Buşoi, despre alianţe după alegeri: De la UDMR avem aşteptări mari, cu PMP rămâne să vedem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, miercuri, că discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, după alegerile din 11 decembrie, ar trebui să se poarte cu toate forţele politice care vor obţine numărul de votruri necesar pentru a intra în Parlament, cu excepţia PSD, lăsând astfel loc de discuţii şi cu PMP, despre care preşedintele liberalilor, Alina Gorghiu, spunea însă că ”este o variantă de nefrecventat”.

”Până acum există o forţă politică care a asumat deschis şi hotărât varianta cu Dacian Cioloş premier, care este USR. Nu s-au făcut discuţii concrete, cel puţin după ştiinţa mea, cu alte forţe politice, dar, în mod evident, din semnalele publice şi poate şi din anumite discuţii informale, avem convingerea că şi alte forţe politice vor putea să vină să construiască această majoritate în jurul lui Dacian Cioloş”, a declarat Cristian Buşoi într-o conferinţă la sediul partidului.

Buşoi a precizat că de la UDMR are aşteptări mari pentru formarea unei majorităţi parlamentare, pentru că sunt în aceeaşi familie europeană.

”Am avut de-a lungul anilor bune colaborări cât timp ne-am aflat la guvernare împreună şi este un partid care, în cea mai mare parte, îşi are susţinerea politică şi de voturi în Transilvania - o zonă care ne aşteptăm să voteze în mod masiv PNL, USR, UDMR şi care are o largă susţinere pentru Dacian Cioloş”, a precizat Buşoi.

Liderul PNL Bucureşti a mai spus că rămâne de văzut luni dimineaţa, după alegeri, care dintre partidele politice vor accede în viitorul Parlament şi din acel moment, exceptând PSD, ”dialogul ar trebui să se poarte cu toate partidele care intră în Parlament”.

”În opinia mea, dacă există un partid cu care nu avem ce dialog să facem pentru o viitoare majoritate este PSD. Ori noi, ori ei trebuie să fim la putere sau în opoziţie”, a menţionat Buşoi.

Întrebat dacă lasă o poartă deschisă către o alianţă cu PMP, Buşoi a spus că nu crede că partidul lui Traian Băsescu va intra în Parlament.

”Rămâne să discutăm atunci”, a arătat Buşoi.

Liderul PNL, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri dimineaţă, la Adevărul Live, că, în opinia sa, Traian Băsescu nu va intra în Parlament, ”dar dacă intră în Parlament este o variantă de nefrecventat de PNL”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite