoltări economice (de la un PIB de aproximativ 40 miliarde $, în 1986, la 240 miliarde, în 2019), iar fondurile europene au avut, în toată această perioadă, o contribuţie semnificativă, astăzi ridicându-se la aproximativ 2,55% din PIB.

Nu în ultimul rând, statutul de „periferie a Europei” a suferit o transformare demnă de poveştile cu Harap-Alb.

Portugalia, „căluţul grebănos” al Europei, de la mijlocul anilor ’70, nu numai că nu mai poate fi considerat un stat în afara jocului, dar a ajuns chiar să fie un jucător european şi global.

De exemplu, ca o măsură a greutăţii sale politice, în ultimii douăzeci de ani, două dintre cele mai importante poziţii la nivel regional/global au fost ocupate de doi foşti prim-miniştri portughezi: José Manuel Durão Barroso, preşedintele Comisiei Europene, în perioada 2004-2014, şi António Manuel de Oliveira Guterres, din 2017, secretar general ONU, căruia tocmai i-a fost reînnoit mandatul pentru încă cinci ani, până la 31 decembrie 2026.

Sunt multe lecţii pe care le putem desprinde din acest exemplu.

Evident, şi în Portugalia este un amalgam de politică şi politicianism.

Şi în Portugalia avem urcuşuri şi coborâşuri când vorbim despre educaţie, sănătate, infrastructură, coerenţa politicilor publice. Şi în Portugalia avem „patrioţi” care blamează şi/sau ovaţionează, după cum bate vântul interesului personal sau de grup. Totuşi, se pare că, dincolo de toate acestea, există o linie directoare – interesul ţării – care le-a permis să seteze obiective clare de dezvoltare socio-economică şi de consolidare geopolitică.

Acesta este lucrul pe care noi nu reuşim, cam din 2007, să-l mai facem.

Să stăm la masă, parteneri şi competitori, să înţelegem oportunitatea extraordinară de a fi membri ai celor mai puternice alianţe (NATO şi UE), să ne asumăm cu seriozitate obligaţiile de a fi parte a acestor alianţe şi să încercăm să maximizăm drepturile ce decurg din apartenenţa la acest „club” geopolitic.

Succesul României, în anii care vor veni, NU depinde de Bruxelles, ci de Bucureşti.

Binele sau răul se conturează aici, în ţară, prin acţiunile noastre, iar în lipsa unui nou Snagov, va fi greu să ştim încotro dorim să mergem: spre Sfânt sau spre Demon.

Avem nevoie de colaborare, în primul rând, de colaborare politică, dincolo de graniţele de partid şi în pofida competiţiilor electorale prelungite. Iar imperativul de a fi clari, eficienţi, focusaţi pe dezvoltare economică şi bunăstarea cetăţenilor nu este numai o necesitate a noastră, ci şi o nevoie a întregii alianţe, fie că vorbim de UE, fie că ne referim la NATO.

Prin urmare, poate că, înainte de a căuta Sfântul sau Demonul de la Bruxelles, înainte de a-i clama sau blama pe oficialii europeni pentru ... orice, ar trebui să fim mai exigenţi şi mai sinceri cu noi.

Înainte de a considera că cineva trebuie să vină şi să rezolve o problemă, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva chiar noi suntem calea sau piedica spre rezolvarea acelei situaţii specifice. Înainte de a ne considera noi înşine „periferie”, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva „centrul” este atributul muncii şi al seriozităţii, nu al distribuţiei geografice sau al manifestărilor de infatuare politică, cu accente naţionaliste, deghizate în patriotism.

Nu în ultimul rând, ne bucurăm – aşa cum este şi firesc – când un român devine lider regional/global al unui domeniu (tenis, economie, securitate cibernetică, inteligenţă artificială, arte etc.), dar nu considerăm că un politician român, la un moment dat, ar putea juca un rol regional sau global semnificativ, care, evident, s-ar reflecta pozitiv şi asupra politicilor naţionale şi a rolului nostru regional/global.

Prin urmare, cred că noi, ca popor, după ce am traversat trei decenii dificile de post-comunism, ar trebui să încetăm să mai dăm vina pe alţii pentru ceea ce nu merge, să încercăm să cădem de acord asupra unei direcţii şi să găsim puterea să colaborăm pentru a merge împreună pe un drum.

Continuarea aici

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Islaz
20.09.2021, 08:04:13

"Revin acum la cazul Portugaliei. Înainte de aderare (1986), era una dintre cele mai sărace ţări din Europa" Ce se observa continuu la troli ca ofera ca singur beneficiu al anexarii la UE : banii . Cum au ajuns romanii sa fie capusati de acesti mizerabili care au ca zeu banul ar trebui explicat .

-12 (14 voturi)
d4v1de 1sa
20.09.2021, 08:39:49

" De ceva timp, mai exact de când anumiţi politicieni au început să fie deranjaţi de standardele Uniunii Europene, în principal cele legate de statul de drept [...]" Daca UE este atat de corecta, de ce tace si este complice cu guvernele care incalca propriile reguli UE (de ex. Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului european si al Consiliului UE din 14 iunie 2021, Articolul 36)?!

-16 (16 voturi)
Zev Zevescu
20.09.2021, 08:21:21

Comms de SNSPA. Altfel spus, vrajeala comunista deghizata nu tocmai dibaci. Categoric ca multe sunt in neregula in Romania, dar asta nu inseamna, cumva implicit, ca toate sunt ok in EU. Sunt probleme disctincte care cer solutii distincte. Dar, ma rog, SNSPA, intrare prin usa din dos in ERASMUS, granturi de cercetare pt nimic, secretare facute peste noapte directori, penca gradu' lu sotu', chestii...

+7 (15 voturi)
Islaz
20.09.2021, 08:24:23

Din ce descrieti pare ca Comunismul era Democratie si UE Dictatura

-11 (13 voturi)
Zev Zevescu
20.09.2021, 08:30:01

Islaz, ma doare sa o spun, dar sunt unele asemanari.

+10 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările