Buna guvernare vs. bunul plac
0
Nu mă aşteptam ca sfidarea să apară atât de repede. Nu am crezut că poţi să negociezi aproape douăzeci de zile funcţii, dar în tot acest interval de timp să nu scoţi o vorbă despre principii, despre idei, despre viitor.
Nu mi-am imaginat că discursurile despre egalitate de şanse pot fi puse în cui chiar a doua zi după votul cetăţenilor, din 6 decembrie, şi să-ţi etalezi ziua, în amiaza mare, totalul dispreţ faţă de subiect, construind un guvern cu 20 de bărbaţi şi o singură femeie. Nu am crezut că un ministru al justiţiei poate să spună sec „îmi pare rău” şi apoi să propună, iar guvernul, în armonie, să adopte, o ordonanţă de urgenţă care încalcă un referendum. În acelaşi timp, însă, şeful unuia dintre partidele aflate în coaliţia de guvernare anunţă nevoia de a organiza un nou referendum, tot pe justiţie. Nu am crezut că problema politizării, cea care a corupt aproape tot ce înseamnă expertiză în instituţiile publice, poate fi „rezolvată” prin generalizarea ei, adică prin legalizarea ei. Într-o notă similară, este ca şi cum ai rezolva problema tăierilor ilegale de păduri făcându-le legale. Nu am crezut că atacul la veniturile celor mai săraci oameni vor începe, nu a treia, nu a patra, ci chiar a doua zi de la preluarea puterii, cu sfidarea totală a partenerilor de dialog social. Despre firmele care se sustrag, mai mult sau mai puţin legal, de la plata impozitelor nu discutăm.
Dar acesta este cel mai sigur mod prin care poţi să omori democraţia: să-i aduci pe oameni în starea de a nu mai crede în valoarea ei. Nu este nevoie de oameni corupţi pentru a distruge un sistem juridic. Este suficient un ministru care nu-şi înţelege menirea. Nu este nevoie de prea mult pentru a descuraja profesorii, elevii, părinţii să se gândească, să spere la un sistem de educaţie cu faţă umană. Este suficient să numeşti ministru un om fără faţă, care a demonstrat că are o singură valoare – gaşca –, la care se gândeşte tot timpul, în schimb niciodată la şcoală. Nu este nevoie să le vorbeşti oamenilor despre grija pentru sănătatea lor. Nu te vor crede, dacă ministrul sănătăţii este un non-medic, prieten al firmelor farmaceutice. Nu le mai spune tinerilor cercetători că ne punem speranţa în ei. Ei se uită la ministrul cercetării şi îşi dau seama cam cât valorează acest domeniu (şi) pentru aceşti guvernanţi. Nu ai cum să construieşti un parteneriat cu autorităţile locale dacă primul gest al noului guvern este să ignore autorităţile locale. Nu mai vorbi de cultură, atunci când opţiunea noului guvern este continuarea non-culturii. Nu mai arăta cu degetul „proştii lor”, când nu eşti în stare să recunoşti „proştii tăi”. Nu mai vorbi despre performanţă, când primii care au tras semnale de alarmă ale lipsei ei (exact ca în PSD-ul lui Dragnea) sunt oamenii din partidul tău.
După treizeci de ani de democraţie, politicienii noştri nu au învăţat că cea mai mare resursă politică a unei naţiuni este încrederea. Churchill a condus Marea Britanie prin cele mai negre zile ale istoriei nu pentru că a fost un mare general – era chiar un dezastru în acest sens, iar înalţii oficiali ai armatei britanice se plângeau că nu înţelegea nimic din strategiile militare. Dar Churchill a înţeles întotdeauna că un om politic are o singură menire: să-i slujească pe cetăţeni, să fie alături de ei, să le explice, dacă ceva este neclar, să-i asculte, să accepte să fie certat, dar în final să fie cu ei, pentru ei. Numai aşa oamenii vor vedea în faţa lor un om politic, cu calităţi, cu defecte, dar care încearcă să facă tot ce-i stă în putinţă pentru binele tuturor.
Se încarcă comentariile...
